Recenzie „Dispariția din Silver Water” de Haylen Beck

de | mart. 17, 2020 | Ficțiune, Horror și Thriller, Recenzii cărți, Suspans

De foarte mult timp am cartea asta în lista de lectură și deși nu-i un thriller de top, mi-a plăcut foarte mult ideea de la care a pornit.

O femeie divorțată, proaspăt evadată dintr-o căsnicie abuzivă, cu probleme legate de dependența de alcool și droguri în trecut, se trezește departe de casă, în fuga ei către o viață mai bună, că i-au fost răpiți copiii de persoane care ar fi trebuit să o protejeze și să o facă să se simtă în siguranță.

Îmi plac thrillere care pun la încercare puterea dragostei materne. Îmi pare că niciun gest nu e exagerat sau de nefăcut. Când vine vorba de propriii copii nu există limite, frica sau iertare. E foarte greu să te pui în pielea personajului și să te întrebi tu cum ai reacționa și ce ai face. Până unde ai merge pentru propriii copii? Până la capăt, vorba lui Ușeriu. Exact asta face și personajul din carte. Cu un bagaj emoțional ce o face să se simtă vinovată față de copii, cu un trecut tenebros în care a fost ghidată spre a-și face singură rău și îndepărtată sistematic de ei, eroina nu mai face greșelile din trecut, în ciuda presiunii la care este supusă. Nu se mai abandonează în lumea drogului și a alcoolului și alege să lupte pentru a-i recupera. Un scenariu de genul singură împotriva tuturor care mi-ar fi plăcut să fie menținut până la capăt. Apariția ajutorului nu m-a convins și, personal, aș fi renunțat la ea.

Totodată, apar acele preocupări bolnave ale unora care te oripilează, hobby-uri macabre, plăceri sadice, oameni ce nu pot fi numiți oameni, ci monștri care, dispunând de avantajul financiar, profită de disperarea altora. Bineînțeles că unora dintre personajele negative le-ai putea găsi scuze, având în vedere că oricare și-ar pune copilul pe primul loc în orice situație, dar în momentul în care încep să calce pe cadavrele altora parcă empatia se stinge și nu le mai poți aproba deciziile și acțiunile.

E o carte cu impact emoțional, care reușește să îți transmită disperarea și neputința personajului principal și care îți câștigă simpatia și susținerea. În ciuda faptului că știi de la început identitatea răpitorilor și unde sunt ascunși copiii, suspansul este menținut până la sfârșit, iar ritmul foarte bun. Este, de asemenea, foarte bine redată atmosfera din jurul mamei, respingerea și suspiciunea de care are parte femeia la orice contact pe care îl are cu cei din exterior și frustrarea pe care o resimte. Considerată vinovată, suspectată de toți ca și-a ucis copiii, se vede nevoită să se descurce singură, ceea ce nu este foarte ușor deoarece este hăituită și agresată din toate părțile.

Titlu: DISPARIȚIA DIN SILVER WATER
Autor: Haylen Beck
An apariție : 2017
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1021

Alte recenzii de la Haylen Beck:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 8 luni, 17 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments