Romanul Destine pierdute al Adinei Speteanu a apărut ca o gură de aer nemort, aducând, pentru cititorii români, acel farmec exotic al poveştilor cu fiinţe supranaturale pe care le aşteptam cu sufletul la gură, din partea Twilight sau Jurnalele vampirilor.
Cu un început promiţător, volumul 1 din seria <<Dincolo de moarte>>, protagonista, Natalia, află în ce mod interferează sensibilitatea ei la fantastic la strigoii din propria şcoală. Destine pierdute se axează predominant pe realizarea unei monografii a Bucureştiului, infestat de vampiri şi pus la încercare din cauza unei lupte între creaturi mistice.
Publicat în 2013, cartea se bucură de succes, în ciuda faptului că nu se întemeiază pe o poveste de dragoste. Ceea ce Natalia nu ştie este faptul că este este într-un fel predestinată să asiste la războiul dintre vampiri şi strigoi, ea fiind aleasa. Inamicul ei şi al prietenilor săi numărul unu este Dragoş, un vampir însetat şi pus pe distrugerea ordinului antic al Gărzii din Stygorra.
Destine pierdute este mai mult decât un titlu simbolic ce prevesteşte tema cărţii; schimbă total imaginea de fiinţe nemuritoare, puternice şi omnipotente. Personajele sunt angrenate în acţiuni ce le fac să ajungă la concluzia că firea lor reprezintă mai mult un blestem, decât un dar al naturii.
„Nemurirea nu e atât de roz precum ne-au lăsat să credem.”
Prietenia dintre Natalia şi Lorena o pune pe cea dintâi la ananghie: bunicul ei sfârşeşte şi profeţia care spune că ea va pune capăt conflictelor o zguduie atât de tare, încât dă peste cap toate regulile jocului.
Concepţia despre vampiri, îmbinată cu legendele româneşti, adaptate la spaţiul citadin al capitalei, conferă autenticitate romanului, prin nararea obiectivă, dar implicată, din mai multe perspective, permiţând decodarea mesajului: realitatea nu este niciodată ceea ce pare.
Volumul Destine pierdute, aşa cum este precedat de spusele lui Mircea Eliade-„Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.”-, pune accent pe latura realistică, dacă se poate spune, a unui război ocult de care depind vieţile unei naţiuni.
„La graniţa dintre viaţă şi moarte, eternitatea are propriul ei sfârşit.”
Alte recenzii de la Adina Speteanu:
