Recenzie „Contesa de Monte-Cristo” de Jean Duboys

de | iun. 17, 2019 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

Deși cam toată lumea a auzit de romanul „Contele de Monte-Cristo” scris de Alexandre Dumas tatăl, puțină lume știe de romanul „Contesa de Monte-Cristo” de Jean Duboys. Această din urmă carte, de fapt o aventură compusă din două volume, relatează tot o poveste de răzbunare. De data asta, însă, justiția este personificată de o femeie.

Această doamnă nobilă care a avut de suferit din cauza dușmanilor ei caută să își facă dreptate. Când toți cei dragi sunt luați de lângă tine, trebuie să supraviețuiești. Și să faci tot posibilul ca reputația să îți fie îmbunătățită. Dar această femeie nu este doar o justițiară. În aventura ei prin care îi demască pe cei care i-au făcut rău, ea îi ajută pe cei aflați în necaz.

Romanul clasic „Contesa de Monte-Cristo” de Jean Duboys redă o poveste emoționantă despre trădare, iubire, prietenie, dar și curaj

O femeie devine victimă. Dar se înalță deasupra dușmanilor pentru a-i lovi în cele din urmă exact când le este lumea mai dragă.

Deși victimă inocentă a unui trio mârșav, nobila renaște ca pasărea Phoenix datorită ajutorului primit din partea unor prieteni adevărați. Și reapare în lume învăluită într-o aură de mister drept Contesa de Monte-Cristo. O femeie frumoasă, putred de bogată și cu un trecut despre care nimeni nu știe nimic. Dar legat de care toată lumea își dă cu părerea.

Ea devine un Monte Cristo feminin, care își duce la bun sfârșit răzbunarea asupra celor care au trădat-o. În același timp este îngerul plin de lumină și speranță al celor mai slabi, care nu au de la cine primi ajutor.

Nobila doamnă care a revenit în lume după multe peripeții, joacă trei roluri în fața celor din jur

Femeia este o văduvă bogată, prietenă cu săracii, pe care îi scapă de rele. Este o senzuală doamnă de companie fără scrupule. Dar mai este și contesa de Monte-Cristo, acea doamnă plină de bani, atrăgătoare și misterioasă. Cu un statut superior în înalta societate. Și totuși, dacă este să o caracterizez pe adevărata femeie care joacă aceste 3 roluri, ea este o ființă sensibilă și iubitoare. Dar care știe unde să tragă linie referitor la bunătatea ei.

Prefăcându-se pe rând văduvă, contesă și damă de companie, nobila femeie reușește să îi demaște pe adevărații criminali. Acesta nu este cel mai plăcut lucru pentru ea. Dar pentru a-și îndeplini răzbunarea, este mai mult decât necesar. Contesa de Monte-Cristo devine o justițiară dreaptă. Ba reușește chiar să mai joace un rol, cel de fantomă, pentru a-i face pe trădători să își recunoască vina.

Mi-a plăcut nespus acest roman clasic de aventură datorită personajului principal care este o femeie curajoasă. Și nu un bărbat ca în multe alte asemenea cărți. Feminismul este evidențiat din belșug în aceste două volume care însumează peste 600 de pagini. Și este un compliment pentru scriitorul Jean Duboys, care a setat povestea într-o perioadă în care multe lucruri erau anapoda pentru femei.

Titlu: CONTESA DE MONTE-CRISTO
Autor: Jean Duboys
An apariție : 1992
Editura: FLAMINGO
Nr. Pagini: 606
Limba: Română
Gen Literar: Literatura clasica
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1563

Alte recenzii de la Jean Duboys:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 6 luni, 26 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments