Deși acțiunea este cam lentă, ideea cărții este interesantă. Propune o familie în care lucrurile au un parcurs terifiant: copila de șapte ani, Hanna, pune la cale plan după plan pentru a-și ucide mama. Hanna oferă versiuni diferite ale propriei personalități părinților. Își iubește tatăl și își detestă mama și se comportă cu fiecare diferit. Este destul de înfricoșător să-i urmărești gândurile.
Situația e atipică, dar versiunea Hannei este prea elaborată pentru mintea unui copil de șapte ani. Iar capitolele scrise din perspectiva ei au ucis suspansul.
Din celălalt punct de vedere, al mamei, situația este mult prea pasivă. Am avut senzația că femeia nu reacționează în timp real, ca și cum ar aștepta întâi ca tot răul să se producă pentru a lua o hotărâre în ceea ce privește acțiunile ei viitoare. Tatăl este alt paradox. Deși este plecat mare parte a zilei, când reapare, are rol de buton off. De fapt, plecările și sosirile lui oferă un switch on/off al curgerii acțiunii. El are rol de catalizator, dar nu poate acționa decât dacă este prezent, iar această întrerupere a conflictului, aceste momente de pauză nu detensionează situația, din contră, fac mai mult rău, deoarece cele două combatante par a acumula tensiunea în interior în momentele de liniște și când catalizatorul dispare, au loc adevărate explozii de ură care escaladează.
Tatăl este manipulat total de Hanna care a dezvoltat o obsesie pentru el. Iar mama, pur și simplu, îi stă în cale. Cu toate acestea, în gândurile Hannei referirile se fac la „mami„, niciodată către Suzzette sau doar mama. Din păcate, autoarea nu ne oferă un motiv plauzibil pentru comportamentul fetei. Nu există o traumă care are ca rezultat o schimbare a caracterului copilului. Trebuie să ne mulțumim cu ideea că s-a născut „rea”, concepție pe care eu n-o găsesc sustenabilă.
Scenariul propus de autoare nu mi s-a părut credibil. Sunt multe scene în care copilul acesta este pur și simplu uitat într-o cameră din casă fără ca cineva să-l supravegheze. Gândind din prisma părintelui, nu mi s-a părut normal acest lucru. Personal și când sunt foarte ocupată, întrerup ce fac și îmi verific copilul periodic. E un reflex pe care nu l-am regăsit în carte. De asemenea, am fost foarte revoltată de faptul că era închisă în curte, fără a avea posibilitatea să intre când își dorea. Era urmărită prin geam așa cum este privit un animal periculos la zoo.
Frământările mamei sunt partea bine scrisă care se apropie de un raționament verosimil. Mult mai credibile și realiste comparativ cu gândurile fetei. Personajul este schițat bine, are și un trecut traumatizant, o boală care o împiedică să acționeze tot timpul la capacitate maximă, iar temerile ei sunt bazate pe propria copilărie care, din păcate, n-a fost una ideală. Stresul este copleșitor pentru mamă și, având în vedere și situația ei medicală, îi adâncește depresia. Dar există și aici un conflict între modul ei de exprimare, destul de abrupt și dușmănos având în vedere că vorbește cu propriul copil, și ceea ce vrea să fie – mama ideală. Este demoralizată deoarece are senzația că nu se ridică la nivelul așteptărilor celorlalți, se simte vinovată că nu reușește să stabilească o legătură afectivă normală cu fiica sa, se compară cu soacra și cu mama ei, mame cu comportamente diametral opuse: una care s-a descurcat foarte ușor și părea făcută pentru acest rol și cealaltă neglijentă și lipsită de responsabilitate și căldură. Se învinuiește că, străduindu-se prea tare, a făcut totul exact pe dos și nimic bun. Încercarea ei de a evita să fie ca propria mama a aruncat-o în cealaltă extremă și se acuză că și-a sufocat copilul cu așteptări și restricții. Își vede eșecul ca pe o neputință de a-și accepta copilul și cu bune și cu rele, simte că nu e capabilă să-l iubească decât dacă ar fi perfect.
Senzația generală este că cele două se luptă pentru atenția tatălui, el este de fapt punctul principal de interes, atât al mamei, cât și al fiicei, deși de la Suzzette m-aș fi așteptat să-și pună copilul pe primul loc, în ciuda caracterului acesteia. Dă dovadă de multă naivitate și prea puțină verticalitate.
Cartea primește din partea mea și bile albe și bile negre, încă sunt indecisă în ce parte înclină balanța.
Alte recenzii de la Zoje Stage :
