Reputat manager, consultant, expert în probleme de familie, dascăl şi autoritate recunoscută în materie de leadership, dr. Stephen R. Covey a oferit, prin cărţile sale, sfaturi utile pentru milioane dSte oameni.Lucrarea de faţă, bazată pe experienţele de viaţă ale lui Stephen R. Covey şi soţiei sale, Sandra, precum şi ale fratelui său, dr. John Covey, şi soţiei acestuia, Jane Parrish Covey, oferă un ghid de convieţuire absolut necesar tuturor cuplurilor aflate la începutul unei căsnicii, dar şi persoanelor care au acumulat deja experienţă in viaţa în doi. Dr. Stephen R. Covey relevă că o relaţie puternică de cuplu nu se întâmplă, pur şi simplu, ci trebuie cultivată, necesitând energia, talentele, dorinţa, viziunea şi dedicarea tuturor celor implicaţi.Cartea vă va ajuta să faceţi din relaţia voastră o prioritate, într-o lume tot mai agitată, in care stresul şi solicitările profesionale vă pot afecta negativ viaţa de cuplu. De asemenea, ea explică în mod concret cum puteţi construi o legătură mai fericită şi mai eficientă cu partenerul de viaţă, prin canalizarea energiilor în jurul unui ţel, al unei viziuni şi misiuni comune. Mai mult decât atât, cele şapte deprinderi prezentate şi explicate în paginile acestui volum vă vor face să deveniţi mai buni nu doar ca soţ sau ca soţie, în căsnicie, ci şi ca persoană, în general, îmbunătăţind interacţiunile cu toţi oamenii din jurul vostru. Veţi fi uimit de înţelepciunea şi de eficienţa sfaturilor date şi de cât de uşor puteţi construi o căsnicie de succes, capabilă să reziste tuturor obstacolelor apărute pe parcursul vieţii…În această carte, privind mai departe de titlu și de așteptările pe care le-am avea de la o astfel de lectură, este vorba de fapt despre niște secrete și niște sfaturi mult mai importante decât am putea crede. Deși m-am așteptat la o carte clișeică cu regli și cu multe alte idei pe care le-am mai auzit în trecut, cartea scrisă de Stephen Covey este de fapt o analiză a fiecărei persoane în parte a fiecărei căsnicii și a felul în care putem salva relații prin simpla schimbare a noastră și a mentalității noastre.
Cu fiecare deprindere pe care am citit-o, am înțeles că multe relații și multe probleme se întâmplă din cauza egoismului, din cauza faptului că oamenii ajung să se raporteze la relațiile în care sunt implicați ca fiind niște lupte pe cont propriu, uitând că la început, la îmbarcarea într-o astfel de călătorie, totul a început în doi.
Analizând caracterul fiecărei persoane, analizând problemele pe care le au căsniciile în general, analizând statisticile care arată că în fiecare an tot mai multe familii se destramă, Stephen Covey ne-a adus șapte sfaturi, șapte idei diferite pentru a salva viața de cuplu.
La început nu aș fi crezut că o să îmi placă această carte, mai ales pentru că nu credeam că o să fie o lectură pe gustul meu și pentru că mă gândeam că o să fie ceva clișeic, ceva ce am mai citit, ceva ce am mai auzit peste tot de-a lungul timpului de la speakeri motivaționali, de la oameni ce se ocupă cu discuțiile din acest domeniu, însă am fost surprinsă de ideile profunde și de cât de multe lucruri am putut să învăț de aici, de câte paragrafe au putut să mă impresioneze, de ideile pe care Stephen împreună cu fratele său, cu cumnata și cu soția sa ni le au transmis, ca pe niște comori pe care nu le putem găsi oriunde, ca pe niște secrete prețioase pe care nu am fi putut să le descoperim în altă parte decât aici.
Aceste o sută de pagini mi-au plăcut foarte mult și, deși au fost prea puține, deja îmi doresc să citesc și celelalte cărți pe care le au scris cei patru și sper să fiu capabilă să pun în aplicare și să țin cont de tot ceea ce am citit, căci, cu toate că titlul și aspectul pot sugera o banală carte, în esență această carte este mult mai importantă și mai profundă.
Am învățat că sunt oameni care pot fi salvați și oameni al căror destin este unul ce nu poate fi schimbat, că sunt relații care sunt menite să fie spulberate, că sunt căsnicii care sunt menite să rămână intacte indiferent de furtunile prin care au trecut, însă toate acestea țin de noi și de felul în care ne comportăm, în care gândim și ne implicăm în viețile noastre alături de oamenii care ne iubesc și pe care iubim. Poate că totul sună simplu, dar privind în ansamblu, e nevoie de multă muncă și de multă dragoste pentru a repara și pentru a rezolva problemele dintre doi adulți ce au trecut prin mult prea multe.
Chiar dacă nu vă numărați printre cei din publicul căruia îi este dedicat această carte, eu o recomand tuturor, pentru că mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi se poate confrunta cu cel puțin o astfel de situație, iar aceste șapte deprinderi s-ar putea să vă salveze!
Este minunat să fii căsătorit cu cineva diferit de tine pentru că poți să înveți de la persoana respectivă și să crești împreună cu ea. Unul dintre lucrurile pe care le facem adesea este să aducem în discuție aspectele pe care fiecare dintre noi le considerăm importante în viață. Spre exemplu, dacă eu voiam să mergem la balet, iar el voia să mergem la un meci, ne spuneam unul altuia: ,,Bine, trebuie să fii 100% sincer. Pe o scară de la l la 10, cât de mult îți dorești să faci asta?” Regula spunea că nu avem voie să mințim, așa că trebuia să decidem cât de prioritar pentru fiecare dintre noi era evenimentul respectiv ,,Ei bine, pentru mine ar fi undeva la nivelul 5.” lar el îmi spunea ,,Pentru mine e doar la nivelul 1, așa că presupun că o să mergem la balet.” Aceasta este doar o formă simplă de comunicare, care ne-a ajutat mult. De asemenea, e important să fiți amândoi cât mai sinceri unul cu altul. În baie am o plăcuță pe care scrie: ,,Te iubesc azi mai mult decât te iubeam ieri. Ieri m-ai călcat pe nervi.”





