În romanul Colecționarul, scriitorul englez John Fowles ne oferă o inedită perspectivă asupra valorii libertății, dar mai ales asupra luptei dintre vânător și pradă, în care uneori cei doi protagoniști pot fi cu ușurință confundați.
Scrisă în anul 1963, capodopera de căpătâi a profesorului de literatură franceză și de limba și literatura engleză la diverse facultăți, atât în Anglia, cât și peste hotare, așterne, sub spectrul unei flămânde claustrații, dorința entomologului amator Frederick Clegg de a colecționa vieți.
Acțiunea ne poartă prin diverse stări sufletești: Freamăt, teamă, disperarea iubirii și iubirea disperării, strigătul tăcerii și tăcerea strigătului în fața neacceptării „că totul se va termina aici”.
Colecționarul este un amestec de vânătoare și de încercare de conservare a unei iubiri excesiv idealizate într-o nuanță platoniciană, care împletește puritatea cu rudimentarismul și lascivitate cu promiscuitatea într-o continuă alternanță.
Frederick Clegg este un funcționar mărunt, fără prea multe aspirații și idealuri, genul de individ căruia îi place să treacă neobservat. Crescut de o mătușă, fiind astfel lipsit de dragostea maternă, se află într-o permanentă căutare a dragostei, a acelei iubiri serafice, care te lasă fără suflare. Vrea să simtă ștreangul dependenței, să devină umbra unei alte umbre, sub marșul nesfârșit al unei reciproce cotropiri de suflet.
Oare nu cumva cu toții ne dorim sau ne-am dorit acest lucru? Bineânțeles că da! Numai că funcționarul Frederick Clegg nu stăpânește arta flirtului, ci doar dorința de a colecționa, de a lua fără a cere. Astfel se naște ideea, dorința nebună care nu va ține niciodată cont de eventualele victime colaterale, de poveștile mutilate din pricina capriciului său și nici măcar dacă povestea pe care el o așterne pe umerii cuiva o să aibe sorți de izbândă. Pentru el izbânda este garantată de sepotismul dorinței.
De cealaltă parte o avem pe MirandaGrey, o tânâră studentă care încercă să devină pictoriță. Ea este oarecum opusul colecționarului. Este o persoană cu opinii și viziuni proprii, spre deosebire de Clegg, care rareori emite vreo părere. Într-un anume fel, răpirea Mirandei și visul nebunesc al lui Clegg de a „o face să-l iubească”, scoate la lumină lupta dintre introvertism și extrovertism, dintre libertatea adevărată și cea trăită în colivia pe care adeseori omul o confundă cu o cochilie protectoare.
Miranda Grey devine „fluturule” colecționarului Frederick Clegg, într-un joc în care vasalitatea lăuntrică se schimbă de la un personaj la celălalt, într-o luptă pentru supraviețuire, în care speranța se întrepătrunde cu disperarea, între surâsul deznădejdei și raiul ce gângurește în ritm de ziduri descojite.
Cleg, într-un metisaj de servilism și despotism, prins în demența unei curse spre nicăieri, se lasă umilit de inteligența Mirandei, jucând adeseori rolul valetului pregătit să lustruiască pantofii reginei, dar și pe cel al cotropitorului neîndurător.
Un singur lucru pare să nu știe entomologul amator Frederick Clegg: fluturii lipsiți de lumină se transformă în cenușă.
Lectură plăcută vă doresc!
Alte recenzii de la John Fowles:
