Recenzie „Cazul Magheru”, de Mihail Drumeș

Cazul Magheru, de Mihail Drumeș, este un roman polițist, dar nu se limitează nicidecum doar la atât.

Romanul începe prin a prezenta copilăria personajului principal, cel ce va deveni doctorul Magheru, a cărui evoluție va fi surprinsă pe parcursul întregului roman. De la preocupările precoce legate de știință și artă, va ajunge la mari realizări medicale (și aici mă opresc pentru a nu vă strica surpriza). Avem și o poveste destul de neobișnuită de dragoste, între tânărul Magheru și iubita lui care va muri de tânără din cauza unei boli, dar care va reveni în viața sa într-o formă sau alta.

Ceva însă clatină parcursul lui Magheru, și aici intervine partea polițistă a cărții. Să fie o crimă sau o iluzie a crimei? Va putea justiția să dezlege tainele minții doctorului Magheru, care este un om foarte complex? Traseul său profesional și personal va părea distrus în momentul în care povestea ia o altă întorsătură, însă lucrurile nu stau așa de rău cum pare. Ce îl va salva pe Magheru?

Dincolo de toate aceste întrebări care anticipează evenimentele pline de suspans din roman, cartea conține și numeroase reflecții și jocuri pe terenul nu atât al medicinei propriu-zise, cât al fenomenlor neobișnuite din medicină. Naratorul speculează tot felul de teorii parapsihologice sau psihoterapeutice, având în vedere că protagonistul are ca țel în viață revoluționarea medicinei prin descoperiri spirituale orientale.

Mai mult decât atât, naratorul evidențiază și zugrăvește foarte interesant gândurile și psihologia lui Magheru, care e, veți vedea, un personaj mai puțin obișnuit pentru romanele polițiste. Din acest punct de vedere am făcut o analogie între Drumeș și Dostoievski, ambii axându-se foarte mult pe psihologia și mecanismele de comportament și gândire ale personajelor care joacă, în logica construcției polițiste, rolul de suspecți (n-aș vrea să spun criminali pentru a nu anticipa asupra evenimentelor din Cazul Magheru).

Interesantă este și alternanța perspectivei narative obiective cu cea subiectivă. În mare, naratorul este obiectiv, povestind la persoana a III-a, dar pe alocuri ni se prezintă fragmente din jurnalul protagonistului care, evident, sunt la persoana I.

Recomand cartea oricui vrea să se relaxeze și să se lase antrenat cu mult suspans într-un roman polițist, de dragoste, cu speculații științifice și, poate în primul rând, plin de tensiune psihologică.

Titlu: CAZUL MAGHERU

Autor: Mihail Drumeș

An apariție : 1930

Editura: ART

Nr. Pagini: 448

Limba: Română

Gen Literar: Literatura romana

Nota recenzorului: 10 / 10

Vizualizari recenzie: 409

Alte recenzii de la Mihail Drumeș: