Contesa, semnat Maurice Druon, este acel roman care îţi intră în suflet indiferent de vârstă şi indiferent de câte ori îl vei reciti. Acest minunat volum a căzut în mâinile mele acum câţiva ani, pe când descopeream raftul scriitorilor francezi al bibliotecii. Un raft din care am ţinut morţiş să-i îndrăgesc şi să-i citesc pe Alexandre Dumas şi Maurice Druon.
Maurice Druon, romancier şi dramaturg valoros al literaturii franceze, a devenit cunoscut mai ales pentru capodopere precum Regii blestemaţi sau Marile familii. De romanul Contesa probabil nu mulţi au auzit, şi mai ales din generaţiile tinere. Contesa este romanul descoperit de iubitorii de literatură franceză şi iubitorii de clasic, în general. Această descoperire nu vine din faptul că acest roman este doar pe gustul celor două categorii ci, mai ales, pentru că nu a ajuns şi la urechile generaţiilor tinere.
Aşa că, în afara faptului că am iubit acest roman, şi pentru că, în ciuda anilor, am recitit acest roman cu aceeaşi plăcere cu care am făcut-o prima dată, m-am gândit că ar fi o ocazie bună „să îl scot la lumină”. Nu pot să accept să fiu unul dintre puţinii oameni ce se pot îndrăgosti de contesa Lucrezia Sanziani şi se poate lăsa purtată într-un adevărat carusel al amintirilor şi al marilor străluciri, a vremurilor de prestigiu, înainte ca timpul să-şi pună amprenta macabră asupra unui trup perisabil.
Contesa Lucrezia Sanziani, vestită curtezană a trecutului, ajunge la finalul scenetei, la momentul în care cortina este lăsată să cadă şi luminile succesului se sting. Cândva iubită de regi şi prinţi, dorită de bărbaţi şi femei deopotrivă, invidiată de regine şi prinţese pentru frumuseţea şi graţia sa, astăzi doar o umbră a frumuseţei mistice a marii curtezane Sanziani.
Nişte ochi care fuseseră admirabili şi în care stăruia strălucirea neliniştitoare a triumfului lor de altădată.
Săracă, la mila managerului hotelului Albergo di Spagna care o lasă să ocupe o cameră a hotelului deşi întârzie mereu şi mult cu plata, Contesa Lucrezia Sanziani păşeşte, din nou, pe urmele faimei rememorându-şi momentele de glorie peste care trecerea imbatabilă a timpul de o cruzime sfâşietoare şi-a lăsat propriile amprente.
Ca un jurnal uman, tânăra cameristă, Carmela, se lasă prinsă în vraja ţesută de contesă, o vrajă ce încă poate da stălucire, chiar şi după trecerea timpului, chiar şi din amintiri. Asistând ca un personaj de film la toate scenele regizate de contesă în tumultoasa pierdere în amintiri dar şi în timp, Carmela începe să devină o ramificaţie a acesteia. Părtaşă la depănarea unor amintiri ce nu sunt numai fărâme de istorie, ci modul prin care contesa Sanziani „Nu-şi lăsa moştenire bunurile, ci propria viaţă.”, Carmela începe să se descopere şi pe sine:
-Nu-i de-ajuns să te priveşti, zise Sanziani. Trebuie ca şi oglinda să fie frumoasă.
Cititorul va lua parte, alături de Carmela, la o parte din istorie. Va asista neputincios la înlocuirea splendorii de odinioară cu „imaginea unei femei între cincizeci şi şaizeci de ani, încă prea frumoasă ca să renunţe, dar deja prea bătrână ca să i se mai împlinească dorinţele.”
Cine-şi va mai aminti oare, acum, după ce timpul şi-a lăsat crudele cicatrici, de faimoasa curtezană, care, în ciuda faptului că luminile s-au stins şi cortina a fost coborâtă, încă reuşeşte să lucească în întuneric şi sărăcie?
Va renunţa contesa Lucrezia Sanziani la a se pierde în amintirile unei vieţi demult apuse şi a-şi asuma rolul unei bătrâne insignifiante?
Cum se va schimba viaţa tinerei Carmela după ce face cunoştinţă cu faima timpurilor de altădată, dar şi cu ipocrizia prezentului?
Întrebări peste întrebări, cu răspunsuri aromate a căror savoare şi culoare poartă amprenta istoriei şi strălucirea necizelată a diamantelor neşlefuite într-o poveste de excepţie despre faimă, iubiri pierdute şi dorinţe mult prea mari pentru un trup perisabil de om, dar al cărui suflet este destinat să trăiască veşnic în uitare.
Sanziani, cu rochia ei de catifea neagră şi oglinda cu ramă din argint aurit, era parcă paznicul unei lumi fabuloase, unde copila visa să intre şi căreia i se întredeschidea poarta mare de la intrare.
Alte recenzii de la Maurice Druon:
foarte interesanta
Nu stiam de cartea aceasta. Cgiar este interesanta. Mersi de recomandare 🙂