Cum să vă explic așa ca să nu treceți indiferenți pe lângă această istorie? Cum să aleg cuvintele potrivite pentru a vă sensibiliza față de o temă mai puțin întâlnită în cărțile pe care le citim zilnic?
Abandon, Ceaușescu, Durere și Acceptare. „Cum ajuți o persoană să devină actor al propriei vieți, să nu mai fie victima trecutului, a poveștii ei și a violențelor trăite?” Maria (Marion) este unul dintre miile de copii abandonați în perioada ceaușistă, care ne povestește experiența sa, nu doar prin prisma propriilor ochi, ci și a istoriei. Una personală, împletită cu destinul unei națiuni întregi, în limitele unei dictaturi dezastruoase.
Bine structurată, cartea are o etapizare captivantă, limbaj coerent, care nu te lasă să adormi sau să te plictisească cu prea multe detalii, cartea Mariei ne arată una dintre multiplele laturi întunecate, tolerată de o națiune speriată, lipsită de voce sau apărare. Copii pierduți, sortiți unei vieți care îi țin „în rezervă”, iar cei norocoși sunt salvați de oameni care întruchipează Dragostea și reprezintă cu demnitate titlul de Părinte! Unul adevărat, pentru că cei care ne cresc sunt adevărații noștri părinți.
De la Geneză până la Exod, viața eroinei noastre este aidoma unui puls, oscilează între extremele vremii, așa cum te poartă pe note Nocturnele lui Chopin. Memoriile Măriucăi sunt pline de toate sentimentele posibile simțite de un copil care a fost abandonat, respins, iubit, neînțeles, acceptat, de toate, însă printre mesajele lăsate de-a lungul lecturii, ea ne transmite un mesaj universal, totul trece, chiar și cele mai adânci răni, este nevoie doar de Timp și de Dragoste. Să fie cineva alături care să se împrietenească cu cei mai întunecați demoni din sufletul tău!
