Recenzie: „Doamna din lac” de Laura Lippman

de | feb. 17, 2020 | Ficțiune, Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți

Doamna din lac este un mystery-thriller ce merge, bineînțeles, pe urmele a două crime: o fetiță albă disparută și găsită cu gâtul rupt pe un teren din apropierea unui liceu și un cadavru în descompunere al unei tinere negrese, găsit într-o fântână dintr-un parc din Baltimore. Primul caz prinde prima pagină a ziarelor, comunitatea este revoltată și înspăimântată, se fac echipe de căutare și este repede arestat un suspect. Celălalt caz nu captează prea tare atenția presei și nu declanșează prea multe reacții sau interes nici măcar autorităților. Pare a fi un caz clasic de dramă amoroasă, care pe fondul discriminării rasiale nu poate ocupa prima pagină a ziarelor. Și, probabil, ar fi rămas neelucidat dacă Maddie Schwartz, o reporteriță debutantă, nu făcea o fixație pentru el. Nu neapărat pentru cazul în sine, cât pentru promisiunea de a-i oferi o știre bombă care să-i faciliteze accesul în lumea gazetăriei. Singurul lucru pe care cazurile îl au în comun este Maddie Schwartz, care a oferit, din pură întâmplare, primele informații poliției, privind descoperirea cadavrelor. Diferența care apare în receptarea lor de public este diametral opusă și influențată de prejudecăți și de mentalitatea societății.

Tânăra din fântână este, în primul rând de culoare, are doi copii mici proveniți din relații neoficiale cu doi bărbați diferiți și este cunoscută ca ușuratică și interesată material în alegerea partenerilor.

Din punctul meu de vedere, cartea se axează mai mult pe discriminarea rasială și sexuală, decât pe desfășurarea anchetei. Capitolele alternează între cele văzute prin ochii lui Maddie și cele expuse prin ochii oamenilor cu care aceasta intră în contact, încercând să deslușească misterul. E adevărat că implică cam multe puncte de vedere, dar sunt foarte captivant scrise.

Maddie este o soție evreică, căsătorită de douăzeci de ani cu un avocat, care înainte să împlinească 37 de ani realizează că viața pe care o trăiește nu-i mai oferă niciun fel de satisfacții, și, hotărâtă să-și urmeze visurile din adolescență și să-și facă un renume în presă, își părăsește soțul și viața confortabilă și fără griji din suburbii, se mută într-un apartament mic într-o zonă destul de dubioasă din centrul orașului și se angajează pe post de ajutor al unui redactor la unul dintre ziarele locale.

Acțiunea are loc în Baltimore, la mijlocul anilor ’60, o epocă foarte sensibilă la mișcările de desegregație și emancipare a femeilor. Cartea atinge subiecte interesante legate de religie, politică, corupție, rasă, sex, drepturile femeilor, dar și ale negrilor. Mișcarea feministă și cea antirasism se confruntau cu prejudecata, iar pașii susținătorilor sunt nesiguri și timizi.

Maddie este o tipă încă tânară, cu o înfățișare bine întreținută și foarte plăcută, cu ceva aere de libertină, foarte nepotrivite vremii în care trăiește. Este hotărâtă să înfrunte eticheta și regulile nescrise ale comunității și să-și facă un nume în presă. Maddie trebuie să lupte cu înrădăcinata concepție: femeia trebuie să stea la cratiță. O ia de la capăt, de jos, fără resurse și nu este chiar cel mai simpatic personaj. Din contră, face multe greșeli, ia câteva decizii neinspirate, profită de câțiva oameni și de bunăvoința lor, se grăbește să urce pe scara socială și scapă detalii importante din vedere care ar putea să-i fie fatidice. Trecutul pare să o prindă din urmă de câteva ori, evitarea dezastrutului din adolescență datorat unor alegeri nefericite încă o bântuie.

Este o poveste despre reinventare,  despre noi începuturi și încă o șansă, despre recăpătarea încrederii în propriile forțe. Este despre depășirea unor limite sociale și a unor reguli absurde impuse și despre nevoia de libertate de exprimare și gândire.

E ciudat cum în regatul animalelor e exact pe dos – masculul se dă în spectacol pentru femelă, o curtează cu ajutorul penajului superb sau al coamei bogate și încearcă mereu s-o impresioneze mai tare decât ceilalți. De ce la oameni e invers? N-are sens. Bărbații au nevoie de noi mai mult decât avem noi nevoie de ei.

 

Titlu: DOAMNA DIN LAC
Autor: Laura Lippman
An apariție : 2019
Editura: CRIME SCENE PRESS
Nr. Pagini: 320
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 976

Alte recenzii de la Laura Lippman:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Labirintul de chiparoși” de Fiona Valpy
Recenzie “Labirintul de chiparoși” de Fiona Valpy

Concluzie Labirintul are întotdeauna o parte frumoasă și una întunecată. Este o construcție artistică dar dacă îi parcurgi traseul te încearcă mai mult o senzație de teamă decât de admirație. Mi se pare că Fiona Valpy a construit în această carte un traseu labirintic...

Recenzie ”Caietul interzis” de Alba de Cespedes
Recenzie ”Caietul interzis” de Alba de Cespedes

Cred că am devenit mai tolerantă, poate din cauza vârstei sau a timpului liber mai scurt care nu-mi mai permite să experimentez așa mult cum mi-aș dori. Cert e că n-aveam mari așteptari, poate din cauza epocii diferite în care trăiește personajul principal și a...

Recenzie ”2666” de Roberto Bolano
Recenzie ”2666” de Roberto Bolano

Scriu această recenzie ca pe o spovedanie, un weekend întreg din ianuarie am dormit cu mastodontul ăsta pe burtă, de Bolano vorbesc. Ceea ce a fost mai straniu a fost modul în care s-a lipit de mine cartea asta, și eu de ea, dacă ținem cont că eu și Bolano avem o...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 6 ani, 1 lună, 3 zile și a scris până acum 606 articole. Se află pe poziția 3 din 17 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments