Recenzie ”Cioburile” de Bret Easton Ellis

de | aug. 1, 2024 | Beletristică, Ficțiune, Horror și Thriller, Literatură Contemporană, Mister, Psihologie, Recenzii cărți

Sunt la prima întâlnire cu Bret Easton Ellis și sunt cucerită total de stilul extrem, dar atât de detașat, de promiscuitatea, egoismul, duplicitatea, superficialitatea și cruzimea ce îi caracterizează personajele. Cartea care i-a adus celebritatea rămâne American Psycho pe care încă nu am citit-o, dar am vizionat ecranizarea cu Christian Bale în rol principal. Bale face un rol de excepție și portretizează un bancher de pe Wall Street care noaptea se transformă într-un ucigaș în serie. Apărută în 1991 și-a câștigat deja statutul de carte cult. Iar Ellis a continuat să surprindă cu alte povești populate de personaje aparent normale ce ascund sub o fațadă dezinvoltă și dezinteresată adevărați monștri.

Cioburile este o carte cu multă încărcătură psihologică și urmărește ultimul an de liceu al unui grup de adolescenți de bani gata ce trăiesc în LA, fac abuz de droguri și alcool, își descoperă identitatea sexuală și duc un stil de viață promiscuu, evident satirizat de autor. Paralel cu viața acestui cerc de privilegiați adolescenți este urmărită apariția unui ucigaș în serie pe străzile orașului și implicit crimele comise de acesta. Bret, personajul principal al cărții și naratorul poveștii, ajuns la maturitate retrăiește (la intensitate maximă) șocurile experimentate în ultimul an de liceu din 1981 și analizează traumele generate de evenimentele trăite.

Bret Easton Ellis este un tip destul de retras, dar beneficiază de ceva popularitate datorită cercului de prieteni și relației cu Debbie pe care o întreține pentru a-și ascunde bisexualitatea. Cartea ne poartă în anii ’80 și ne prezintă cultura pop a acelor ani și stilul nonconformist și superficial adoptat de acești viitori absolvenți ai prestigiosului colegiu Buckley. Susan, Thom, Matt și Ryan alcătuiesc grupul lui Bret de prieteni, grup căruia, la început de ultim an i se alătură un proaspăt sosit, Robert Mallory. Bret, scriitor în devenire, înzestrat cu imaginație, dezvoltă o adevărată obsesie pentru acest tânăr frumos, atractiv și misterios și oscilează între atracția fizică puternică și bănuiala că acesta și ucigașul în serie abia apărut în oraș ar fi una și aceeași persoană.

Consumul de droguri și alcoolul nu fac decât să-i accentueze suspiciunile și paranoia. Bret trece zilnic dintr-o extremă în alta, de la admirație și simpatie, la teroare și spaimă, iar întâlnirile întâmplătoare frecvente cu Robert generează situații din ce în ce mai tensionate și mai penibile. Relațiile cu ceilalți membri ai grupului au și ele de suferit, iar aceștia devin din ce în ce mai circumspecți când vine vorba de Bret și acțiunile lui. Echilibrul grupului este perturbat, iar Bret simte că este marginalizat, simte că Robert îi ia locul în cadrul grupului încet încet. Carisma și farmecul acestuia dezbină prieteniile, iar Bret își simte amenințată exclusivitatea. Multumesc Libris.ro pentru carte.

Autorul insistă și detaliază preferințele muzicale și cinematografice ale personajului principal, goana lui după noile apariții, vizitele dese în sălile de cinema (unde, de altfel îl vede pentru prima oară pe Robert), importanța pe care toate aceste tendințe și curente le aveau în dezvoltarea și modelarea psihicului și mentalității adolescenților din acea perioadă.

Movies were a religion in that moment, they could change you, alter your perception, you could rise toward the screen and share a moment of transcendence, all the disappointments and fears would be wiped away for a few hours in that church.

Alt accent este pus pe latura vieții sexuale a lui Bret (și nu numai) care este într-o perioadă de explorare și descoperire. Pe măsură ce experimentează diverse relații, perimetrul în care ucigașul acționează pare că se strânge tot mai mult în jurul propriei lui case. Bret își ascunde identitatea sexuală. Asumarea este evident grea și se ascunde în această relație de fațadă cu o fată populară și drăguță pentru care nu simte nimic, dar care îi asigură integrarea și popularitatea. Își simte prietenii în pericol și el însuși se simte amenințat și urmărit, dar nu este un narator de încredere și la un moment dat începi să suspectezi că Bret îți ascunde ceva. Dar ce? Și de ce?

Mintea lui Bret are momente când sfidează logica și rațiunea. Deși suspiciunile lui ajung să pară ilogice, nu și le poate scoate din minte. Robert este transformat de mintea lui paranoică într-un dușman, unul extrem de periculos care așteaptă doar momentul potrivit pentru a ucide. Dar cine va fi victima lui? Pe cine are în vizor? Este doar o față frumoasă și electrizantă? Sau sub ea se ascunde un manipulator, un sociopat?

Timp de 20 de ani de la terminarea liceului, Bret s-a gândit să scrie o carte despre ultimul an de liceu, dar trauma a fost prea puternică și nu a reușit s-o depășească. Simplul fapt de a încerca să scrie despre acel an îi declanșa un atac de panică. Acestea sunt mărturisirile naratorului din primul capitol al cărții și bineînțeles că-ți captează atenția și curiozitatea se trezește. Până la urmă autorul reușește să scrie o poveste foarte originală, care îți dă fiori pe șira spinării, iar la final te umple de stupoare pentru că deznodământul este neașteptat în ciuda tututor bănuielilor pe care le-ai avut de-a lungul lecturii. Violența este cuvântul de ordine al cărții, de la intruziuni în locuințe, la dispariții misterioase până la crime sadice, povestea construiește o scenă a anilor ’80 în care criminalul în serie se integrează perfect, e la el acasă. Dar pe lângă această violență apare și neasumarea, ideea că personajele își menajează conștiința, ignorând cu buna știință lucrurile impardonabile făcute, obligați de împrejurări.

Mi-a plăcut foarte mult scriitura și abia aștept să citesc și American Psycho.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Titlu: Cioburile
Autor: Bret Easton Ellis
Traducător: Bogdan Perdivara
An apariție : 2024
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 640
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9.5 / 10
Vizualizari recenzie: 15050

Alte recenzii de la Bret Easton Ellis:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Caietul interzis” de Alba de Cespedes
Recenzie ”Caietul interzis” de Alba de Cespedes

Cred că am devenit mai tolerantă, poate din cauza vârstei sau a timpului liber mai scurt care nu-mi mai permite să experimentez așa mult cum mi-aș dori. Cert e că n-aveam mari așteptari, poate din cauza epocii diferite în care trăiește personajul principal și a...

Recenzie ”2666” de Roberto Bolano
Recenzie ”2666” de Roberto Bolano

Scriu această recenzie ca pe o spovedanie, un weekend întreg din ianuarie am dormit cu mastodontul ăsta pe burtă, de Bolano vorbesc. Ceea ce a fost mai straniu a fost modul în care s-a lipit de mine cartea asta, și eu de ea, dacă ținem cont că eu și Bolano avem o...

Recenzie „House of the Raven” de Ingrid Seymour
Recenzie „House of the Raven” de Ingrid Seymour

Vi s-a întâmplat vreodată să vă atragă coperta unei cărți, să simțiți că este exact pe gustul vostru, astfel că o cumpărați… iar mai apoi stă pe raft o bună perioadă de timp? Pe cine păcălim? Cred că fiecare dintre noi, devoratorii de lectură, facem asta. Mi s-a...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 6 ani, 1 lună, 1 zi și a scris până acum 606 articole. Se află pe poziția 3 din 17 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments