Construcția și ideea sunt foarte bune, dar pierde foarte mult din cauza ritmului care, având în vedere că este un thriller, mi-aș fi dorit să aibă mai mult zvâc. Există riscul să plictisească la un moment dat și n-am regăsit intensitatea emoțională din cealaltă poveste a autoarei, Dinți de lapte despre care v-am povestit aici (dar este adevărat că și subiectul era acolo mult mai sensibil).

Dar în cazul în care nu v-ați săturat de pandemii (ha ha!), vă recomand cartea aceasta. O poveste despre relația disfuncțională dintre o mamă și o fiică, cu multe tensiuni mocnite și acuzații nerostite care iau amploare pe fondul crizei generate de o pandemie. Nervii sunt întinși la maximum și consecințele bat la fund și cel mai de coșmar scenariu. Închise într-un apartament mic, cele două femei sunt ca două luptătoare urcate-n ring care sondează terenul înainte de prima lovitura. Grace s-a obișnuit să locuiască singură, dar din cauza pandemiei se trezește peste noapte fără job și se confruntă cu dificultăți financiare cauzate de ratele scadente la bancă. Este motivul principal care o determină să accepte un târg propus de mama sa: de a locui împreună pentru o perioadă și de a împărți cheltuielile curente cu aceasta. Este destul de circumspectă în ceea ce privește coabitarea deoarece niciodată relația cu mama sa n-a fost una firească. Din contră. Dar nevoită de situația financiară se convinge că s-a maturizat, că a depășit perioada când datorită vârstei fragede suferea din cauza comportamentului matern.

Relația dintre cele două femei este tensionată din primul moment în care Jackie se mută și se deteriorează accelerat cu fiecare ora petrecută împreună. Trecutul este încărcat de secrete și momente pe care Grace evită să și le amintească. Umbra surorii ei, un copil cu handicap, decedată în copilărie, o urmărește continuu, este bântuită de coșmaruri și se confruntă cu o depresie puternică.

Gândurile inițiale ale lui Grace în ceea ce privește înțelegerea făcută cu mama sa te motivează să crezi că se va strădui să găsească o cale rezonabilă de înțelegere cu aceasta. Nu neapărat să lege o relație mamă-fiică fantastică (e clar că dacă n-au reușit în copilărie, acum este deja prea târziu), dar altă soluție nu are pentru a se descurca pe perioada pandemiei, iar mama ei rămasă de curând văduvă și beneficiară a unei moșteniri este singura variantă de ajutor.

Prezentul alternează cu trecutul. Între scenele casnice sunt intercalate momente din copilăria lui Grace, când aceasta era nevoită să aibă grijă de sora geamănă în timp ce Jackie lucra. Perspectiva din care este expus trecutul prezintă varianta lui Grace, iar atitudinea lui Jackie și a surorii gemene nu este deloc prea binevoitoare sau măgulitoare. Copilăria ei pare a fi fost un adevărat coșmar. Sunt nenumărate secvențe în care Grace, cea din prezent, experimentează coșmaruri în care sora geamănă este prezentă. Dar modul în care sunt redate aceste scene este bulversant deoarece la un moment dat cititorul ajunge să fie la fel de confuz ca și Grace care este evident că nu mai face distincție între realitate și vis. Și este destul de frustrant. Caracterul personajelor îți face imposibilă rezonarea cu ele. Grace nu poate fi considerată o tipă simpatică. Este răutăcioasă, egoistă, asocială. Și pe măsură ce înaintăm în poveste, devine tot mai dezechilibrată, tulburată și dezorientată. Ajunge să depășească starea depresiei și apatiei și să recurgă la gânduri violente. Acuzația pe care Jackie i-o face mi s-a părut mult prea agresivă. Dar cel mai tare m-a deranjat portretizarea surorii, Hope. Cred că autoarea a exagerat și a transformat-o într-un monstru căruia nu i s-a dat șansa să se justifice în vreun fel.

Este Grace o fiică bună care n-a primit aprecierea meritată? Este Jackie o mamă care a făcut tot ce i-a stat în putere pentru fata ei? Cine a greșit? Și când? Care acuzație este adevărată? Cine este adevăratul vinovat? Este Grace atât de stresată și depresivă încât face dintr-un coșmar o realitate?

Stage a surprins foarte bine anxietățile, temerile, claustrofobia provocate de perioada pandemiei, dar și relația problematică mamă-fiică. Pierde foarte mult la ritm deoarece este unul foarte lent și mi-aș fi dorit o dezambiguizare a viselor lui Grace. Poate dacă evenimentele ar fi fost expuse și din perspectiva lui Jackie, mi-ar fi fost risipită confuzia și aș fi primit răspuns la câteva întrebări.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 10 luni, 3 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted