Recenzie ”Cimitirul” de Adrian Teleșpan

de | apr. 3, 2024 | Beletristică, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

V-am tot amenințat că vă povestesc ceva de Teleșpan. Pardon, despre cartea lui că pe el, personal, nu-l cunosc. Deși, având în vedere că i-am citit cartea în care expune multe idei, concepții și viziuni personale despre lume, viață și alte subiecte de interes general, aș putea zice că îl cunosc un pic. Dar n-o să-l vorbesc pe Teleșpan, nici de rău, nici de bine. O să scriu, în schimb, puțin despre Cimitirul lui.

Nu mă așteptam la cine știe ce capodoperă (cum de altfel nici nu e), dar nici nu mă așteptam să-mi placă. Cu toată reticența mea, mi-a plăcut, am citit-o pe nerăsuflate și pe repede înainte. M-a amuzat, m-a bulversat, m-a intrigat, m-am uitat chiorâș din când în când, dar m-a cucerit prin sinceritate și dezinhibiție. Da, știu că Teleșpan înjură ca un birjar cum ar zice mama, vorbește porcos, are descrieri explicite, grafice la scenele de sex, are dialoguri care cu greu poți crede că au loc în realitate între doi străini, expune cugetări și concepții de multe ori clișeice, exagerează la capitolul coincidențe și ar mai fi probabil și altele dacă aș vrea să despic firul în paisprezece, dar, în ciuda tuturor acestor inconveniente (sau nu), am empatizat cu personajul lui și de multe ori i-am dat dreptate și am fost pe aceeași lungime de undă cu reflecțiile sale.

Stilul este lejer, tonul în marea majoritate a timpului amuzant, scriitura fluidă și mă bucur că există această carte deoarece avem nevoie de astfel de cărți și povești într-o societate în care homosexualitatea este încă un subiect tabu, în care mulți nu vor să citească o astfel de carte nu pentru că urmărește povestea unui homosexual ci pentru că este scrisă de un homosexual, în care un procent mare din populație habar n-are ce înseamnă cuvântul homofob. Sper ca cititorii să-i dea o șansă, să o deschidă și, când o fac, s-o facă cu inima și mintea deschise de asemenea, pentru că în ciuda dezmățului și a vieții sexuale pline de culoare a personajului, cartea are potențialul de a schimba mentalități și de a înfrînge prejudecata. Pentru că nu e vorba doar de homofobie și discriminare, e vorba și de lipsa de șanse în Romania și de copilării nefericite și de traume nevindecate și de nevoia de a ne realiza și de a găsi succesul pe toate planurile.

Pe scurt, povestea este despre Adrian, un român gay, cu o minte dezinhibată și un limbaj pitoresc și libertin, plecat în Anglia la muncă și despre experiența lui atât profesională (ha!) cât și personală (printre mai multe relații și iubiți, unii stabili, alții ocazionali). Se angajează ca administrator de cimitir și (surprinzător!) în perioada cât lucrează (la negru) întâlnește diverse tipuri de oameni și are parte de tot felul de experiențe pe care le analizează cu sarcasm și mintea deschisă.

Adrian este un tip acid, ironic și nu prea dus la biserică. Nu se sustrage de la a se autoironiza, din contră. Este primul judecat de propria minte, nu-și face concesii și nu-și iartă nicio greșeală. Urmărindu-i activitatea și rutina zilnică, Adrian ne împărtășește și perspectivele lui asupra vieții, religiei, dragostei, sexualității. Despică de fapt aceste teme și le leagă inevitabil de fidelitate, stabilitate, nevoie și relații. Ar putea părea un tip superficial, egoist, indolent, interesat doar de sex, nepăsător la sentimentele celorlalți, obișnuit să jignească și să nu respecte nimic, o cochilie fără suflet. Dar aceasta este doar o fațadă pe care se forțează să și-o asume datorită etichetei puse de o societate homofobă. Cartea ar putea fi încadrată (greșit) la aventuri erotice, dar doar dacă faci abstracție de vocea interioară și gândurile personajului principal.

Adrian explică cu umor ce l-a determinat să părăsească țara, ce-l motivează, ce-și dorește, ce așteptări are și ce crede despre lumea în care trăiește. Vorbește despre frică și cât de tare ne influențează și ne limitează aceasta, vorbește despre plafonare și depresie, despre etichete și prejudecăți ale societății, despre discriminare și inegalitate de șanse, despre bullying și acceptare, despre sărăcie și schimbare, despre responsabilitate, abandon, trădare, neputință, noroc și curaj.

În concluzie, dacă ai ceva preconcepții homofobe, dacă ridici din sprâncene când auzi altceva decât familie tradițională poate e timpul să-ți faci un cadou și să-ți cumperi cartea lui Teleșpan. Dacă nu o să te vindece sau schimbe, măcar o să-ți semnaleze cu exactitate ideile preconcepute la care ar trebui să lucrezi.

Titlu: Cimitirul
Autor: Adrian Teleșpan
An apariție : 2023
Editura: EDITURA PENTRU ARTA SI LITERATURA
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 5229

Alte recenzii de la Adrian Teleșpan:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy
Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy

Cu toată bravada mea și cu toate că mă bat cu pumnul în piept că nu mă las influențată, n-am avut încotro și m-am aliniat și eu printre entuziaștii cititori ai lui McCarthy, stârnită de isteria din online la apariția pe piața românească a dipticului romanesc Pasagerul...

Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani
Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani

Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de...

5 3 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 5 ani, 2 luni, 28 zile și a scris până acum 585 articole. Se află pe poziția 2 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments