“Cazul Magheru” este o carte despre idealuri și crime, păcat și vinovăție, totul minunat asamblat într-o captivantă intrigă polițistă care va seduce iremediabil cititorul. Unul dintre cele mai reușite romane ale lui Mihail Drumeș,
Cazul Magheru este povestea pasionantă a tânărului Ilarie, un intelectual sensibil și precoce, pasionat de psihologie și de pian care, după moartea devastatoare a iubitei sale, se decide să devină medic. Visul lui este să-și definitiveze studiile în India, dar pentru asta ar avea nevoie de o grămadă de bani. De unde îi va procura și oare cu ce preț?
Cartea este plină de citate încântătoare pe care eu una nu le mai regăsesc cu atâta pasiune scrisă în zilele noastre, așa că uneori este de preferat să ne reîntoarcem și la autorii clasici.
„Ori de câte ori ne aflam unul lângă altul, ființa mea plutea în fericire, pierzând din greutate, uitând de existența timpului și de lumea din jur. Dimpotrivă, când era departe de mine, o doream așa de intens, îmi lipsea atât de mult, suferința mă copleșea atât de integral, încât îmi stârnea o voluptate a durerii mult mai plăcută decât fericirea de a fi lângă ea. Această ciudățenie a firii mele am trăit-o plenar de nenumărate ori și m-am hotărât, lucid, s-o trăiesc și de astă dată.”
„E drept, obținea bile albe cu nemiluita, dar nu învăța pentru notă, socotind-o accesorie, ci pentru a-și potoli setea de a ști. Din cauza îi rămăsese necunoscută truda. Studiul i se părea o simplă joacă, pentru că la mijloc era pasiunea – acea faimoasă concentrare de forțe sufletești care mătură orice piedici din cale și face plăcut cel mai neplăcut lucru.”
Un mister dostoievskian și o dragoste shakespeariană, un limbaj impecabil și personaje care dau lecție după lecție. O carte excelentă care m-a vrăjit cu frumusețea ei.
„Viața e croită pentru fericiri mari și mici. Cele mari sunt rare, se intamplă când nu te aștepți, sau nu se întamplă deloc. Trebuie să te mulțumești cu cele mici, de fiecare zi, pe care, dacă le aduni, fac mai mult decât una mare. Și pe urmă, o fericire prea mare omoară omul, e nenorocire curată…”
