Primul roman publicat al lui John Fowles a fost Colecţionarul deşi Magicianul a fost scris la începutul anilor ’50 autorului i-a fost necerară o confirmare a talentului său înainte de a-l publica.
După cum autorul a relatat Magicianul este un roman care are la bază 3 romane ce l-au inflenţat Cărarea pierdută de Alain Fournier, Bevis de Richard Jefferies şi Marile speranţe de Dikens.
O carte destul de voluminoasă dar parcă nu suficient, am citit-o savurând fiecare pagină, mi-am facut o grămadă de păreri, dar autorul a avut grijă să mi le demoleze după un anumit număr de pagini, la unele am mai revenit iar şi iar au fost demolate.
Un titlul foarte bine ales, m-am simţit vrajită de carte, de îmbinarea realului cu imaginarul, purtată de nas sub bagheta magică a scriitorului.
Nicolas Urfe, profesor de limbă engleză acceptă un post în Grecia, deşi foarte încântat la început ajunge să se simtă extrem de singur până la dorinţa de a se sinucide.
Fusesem şi am rămas profund deprimat, dar am fost în acelaşi timp şi am rămas un fals; în termeni existenţiali, neautentic. Ştiam că nu mă voi omorî niciodată, ştiam că voi dori să trăiesc, suportându-mă pe mine însumi, oricât de pustiit sau bolnav aveam să fiu.
Nicolas în ciuda avertizărilor primite ajunge la Bourani unde îl va cunoaște pe Moris Conchis şi lumea lui bizară ,fiind acaparat în totalitate. De aici începe o serie de întâmplări misterioase.
Conchis preia frâiele vieţii lui Nicolas, se joacă cu el într-un mod uluitor, halucinant, ai impresia ca acelaşi joc îl face autorul cu tine cuprinzându-te într-o nebuloasă de idei. Dacă va reuşi Nicolas să iasă din jocul lui Conchis rămâne de văzut.
O clipă, mi s-a părut că şi unul, şi celălalt am renunţat la o mască. Eu aveam în faţă o persoană fără umor, el, cred avea una fără generozitate. În sfârşit s-au declarat ostilităţile într-o confruntare de voinţă. Amândoi zâmbeam, ştiind că ascundem adevărul fundamental al neîncrederii noastre reciproce.
Din aceasta carte atât de complexă şi provocatoare pentru mintea cititorului nu avea cum să lipsească şi o poveste de dragoste, una despre care nu am să vorbesc vă las pe voi să o descoperiţi.
Nu poţi să urăşti pe cineva deja înfrânt. Care, fără tine, nu va mai fi niciodată om întreg.
cras amet qui numquam amavit
quique amavit cras amet
(mâine să iubescă cel care n-a iubit niciodată şi cel care a iubit să iubească mâine)
Lectură plăcută !!!
Alte recenzii de la John Fowles:
