Telespan Cimitirul

Îmi place să descopăr scriitori noi. Nu sunt unul dintre aceia care consideră că singurele cărți ce merită citite sunt cele ale clasicilor.  Nu de puține ori scriitori din noul val mi-au dovedit că și acum se mai scrie literatură de calitate!

Recent am avut ocazia de a-l citi pe Teleșpan – Adrian Teleșpan (dacă vreți numele complet). Timp de 12 ani a fost producător executiv la diverse televiziuni din țară, apoi s-a plictisit (cred eu) și a emigrat în Marea Britanie. În 2013 a publicat, la editura Herg Benet, romanul Cimitirul pe care l-a scris „fiindcă a avut timp” (după cum se precizează pe site-ul editurii respective).

O carte cu titlul Cimitirul nu m-ar atrage, în mod normal. Dar am citit câteva păreri de bine și am zis să-i dau o mică șansă. Mi-a plăcut? DA! Personajul central al romanului este Adrian Green, un român homosexual care din oboseală se mută la Londra. Deși cheful de muncă îi cam lipsește, se angajează totuși ca administrator al Cimitirului Wormholt. Astfel, Adrian începe să interacționeze cu diverși clienți (nu neapărat vii). Din aceste întâlniri descoperim părerile sale despre bani, moarte, religie și chiar sex – noțiuni descrise cu foarte mult umor și sarcasm, dar și cu sinceritate.

Limbajul utilizat de Teleșpan este unul urban, „casual” (dacă vreți s-o dăm în neologisme). Însă cartea e departe de a fi una frivolă. Personajele bizare își au farmecul lor, la fel ca și limbajul. Faptul că Adrian este homosexual poate îi va deranja pe unii „puritani”, dar acest aspect accentuează mesajul romanului: fericirea nu ține de cei din jur, ci de tine, de asumarea propriilor defecte.

În linii mari, Cimitirul chiar e un roman ce merită citit! Și lăsați prejudecățile acasă! E o carte ce nu doar te relaxează, te și învață ceva deși autorul declară (în stilul caracteristic) următoarele:

Singurul mesaj pe care îl am pentru tine e următorul: Nu îmi doresc să te învăț nimic, dar îmi doresc să îți placă ce am scris. […]

Titlu: CIMITIRUL
Autor: Teleșpan
An apariție : 2013
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2681

Alte recenzii de la Teleșpan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Bookish

Am tot auzit şi eu de cartea asta şi mă bucur să aud că românii scriu chiar bine. Anul acesta mi-am propus să descopăr scriitori noi români şi sper să am timp şi pentru „Cimitirul”.