Recunosc. Este prima dată când îl citesc pe Flavius Ardelean și sincer vă spun că m-a acaparat total. Am aflat de volumul acesta de povestiri de la Anca Zaharia, pe care l-a recomandat călduros și pentru că am încredere în gusturile ei, am dat fuga la librărie și mi-am cumpărat cartea, pe care am citit-o pe nerăsuflate.
„Câteva feluri de a dispărea” de Flavius Ardelean, reunește „7 povestiri despre demonii din noi și din jurul nostru”, legate între ele de o temă comună și anume aceea a dispariției. Mi-a plăcut foarte mult faptul că fiecare povestire are un titlu reprezentativ și incitant, care te ademenește într-un univers misterios și întunecat.
În aceste povestiri oamenii dispar misterios, absurd, prin tot felul de mijloace ireale: un sculptor se luptă pentru supraviețuire cu sine însuși, un critic literar transformă scriitorii în adevărate celebrități, dar care nu mai scriu nimic apoi, un monstru face ravagii într-un sătuc uitat de lume, gunoiul preia controlul asupra unui oraș și multe alte povești bizare, care îți stârnesc imaginația.
„Noaptea s-a instalat de mult peste oraș, și-a făcut culcuș în sufletele oamenilor și screme ouăle somnului, care au să prindă viață până în zori.”
Nu voi detalia povestirile, vă las să le descoperiți și vă asigur că nu veți regreta. Vreau doar să evidențiez câteva aspecte care m-au determinat să iubesc cartea aceasta și să vreau să îl mai citesc pe Flavius Ardelean. Cel mai mult mi-a plăcut povestirea numărul 4, intitulată În Oglinzi, oglinzile și sincer nu aș putea să vă spun exact de ce este aceasta preferata mea, cert este că am citit-o de trei ori și de fiecare dată îmi părea o povestire nouă, pe care nu o mai citisem niciodată.
Toate detaliile, toate descrierile au rămas în mintea mea, urmărindu-mă nopți la rând, obligându-mă să mă gândesc la oamenii din povestea aceea de parcă ar fi fost niște rude de-ale mele. Simțeam că trebuie să le salvez, să anulez cumva dispariția asta bizară a lor. Pe lângă această povestire, mi-a rămas în minte ca un ecou vocea băiatului din povestirea cu gunoiul, voce care mă poartă într-un carusel al emoțiilor, însuflețind toate detaliile acelea șocante.
„ Eram febril, răscolit pe interior de o lingură imensă cu muchii ascuțite. Cineva a mâncat din mine toată noaptea, cât timp am încercat să dorm. (…) Cine mă devora o făcea zgomotos, batjocoritor și desfrânat.”
Felul în care scrie Flavius m-a frapat. După ce citești această carte ai impresia că ai văzut un serial bun. Toate detaliile și descrierile oferite proiectează în mintea cititorului niște imagini veritabile, reușind astfel să capteze atenția de la primele rânduri. Un alt aspect care m-a surprins plăcut este faptul că fiecare povestire este însoțită de un motto, fiecare foarte bine ales, care incită curiozitatea.
Nimic din ceea ce citim nu e ceea ce pare, totul are un sens ascuns, fiecare imagine, fiecare detaliu are un scop și nu sunt puse acolo la voia întâmplării. Din acest punct de vedere, fiecare povestire în parte este un puzzle, care se îmbină pe măsură ce citești, descoperindu-și la final imaginea de ansamblu.
Pe Flavius Ardelean îl citești cu o poftă nestăvilită și te lupți din greu cu tine să nu sari peste rânduri din dorința de a pune punct agoniei provocată de curiozitate și de a demasca cât mai repede finalul. Mi-a plăcut incredibil de mult, și abia aștept să pun mâna și pe celelalte cărți semnate de Flavius Ardelean. Îl recomand cu tot sufletul, însă vă avertizez că nu este o carte care să i se potrivească oricui.
Alte recenzii de la Flavius Ardelean :
