Cezar Pârlog este aşa, cum se prezintă, un cetăţean respectabil, cu taxele plătite la zi, mai puţin întreţinerea, impozitele, lumina, gazele, două amenzi pentru parcare aiurea, cu nişte rate relativ restante, dar nu mult, două, trei luni, cîteva sute de editoriale publicate pe hîrtie ici şi colo în nişte publicaţiuni respectabile, nişte premiuţe, vreo patru cărţi şi-n tot atîtea antologii, chestii… Dacă vi se pare că această descriere este destul de originală, să vedeţi că naraţiunea sa este cumva sitută între excentric şi bizar.
Volumul său „Ce mult te-am iubit!” este aidoma unei agende în care un bărbat, uşor misogin, deşi tare simpatic, îşi notează mai mult sau mai puţin cronologic aventurile amoroase. Cezar Pârlog este atent la detalii, meticulos în a îngloba detalii în acele mici capsule narative, păstrând distanţa dintre firea eului şi imaginea sa ca scriitor. În anumite porţiuni de naraţiune am avut vaga impresie că volumul este cu uşor iz autobiografic sau cel puţin are încărcătura stărilor pe care le încearcă o persoană atât de originală, precum e Cazar Pârlog.
„Ce mult te-am iubit!” este o proză lipsită de substrat roz, o încercare de a demonstra volatilul relaţiilor interumane şi a ne arăta nouă, femeilor care încă mai credem în poveşti, că bărbaţii ne memorizează, dar doar pentru că le schimbăm sau nu unghiul de vedere a lumii. În definitiv, romantismul şi speculaţiile în care ne aventurăm noi sunt pentru ei decât nişte dovezi evidente de slăbiciuni, iar Cezar Pârlog în această mică aventură literară încearcă să ne demonstreze că trebuie să avem o doză raţională de sentimentalism, de emoţie şi de maturitate. Or, autoironia este cea mai bună metodă de a abora problematica evoluţiei interumane.
Cui i-aş recomanda această carte? Tuturor femeilor care visează roz, tuturor bărbaţilor care au un umor de calitate şi tututor cititorilor care adoră scriitura română contemporană şi pot aprecia tonul sarcastic şi ironia într-o naraţiune.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro
