Recenzie „Magicianul” de John Fowles

de | sept. 19, 2017 | Beletristică, Ficțiune, Filosofie, Literatura Universală, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Primul roman publicat al lui John Fowles a fost Colecţionarul deşi Magicianul a fost scris la începutul anilor  ’50 autorului i-a fost necerară o confirmare a talentului său înainte de a-l publica.

După cum autorul a relatat Magicianul este un roman care are la bază 3 romane ce l-au inflenţat Cărarea pierdută de Alain Fournier, Bevis de Richard Jefferies şi Marile speranţe de Dikens.

O carte destul de voluminoasă dar parcă nu suficient, am citit-o savurând fiecare pagină, mi-am facut o grămadă de păreri, dar autorul a avut grijă să mi le demoleze după un anumit număr de pagini, la unele am mai revenit iar şi iar au fost demolate.

Un titlul foarte bine ales, m-am simţit vrajită de carte, de îmbinarea realului cu imaginarul, purtată de nas sub bagheta magică a scriitorului.

Nicolas Urfe, profesor de limbă engleză acceptă un post în Grecia, deşi foarte încântat la început ajunge să se simtă extrem de singur până la dorinţa de a se sinucide.

Fusesem şi am rămas profund deprimat, dar am fost în acelaşi timp şi am rămas un fals; în termeni existenţiali, neautentic. Ştiam că nu mă voi omorî niciodată, ştiam că voi dori să trăiesc, suportându-mă pe mine însumi, oricât de pustiit sau bolnav aveam să fiu.

Nicolas în ciuda avertizărilor primite ajunge la Bourani unde îl va cunoaște pe Moris Conchis şi lumea lui bizară ,fiind acaparat în totalitate. De aici începe o serie de întâmplări misterioase.

Conchis preia frâiele vieţii lui Nicolas, se joacă cu el într-un mod uluitor, halucinant, ai impresia ca acelaşi joc îl face autorul cu tine cuprinzându-te într-o nebuloasă de idei. Dacă va  reuşi Nicolas să iasă din jocul lui Conchis rămâne de văzut.

O clipă, mi s-a părut că şi unul, şi celălalt am renunţat la o mască. Eu aveam în faţă o persoană fără umor, el, cred avea una fără generozitate. În sfârşit s-au declarat ostilităţile într-o confruntare de voinţă. Amândoi zâmbeam, ştiind că ascundem adevărul fundamental al neîncrederii noastre reciproce.

Din aceasta carte atât de complexă şi provocatoare pentru mintea cititorului nu avea cum să lipsească şi o poveste de dragoste, una despre care nu am să vorbesc vă las pe voi să o descoperiţi.

Nu poţi să urăşti pe cineva deja înfrânt. Care, fără tine, nu va mai fi niciodată om întreg.

cras amet qui numquam amavit

quique amavit cras amet

(mâine să iubescă cel care n-a iubit niciodată şi cel care a iubit să iubească mâine)

Lectură plăcută !!!

 

 

Titlu: MAGICIANUL
Autor: John Fowles
An apariție : 2013
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 751
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2550

Alte recenzii de la John Fowles:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments