Am răsuflat ușurată atunci când mi-am dat seama că am o lectură pe nota 10 pe această lună. Am strâns foarte multe cărți începute, dar neterminate, așa că m-am pus pe treabă să le termin și să le recenzez. Cartea care cu siguranță le-a depășit pe toate în valoare și în conținut este „Culoarul Morții” de Stephen King. Sunt o mare admiratoare a lui și îmi place enorm de mult stilul său caracteristic. Uneori alambicat, uneori sec, uneori plin de referințe religioase sau cu o verbalizare mai grea, King nu dezamăgește și intrigă mult prin această personalitate.
„Culoarul Morții”, deși scrisă de Stephen King, nu consider că trebuie catalogată drept horror, pentru că este departe de așa ceva. Nici comedie nu este, dar mai bine l-aș încadra la un Thriller cu accente psihologice decât horror. Cartea a beneficiat de o ecranizare cu Tom Hanks în rolul principal, un rol pe care l-a interpretat genial. Cartea mi-a ajuns la suflet într-un mod în care nu mă așteptăm, pentru că este nedreaptă și descrie clar nedreptatea vieții în general. Culoarul morții este chiar culoarul care duce deținuții Penitenciarului Cold Mountain spre moarte, spre scaunul electric. Paul Edgecombe (Tom Hanks în film) lucrează aici de mulți ani și consideră că nimic nu îl mai poate surprinde, asta până când aici este adus John Coffey, un personaj extrem de intrigant.
Deși Paul a condus mulți deținuți pe acest drum, John o să fie singurul că îl va face să se îndoiască de valorile sale și de principiile care l-au ajutat să își facă treaba în toți acești ani. Atunci când asiști la atâtea întâmplări, parcă îți conturezi ceva în jur, astfel încât nimic nu te poate clinti din misiunea ta. John însă o să fie o revelație, un personaj cu multe elemente contradictorii care nu se leagă. Acuzat de o crimă oribilă, masiv, de culoare neagră, John pare că nu se comportă ca un criminal fioros, ci din contra, este aproape la nivelul unui copil. Clar aceste are un retard mintal, de unde și indoiala noastră, dacă acesta este vinovat de fapta pentru care a fost adus aici. De aici începe intriga, pentru a afla adevărul și deși nu vrea să recunoască, Paul poate avea abilitatea de a-i reda lui John libertatea…
Timpul șterge tot, fie că vrei, fie că nu vrei. Timpul șterge tot, timpul aduce uitarea și, într-un final, nu mai există decât întunericul. Uneori ne găsim unii pe alții în întuneric și alteori ne pierdem din nou acolo unii pe ceilalți.
„Culoarul Morții” m-a impresionat și sincer, dacă pe copertă nu era numele lui King, eu nu aș fi crezut. M-a impresionat lecția de viață oferită și modul în care societatea condamnă pe cineva doar după simple aparențe și prejudecăți. Judecăm doar după fapte, fără să privim în profunzime și să observăm lucrurile evidente care au loc. Există și o temă paranormală aici, însă nu pot spune că am fost foarte focusată pe ea, pentru că nu am găsit-o extrem de revelantă și chiar cred că putea să lipsească cu desăvârșire.
Am considerat-o o carte personală și extrem de profundă, care a ridicat multe semne de întrebare și a trezit în mine un simt al justiei profund. Îmi doream să deslușesc eu tainele acestei cărți și să redau pacea pierdută personajelor de aici. Voiam să deschid ochii, să demasc un sistem și să arăt cu degetul vinovații. Cred că mult timp nu m-am mai simțit atât de revoltată, dar atât de împăcată citind o carte. Este clar o recomandare pe termen lungi și dacă nu știați de ea, vă spun că ați pierdut o super lectură.
Alte recenzii de la Stephen King :
