Dacă v-a plăcut Conversație la catedrală, Casa Verde este un must. Eu, ca mare iubitor de scriere cu amprentă unică a maestrului Llosa, am fost încântată. Alambicată, fără semne de punctuație, cu fraze interminabile în care trecutul și prezentul, amintirea și visul se împletesc într-un mod agonizant, îți stoarce la maximum puterea de concentrare și îți antrenează mintea într-un adevărat maraton al misterelor și surprizelor, totul dezvoltat într-un ambient fascinant, rupt de civilizație, în care credința și păcatul, dreptul și strâmbul, inocentul și depravatul împart o masă și un pahar de rachiu de trestie. Casa Verde portretizează într-un mod original și magistral cruda luptă dintre civilizație și sălbăticie, dintre credință și păgânism. Prin expunerea colonizării forțate, prin smulgerea copiilor din mijlocul familiei pentru a primi o educație rigidă și habotnică, Llosa pune în același tablou câteva extreme magnific creionate, cât și urmările acestora. De la maica-stareță intransigentă și neabătută de la misiunea ei, la banditul lepros și afemeiat, Llosa îi ia pe toți la bani mărunți și realizează o frescă exotică, colorată și animată ce-ți încântă papilele literare. Inocenți versus păcătoși, exploatați versus exploatatori, credincioși versus păgâni pun umărul cu propriile istorisiri la finisarea poveștilor personajelor principale: Bonifacia (măicuță sau prostituată?), Don Anselmo (pește sau muzicant?), Fushia (contrabandist sau ciumat?), Lituma (sergent sau pușcăriaș?) și la degradarea acestora.
De-aia unii ajung betivi, altii popi, altii asasini.
Scenele se suprapun în fraze kilometrice, trecutul și prezentul se contopesc, imaginile tremură și se stabilizează ca mirajul unei Fete Morgana în arșița deșertului, personajele au trăsături grotești, acțiunile lor par meschine și imorale, corupția, lupta pentru supraviețuire, vina, regretul capătă dimensiuni primordiale ce sufocă pofta de viață, speranța și visul și peste toate planează umbra în flacări a misterioasei Case Verzi, stabilimentul păcatului, al curiozității, al desfrânării și al poftei de viață, precum și imaginea idealizată a misteriosului său proprietar, don Anselmo, un om venit de niciunde și devenit de-al locului, a cărui legendă pare s-o amenințe chiar și pe cea a veneratului general Sanchez Cerro. Printre triburi de indieni, cultură indigenă, cartiere mizere aflate într-un veșnic conflict, albi și indieni împărțind un pământ din care colonizarea mușcă adânc, Llosa ne plimbă între două locații opuse, un oraș pe coasta Pacificului în zona de nord, Piura și un cătun, Santa Maria de Nieva, pierdut în jungla amazoniană și dezvoltat în jurul unei mănăstiri de măicuțe. Piura și cartierele ei sărace, populate de căsuțe de trestie și pământ, cu locuitori analfabeți, dar pasionali, cu o atmosferă exotică în care la fiecare colț de stradă credințele oculte se luptă cu habotnicia catolică, iar pe partea cealaltă Santa Maria de Nieva, cu măicuțele ei împuținate la trup, mărșăluind fără odihnă, mână-n mână prin junglă cu armata pentru a răspândi educația și credința, cu vorba bună, cu biciul sau cu arma în funcție de situație, amândouă unite și despărțite de un râu.
Perspectivele propuse de Llosa sunt diametral opuse: Casa Verde poate fi un loc al pierzaniei, dar poate fi în același timp și un loc al plăcerii, o oază în mijlocul deșertului, totul depinde prin ochii cui o privești. Ai părintelui Garcia sau ai lui don Anselmo? Singurul lucru cert e că în jurul ei se desfășoară toată intriga cărții, este ombelico del mondo al acestei cărți. Casa în jurul căreia personajele își duc viața, cresc, suferă, se bucură și se schimbă radical este scena pe care progresul și civilizația își pun amprenta și își poartă bătăliile. Dacă e de bine sau de rău, rămâne să decideți singuri.
Llosa construiește un imens colaj ce conține sute de gânduri și imagini, personaje, întâmplări, dispuse într-o ordine aleatorie și fragmentată, aruncate de-a valma, care la sfârșit, când ești capabil să le ordonezi cronologic, te obligă să te întrebi: Până la urmă, care-i curvă și care-i sfântă? Care-i hoț și care-i cinstit?
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Mario Vargas Llosa:
