Recenzie ” Capcana” de Lilja Sigurðardóttir

de | sept. 30, 2024 | Recenzii cărți

Doamne, cât de mult s-au complicat lucrurile în al doilea volum… Credeam că după ce citesc prima carte, lucrurile se vor mai așeza, însă din contră, „Capcana” este și mai plină de acțiune, mai imprevizibilă și mai complicată, pentru că trecutul se răzbună întotdeauna și nu ai cum să fugi de el. Mi-aș fi dorit o poveste mai liniștită pentru Sonja, însă din păcate, Tomas a fost răpit și acum tot focusul este ațintit pe salvarea lui. Nu a fost o idee bună să te pui cu o mamă rănită și disperată.

După ce s-a stabilit în Florida cu fiul ei, Sonja crede că a scăpat, în sfârșit, de lațul întins de lumea interlopă a drogurilor. Dar când fiul ei, Tómas, e răpit, ea se vede nevoită să ia totul de la capăt – în Islanda, la Reykjavík, ascuns încă sub cenușa vulcanului Eyjafjallajökull .

Aici, iubita ei, Agla, își așteaptă sentința pentru fraudele financiare comise în timpul crizei, iar Sonja refuză să o întâlnească. În același timp, Agla datorează bani unor indivizi extrem de puternici, care nu se dau în lături de la nimic să-i recupereze. Avându-l alături pe fostul ei dușman, Bragi, ofițerul de la vamă, Sonja își pornește planul împotriva lumii interlope și a diabolicului ei fost soț ca să-l salveze pe Tómas.

Însă lucrurile nu merg chiar atât de simplu, iar Sonja se pomenește prinsă într-o capcană care va pune în pericol viețile tuturor…

Cartea a fost mult mai alertă și cu mai multe răsturnări de situații și alianțe neașteptate. Există evident și multe drame și începem cu Sonja și Agla. Din cauza trecutului ei și a sentinței care trebuie să se pronunțe, Sonja nu vrea să mai audă de ea, pentru că ii este frică de a-și expune și mai mult copilul. Însă atunci când acesta este răpit de fostul soț, universul i se schimbă și nu mai are loc de vorbe frumoase. Face o alianță ciudată, dar în care speră mult, însă din păcate, trebuie să revină în lumea drogurilor dacă vrea să își mai vadă băiatul. Cartea aduce ceva în plus, câteva capitole din perspectiva lui Tomas, care mi-au plăcut mult, dar care m-au și întristat în același timp, pentru că niciun copil nu trebuie să treacă prin ce a trecut el.

Din păcate, chiar dacă a fugit în Florida, Sonja nu și-a dat seama de amploarea universului în care a intrat și din care se dovedește aproape imposibil să ieși. Nu este născută în această lume și din păcate, îi lipsește experiența, însă disperarea își spune cuvântul și o determină la lucruri nebănuite. Mi-a plăcut foarte mult legătura făcută cu primul volum și cum povestea are o cursivitate frumoasă, care îți permite să citești back to back poveștile fără pauze sau sincope. Cartea îți oferă o perspectivă unică în lumea drogurilor, în legăturile toxice din oamenii care aparțin acelor locuri, dar și în lumea poliției, care încearcă să găsească o soluție corupției, dar este mereu cu un pas în urmă.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Crime Scene Press

Titlu: Capcana
Autor: Lilja Sigurðardóttir
An apariție : 2021
Editura: CRIME SCENE PRESS
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 12796

Alte recenzii de la Lilja Sigurðardóttir:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni, 22 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments