Recenzie „Discursurile din Suedia” de Albert Camus

de | apr. 30, 2021 | Literatura Universală, Recenzii cărți

🔥 CARTEA DISCURSURILE DIN SUEDIA ARE REDUCERE PE:

„Discursurile din Suedia”, de Albert Camus, este titlul sub care au apărut în română discursul ținut de Camus după decernarea Premiului Nobel și o conferință susținută pentru studenții de la Universitatea din Uppsala în 1957. Blocate de la traducere de comuniști, ele au putut fi traduse abia după 1989.

Volumul acesta mi-a dat mult de gândit. Mi s-a părut foarte interesantă abordarea lui Camus cu privire la rolul artistului, a scriitorului în societate. Este bine ca scriitorul să fie angajat, să scrie în legătură cu istoria pe care o trăiește? Sau, dimpotrivă, trebuie să facă literatură de dragul literaturii? Este literatura doar un lux mincinos, nefolositor? Sigur, aceasta este o dezbatere veche. Cu atât mai mult însă a fost nevoie de repunerea ei pe masa de discuție, cu cât Camus a fost atacat pentru poziția sa publică față de războiul din Algeria.

Autorul își începe primul discurs cu mulțumiri pentru premiul oferit și își exprimă totodată credința că sunt alți scriitori mai potriviți pentru această distincție, unii suferind sau scriind în condiții inimaginabile – este secolul celor Două Războaie Mondiale, al războiului din Spania și al torturilor comuniste, naziste sau fasciste. Camus ține deci să precizeze că primește acest premiu în numele tuturor artiștilor care au suferit din cauza rostirii adevărului.

Rolul scriitorului, precizat sintetic în primul discurs și dezvoltat mai apoi în conferința de la universitate, este, potrivit lui Camus, să lucreze pentru adevăr și libertate. Artistul nu trebuie să judece oamenii, să-i condamne, ci să încerce să-i înțeleagă, exprimând această înțelegere publicului. El caută suferințele celor mulți și umiliți pentru a le da glas. Astfel artistul nu se izolează, ci, dimpotrivă, face un drum continuu de la el însuși la publicul pentru care creează.

Dacă îți place recenzia cărții DISCURSURILE DIN SUEDIA, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Albert Camus

În a doua parte a cărții, mai largă decât primul discurs, se dezvoltă practic ideea din prima parte, adică se continuă încercarea de a defini arta și rolul artistului. Voi sări acum direct la concluzie, pe care aș sintetiza-o astfel: să ne bucurăm pentru că (nu deși!) trăim o epocă grea, plină de suferință. Abia acum, într-o astfel de lume (omenirea secolului al XX-lea – reamintesc că discursurile au fost susținute în 1957), artistul are șansa de a lupta pentru obiectul și scopul artei sale, adevărul și libertatea. Nu umaniștii din vechime care făceau artă stând pe fotoliile confortabile ale bibliotecilor călduțe au fost mari artiști. Marea artă emerge din suferință. Adevărul și libertatea sunt foarte greu de împlinit. Însă aceasta face parte din misiunea artistului – asumarea riscului de a rata.

Vă las pe voi să continuați rumegarea ideilor lui Camus, foarte interesante și provocatoare ca temă de gândire. Mi-a plăcut foarte mult și stilul simplu al autorului, lipsit de cuvinte pompoase sau greoaie, de teoretizări complicate și sforăitoare. Totul este simplu și limpede, dar totodată complex. Inutil să mai spun că se citește foarte repede (deși eu unul am preferat să mă opresc pentru a încerca să prevăd șirul gândurilor autorului sau pentru a le comenta personal). Evident, și subiectul ales merită evidențiat, mai ales acum, când rolul artistului este atât de prost văzut.

În fond, întrebarea fundamentală a cărții ar putea fi rezumată și astfel: ce sens are să creezi artă în timp ce alții nici n-au ce mânca? Nu ar fi mai folositor să pui osul la treabă (noi muncim, nu gândim)? Camus oferă o variantă de răspuns la toate aceste întrebări și la multe altele care izvorăsc din ele – desigur, un răspuns care necesită să fie trecut prin filtrul gândirii fiecărui cititor.

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA DISCURSURILE DIN SUEDIA CU REDUCERE DE PE:

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022
Titlu: DISCURSURILE DIN SUEDIA
Autor: Albert Camus
An apariție : 2021
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 104
Limba: Română
Gen Literar: Moderni, contemporani
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 214

Alte recenzii de la Albert Camus:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Vei fi acolo?” de Guillaume Musso

Recenzie “Vei fi acolo?” de Guillaume Musso

L-am descoperit pe Guillaume Musso prin intermediul cărții Vei fi acolo?, pe care am citit-o recent și care mi-a plăcut foarte mult. Am “pus ochii” de ceva timp pe cărțile autorului, dar abia de curând am decis să citesc una, iar lectura m-a surprins plăcut....

Recenzie ”Între acele ziduri blestemate” de Lauren Blackwood

Recenzie ”Între acele ziduri blestemate” de Lauren Blackwood

Dacă sunteți fan cărți și filme cu case bântuite și aveți ceva neastâmpăr romantic în vene, această carte este un must pentru voi. Este un horror paranormal construit în jurul unei povești de dragoste, pentru că dragostea salvează tot, după cum bine ați învățat la...

Recenzie “Te urăsc, te iubesc” de Sally Thorne

Recenzie “Te urăsc, te iubesc” de Sally Thorne

Sunt momente în care citim cărți grele, care necesită mult timp și o răbdare de fier, iar la finalul lecturii simți că ai, cu adevărat, o reușită. În același timp, sunt și cărți lejere, cu o acțiune liniară și previzibilă, dar pe care nu le poți lăsa din mână....

0 0 votes
Article Rating
Robert Grigore Manea este redactor Booknation.ro de 1054 zile și a scris până acum 36 articole. Se află pe poziția 20 din 41 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Robert Grigore Manea aici. Robert Grigore Manea are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments