Recenzie ” Doamna de la Miezul Nopții” de Cassandra Clare

de | mart. 29, 2020 | Recenzii cărți

   Emma Carstairs este protagonista seriei, o tânără neînfricată ai cărei părinți fuseseră uciși în războiul dintre nefilimi și Sebastian Morgenstern, zvonindu-se că au fost uciși chiar de acesta. Nefiind sigură de aceste bănuieli, Emma își dorește să afle adevărul din spatele morții lor și nu renunță prea ușor la acest gând, dorindu-și să îi răzbune, mai ales când în Los Angeles apar trupurile unor elfi și a unor oameni uciși și însemnați exact așa cum fuseseră părinții ei

Rămasă orfană, aceasta a rămas cu familia Blackthorn. Andrew Blackthorn a avut o relație cu o femeie elf iar aceasta a dat naștere celor doi copii ai lor pe jumătate elfi, pe jumătate nefilimi: Mark și Helen. Mai târziu s-a născut Julian, apoi Dru, Livvy și Ty, care erau gemeni și micuțul Tavvy.

Când Helen a fost exilată iar Mark a fost luat de neamul lui la Curțile Elfilor, Julian a rămas singurul care putea să aibă grijă de familia lui. Rămași orfani și fără o figură parentală în viața lor, el a jurat să îi protejeze și încă de la vârsta de doisprezece ani și și-a propus și să își reunească familia, aducându-i pe Mark și pe Helen acasă. Emma a continuat să rămână lângă ei și a devenit parabatai-ul lui Julian.

Emma și Julian au fost ca frații, însă, cu trecerea timpului, odată ce au crescut, atracția dintre ei a crescut și ea. Ocazia Emmei de a-și îndeplini planul și ocazia lui Julian de a-și reuni familia este atunci când în Los Angeles apar crimele iar nimeni nu poate dovedi cine este în spatele acestora. Elfii îl aduc pe Mark la Institutul din Los Angeles și îi dau șansa să poată alege unde să rămână: cu elfii sau cu nefilimii, asta numai după ce nefilimii vor desluși misterele din spatele crimelor. Dar timpul lor era limitat și nimeni din cei de la conducere nu trebuia să afle, mai ales Conclavul iar totul stă pe umerii adolescenților de la Institutul condus de Arthur Blackthorn, unchiul lui Julian.

Câțiva adolescenți, încrederea, dragostea, prietenia dintre ei și dorința de a-și proteja familia sunt oare de ajuns pentru a rezolva totul? Când totul se complică, relația dintre Emma și Julian o ia pe un făgaș abrupt iar aceștia încălcaseră deja destule reguli. Singura alegere pare să îi rănească pe amândoi, dar oare este Emma în stare să decidă? Dragostea îi ține împreună și le dă speranță dar tot ea poate fi și cel mai periculos factor care îi poate distruge pe ei, tot ce iubesc și toate planurile lor.

Titlu: DOAMNA DE LA MIEZUL NOPȚII
Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2017
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 655
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1381

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 7 luni, 1 zi și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments