Clopotul de sticlă este un roman al regăsirii, unul al vindecării sufleteşti sau a împlinirii pur şi simplu. Sylvia Plath marchează un moment pe care cu toţii l-am tăit sau pe care îl vom trăi în viitorul apropiat.
Sylvia Plath a fost o renumită poetă şi scriitoare americană care va publica acest roman în anul 1963, anul morţii sale, sub pseudonimul Victoria Lucas.
Chiar dacă povestea pe care autoare o descrie în acest roman nu este una ce se întinde pe o periodă lungă de timp, ceea ce este scos în evidenţă este momentul transformării care va rezolva problema protagonistei.
,,Şi mi-a pus ceva pe limbă şi, de panică, am muşcat şi întunericul m-a şters aşa cum ştergi creta de pe tablă.”
Clopotul de sticlă este un roman autobiografic, iar numele personajului principal, Esther Greenwood, reprezintă doar o simplă deghizare.
De fapt, căderea sub clopotul de sticlă înseamnă deznădejnea care apasă din ce în ce mai tare pe rana provocată de experienţele nefericite ale tinereţii. Iar dacă în carte Esther va depăşi acestă perioadă de criză, în realitate, din păcate, Sylvia Plath va păstra nefericirea în inimă până la moarte.
Tema centrală a romanului este depresia unei tinere abia trecute de vârsta adolescenţei iar romanul include o încercare de sinucidere eşuată însă una care va avea urmări în următoarea perioadă a vieţii autoarei.
Deşi Esther Greenwood a avut şansa unei vieţi cu totul şi cu totul normale, diferenţele dintre ea şi viitorul ei soţ îi adâncesc din ce în ce mai mult rana sufletească. Astfel, ea devine o tânără antisocială care nu se poate adapta la condiţiile crezute normale de trai.
,,Dacă să fii nevrotic înseamnă să vrei în acelaşi timp două lucruri care se exclud reciproc, atunci sunt al naibii de nevrotică. Câte zile-oi mai avea, o să zbor încoace şi încolo între lucruri care se exclud reciproc.”
Alte recenzii de la Sylvia Plath:
