Recenzie ”Diabolic” (Am murit, din fericire #5) de Theo Anghel

Autor: Theo Anghel
An apariție : 2017
Editura: Quantum Publishers
Nr. Pagini: 498
Acordă o notă cărții:
 

– Habar nu ai câte m-ai învăţat! Îmi zâmbi. În primul rând, să merg înainte, orice ar fi. Să nu cedez răului, indiferent cât de uşoară ar putea să mi se pară calea pe care mi-o oferă el. M-ai învăţat să fiu sincer cu mine, pentru că doar altfel pot fi şi cu ceilalţi…

-Te-am învăţat eu asta? L-am privit, uluită. De unde scoţi toate bălăriile astea?

-Vezi? Iar o faci? Iar mă înveţi ceva…

Odată cu Diabolic încheiem o aventură pe care am aşteptat-o cu sufletul la gură, cu fiecare apariţie de nou volum. Deşi vom reveni şi vom  reciti cu aceeaşi intensitate această serie, ne va lipsi palpitaţia şi excitarea aşteptării ”coacerii” următorului volum. Diabolic pune punct unei călătorii inovative ce te-a făcut să simţi că a meritat din plin fiecare aşteptare.

–De ce să fii tu ultimul?
–Pentru că e planul meu și trebuie să- l supervizez, replică dracul, enervat de faptul că i se cereau atât de multe explicații.
–Pot să vin și eu cu un plan.
–Da? Dă- i drumul! Mârâi îngerul, așezându- se pe vine. Hai, stați și voi, ne spuse. Așteptăm să ouă Gollum un plan. Va dura ceva.

Mulţumim, Theo Anghel pentru lumea inovativă, frumoasă și captivantă, pe care ai creat-o. Mulţumim că ne înveţi să „citim româneşte” şi că de la primul volum pui stăpânire pe fiecare minte ce îndrăzneşte să-ţi deschidă cartea, şi-l faci să păşească în lumea cititorilor de elită, pe care seria Am murit, din fericire şi-a cizelat-o.

Este o mare greşeală să provoci soarta, spunându-ţi că le-ai trăit pe toate şi că, de aici încolo, nimic nu te mai poate surprinde. Pentru că se poate!

Vom încheia seria Am murit, din fericire plângând,

Cine spune că dorul e doar o stare sufletească, o nostalgie trecătoare, habar nu are ce-i aia. Dorul macină trupul, roade din tine până când te împuţinează, îţi clatină lumea şi îi distruge rânduiala.

râzând,

–Nu înțeleg de ce-ți place să vii aici! Se enervă Abel. Femeia asta trezește toți diavolii adormiți în mine! Și tu vrei s-o am mereu sub ochi! O să devin atât de al dracu’, încât confrații o să- l detroneze pe Luci și-o să mă pună pe mine-n loc!
– Poate te aude Luci al tău și- ți trăsnește una în bot! Îi replică Ama. Ce- aș mai râde!

pierzând

-Nu cred c-o să pot să merg mai departe, spuse scurt.

-Ce vrei să zici?

– Nu pot. E prea mult. Sunt om corcit cu diavol. Am sentimentele unuia viu şi am duşmănia unui demon. Iar trupul meu nu le poate cuprinde pe amândouă.

și recâştigând speranţe,

Unele lucruri nu sunt făcute pentru a fi admirate în miezul zilei, căci atunci apar fade și lipsite de viață, ci doar în creierii nopții când umbrele reușesc imposibilul: să ascundă ce nu contează și să dezvăluie esențialul.

înfruntând lumea crudă a realităţii,

Ochii mi s-au umezit. La fel ca mine, şi el nădăjduia la lucruri imposibile. Dacă era ceva la care nu ne putea întrece nimeni, asta era capacitatea fenomenală de a ne îmbăta cu apă rece, de a îmbrăţişa visuri amăgitoare şi de a le strânge la piept cu toate că nu erau decât himere, nişte năluci cu trup eteric.

căutând în interiorul nostru să aruncăm ignoranţa faţă de durerea celuilalt cu care ne-am obişnuit să trăim,

-Câteodată, eşti proastă făcută grămadă! Râse, privindu- mă fix.

-Cred că sunt. Altfel nu- mi dau seama de ce, după ce taman m- ai jignit, nu simt impulsul să- ţi retez jugulara, am râs şi eu.

încercând să vindecăm o gândire bolnavă

Fuseserăm prinşi în vârtejul unui taifun care ne rotea bezmetic, gemând cu ură, străduindu-se să ne înhaţe în colţii săi hidoşi şi să ne dezmembreze ca pe nişte păpuşi de cârpă.

și dorindu-ne să avem puterea de a-l face pe Creator să acorde mai multă atenţie micilor sale „desene”.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Theo Anghel.

-Dumnezeu e mare, bombăni Abel, dându-şi ochii peste cap. Prea mare ca să mai aibă timp de ăştia mici…

Înapoi în Chaos, Oriana se trezeşte că îşi preia îndatoririle exact de unde le lăsase când fusese extrasă. Problemele o lovesc din toate părțile, iar realitatea e mai hâdă ca oricând. Descoperă cu stupoare că răul ce s-a vrut a fi tăiat de la rădăcină își are ramificațiile mult mai departe decât ar fi crezut și fiecare persoană pe care a crezut că a salvat-o îi alunecă printre degete. O inimă frântă, o iubire pierdută în Purgatorio, doi îngeri în pași de război, pedofilism, mafie și niște indicații divine contradictorii; în mijlocul acestui haos, Oriana trebuie să găsească soluții rapide cu efect neîntârziat. Va putea face față? Sau, mai corect, are de ales Oriana în vreo situație?

Nu avea niciun rost să mă lupt cu aberaţiile ce mă bombardau de când revenisem. Nu mai înţelegeam nimic, îi găsisem pe toţi mai suciţi decât îi lăsasem.

Diabolic ne face să ne întrebăm unde vieţuieşte cea mai mare parte a răului: în Chaos sau în Iad? Fraza conform căreia Iadul este pe pământ o fi având vreun dram de adevăr? Întregul zbucium de care are parte Oriana ne face să credem că se scaldă din plin în focurile Iadului și de data aceasta este pe cont propriu.

Uneori, reuşim să vedem adevăratul chip al nefericirii noastre, doar dacă o comparăm cu bucuriile altora.

Seria Am murit, din fericire a fost pentru mine pasul ce mi-a îndemnat prietenii să descopere plăcerea lecturii, startul în competiţia „cine-i cel mai mare fan al Orianei”; satisfacţia încropirii unui grup exclusivist al fanilor Orianei, în cadrul căruia am putut dezbate şi împărtăşi impresii şi aşteptări, al cărui membrii m-au asaltat cu: „mi-ai promis că-mi aduci cartea”; „când apare următorul volum”; „doamna scriitoare scrie sau ce face!?”. Şi când le spui că seria încă nu a fost finalizată să o dea înainte cu „dă-mi volumul 2, 3, 4 până atunci. Am mai zis şi repet: când vrei să faci pe cineva să citească, i-o prezinţi pe Oriana.

Egoism? Ha! Surpriză! Omul este o fiinţă egoistă, aşa a fost creată; de ce vă aşteptaţi la altceva de la mine? Pentru că sunt recuperatorum? Mai gândiţi-vă! Am cerut eu asta? Nu e ca şi când, pe vremea copilăriei mele, petreceam timpul jucându- mă cu păpuşi, visând ca atunci când voi creşte mare să mor la nunta mea, să ajung la naiba- n praznic, tocmai pe tărâmul celălalt, să cunosc un moş cu plete şi păr alb care să mă îndemne să fac bine, şi un altul, tuciuriu, descărnat şi mirosind a fum, care să fie în stare să vândă toate sufletele din iad doar pentru a mă atrage de partea răului.

Diabolic ne poartă cu un pas în povestea lui Marc. Ne întristează ipostaza prin care reuşim să aruncăm un ochi în viaţa lui. O să fim exact ca Oriana testând regretul că nu l-a luat de mână pe Abel, în timpul saltului spre Chaos şi l-a adus înapoi cu tot cu amintirile sale umane; ne va părea rău, dar dacă am avea ocazia, am face același lucru.

Dar aşa sunt eu, mai miserupist. Doar nu am devenit diavol pentru că am câştigat titlul cel mai conştiincios dintre pământeni!

Diabolic ne va prezenta un cocktail de personaje rupte din Întoarcerea, Chaos, Dincolo și Purgatorio. Îi va îmbrăca în straie de sărbătoare și-i va trimite să-și afle menirea. Niciunul nu va scăpa, fiecare având doza lui de surprize, secrete și dezvăluiri. Unii vor salvați, alții vor rămâne pierduți și cei puțini vor primi o a doua șansă. Cât de merituoasă sau dorită va fi această șansă, veți afla în călătoria finală numită Diabolic.

-O să fim nişte orbi legaţi la ochi, filosofă dracul.

-Dacă eşti orb, ce- ţi mai trebuie legat la ochi? M- am mirat.

-Exact! După ce că suntem orbi, ne mai leagă şi la ochi.

Un traseu în care veți fi însoțiți de o Oriana prinsă în zbuciumurile inimii; un Abel și o Ama a căror esență și amintire îi împinge spre ură, în timp ce inimile li se îneacă în iubire; un Gudila ce a dat greș ca recuperator, iar cerul îl cheamă de urgență la el; o Astrid, menită să fie conștiința vie a greșelilor din timpul vieții; și preotul Sandu, omul în căutarea luminii și înlăturării slăbiciunilor.

Dacă mi s-ar fi spus că-l voiau pe filosof ca să-l catapulteze în spaţiu, să planteze leuştean într-o galaxie îndepărată, nu m-aş fi mirat atât de tare. Gudila? El, dintre toţi oamenii de pe planeta asta?

Theo Anghel a fost obraznică în Diabolic şi ne-a depăşit cu mult, peste limita impusă, aşteptările. Ohoo, ce s-a mai jucat cu noi şi ce a mai aruncat cu dezvăluiri tulburătoare! Dar m-ai ales, ce deznodământ ne-a oferit, demn de discul de aur!

Mi-a stat pe limbă să-i spun că, la cât se înmuiase în ultima vreme, el nu mai era în stare să coacă nicio amărâtă de minciună, darămite scheme elaborate de înşelat încrederea cunoscuţilor. Dacă o ţinea tot aşa, mai marii dracilor aveau să-l elibereze din funcţie şi să-l arunce peste gard, să se spele Raiul pe cap cu un incompetent ca el.

Cinci volume, un final ”înghesuit” în 498 de pagini, o autoare talentată, blindată cu idei inovative, și o călătorie ajunsă la final. Și fiindcă ”Călătoria contează, nu destinația.”, vă invit într-o ultimă călătorie alături de favoriții din Am murit, din fericire și să descoperim ultimii ași pe care Diabolic îi va scoate din ”mânecă”. Pe vreunul din ași va fi oare desenat și chipul lui Marc? Dar oare, va exista vreo șansă de salvare pentru oricare dintre dragii noștri Oriana, Marc, Abel și Ama? Și ce pedeapsă divină i se va aplica lui Gudila pentru eșecul lui ca și recuperator?

-Ups! Să fiu al dracu’!  Se auzi vocea lui Abel. Doar eu?

Mi-am îndreptat privirile spre el. Nu-mi venea să cred! Era în faţa mea, în carne şi oase.

-Nu te bucura, că eu mă cac pe mine de frică! Replică el bucuriei din ochii mei. Ce să fac singur cu şleahta asta de derbedei?

-De ce doar tu?

-Mă scuzaţi că intervin în chestiuni care – evident- depăşesc cea mai prodigioasă imaginaţie, dar, vorba tânărului, e singur, şopti preotul Sandu. N-ar trebui să lăsăm explicaţiile pe mai târziu şi să-l punem să ne dezlege? Ca să nu mai fie singur?

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Website Comments

  1. Mirela Barbalata
    Reply

    De abia astept sa iau si acest ultim volum,. Pana acum necitite sunt ultimele doua volume din serie. Pentru ca vreau sa am continuitate la lectura prefer sa astept cu citirea volumului 4 pana cand voi lua si vol. 5
    De abia astept!

Iubim comentariile tale :)