Recenzie ”Cartea vieții” de Deborah Harkness

de | nov. 24, 2021 | Recenzii cărți

Cartea vieții, un final impresionant al seriei Cartea pierdută a vrăjitoarelor

Întorși în prezent, tocmai din secolul al șaisprezecelea, cu mai mulți pasageri decât ar fi crezut, Diana și Matthew sunt gata de luptă. Dacă până acum au fugit de realitate, acum sunt pregătiți. Pregătiți să înfrunte Congregația și pe toți cei care le stau în cale.

Legământul nu ar fi trebuit niciodată să existe, așa că este timpul ca acesta să fie distrus. Numai că în calea lor apar tot mai multe probleme. Copiii pe care i-a creat Matthew de-a lungul timpului se dovedesc a suferi de același lucru ca și el. Furia sângelui se transmite ereditar, iar Benjamin este gata să se răzbune pe tatăl lui.

Când vampirul apare în calea lor, tot ce le rămâne de făcut este să strângă o armată. Oameni și demoni, vrăjitoare și vampiri, toți trebuie să lupte împreună. Manuscrisul de la care a pornit aventura lor este cel care ar putea rezolva totul. Însă cine poate descifra Ashmole 782?

Viața tuturor stă într-o scriere străveche, vrăjită de secole întregi. Dar dacă această carte conține destinul tuturor celor patru rase ale lumii? Totul a fost scris cândva, iar acum predicțiile se întâmplă. Vor putea aceștia să trăiască vreodată în aceeași lume fără să se distrugă reciproc?

O serie prea lungă?

Am avut atâtea pretenții de la această serie pe care o amân de peste opt ani, încât cred că în tot acest timp mi-am crescut o grădină întreagă de așteptări.

Primul volum a fost toată strălucirea acestei serii, asta trebuie spus de la început. Atât acest volum, cât și al doilea, au fost eclipsate de frumusețea primei cărți. Cred că autoarea a oferit totul acolo, iar sclipirea a dispărut pe parcurs. Mai ales pe parcursul unor cărți atât de uriașe! Și cu un scris minuscul, să ne amintim!

După ce al doilea volum m-a făcut să nu îmi mai doresc să citesc finalul, Cartea vieții s-a transformat, ușor, ușor, într-un deznodământ impresionant. În acest volum, preferatul meu cred că a fost Gallowglass și, evident, Matthew! Nu vreau să înțelegeți greșit, această poveste magică și frumoasă creată de Deborah Harkness merită citită! Numai că fiecare volum ar fi trebuit înjumătățit.

Părerea mea este că acțiunea este trasă de păr și lungită, tocmai pentru a avea niște mini monstruleți de cărți. Numai că adevărul este că povestea lui Matthew și a Dianei ar fi fost frumoasă și fără dramele îndelungate de pe parcurs. Nu cred că ele au adus ceva neapărat necesar acțiunii.

Finalul și marea ”bătălie” sunt cele care mi-au plăcut cel mai mult și care m-au făcut să plusez la punctaj. După o călătorie prea lungă cu această serie, finalul a reușit să îmi smulgă câteva lacrimi, recunosc!

De aceea vă recomand din suflet această serie, mai ales dacă aveți o răbdare de aur! Seria Cartea pierdută a vrăjitoarelor este o aventură pe cinste, dar numai să știți să îndurați monotonia câtorva scene! Sunt convinsă că Matthew va merita osteneala!

Titlu: CARTEA VIEȚII
Autor: Deborah Harkness
An apariție : 2019
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 589
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2520

Alte recenzii de la Deborah Harkness:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 3 luni, 5 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments