Recenzie „Dolores Claiborne” de Stephen King

de | apr. 27, 2016 | Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Romanul Dolores Claiborne a fost publicat în anul 1993, de către Stephen King, ca un omagiu adus mamei sale, dezvoltând şi ridicând iubirea maternă la rang de supratemă, aceasta întemeiând şi ciclul de conflicte. Ca şi în Jocul lui Gerald, horror-ul sinistru specific lui King este substituit de o puternică conştiinţă pătată, demonstrând că acolo sălăsluieşte ceva mai teribil ca o nălucă: psihicul uman.

Întreaga operă se constituie ca o mărturiei a protagonistei care dă, totodată, titlul creaţiei. Din proprie iniţiativă, Dolores St. George îşi începe lunga confesiune în faţa reportofonului oamenilor legii. După moartea stăpânei sale, Vera Donovan, aceasta este acuzată de cea de-a doua crimă din viaţa ei, prima fiind uciderea soţului ei, Joe.

Cu acelaşi aer încrezător, mama mândră a trei copii, soţia nefericită şi dama de companie a bogătaşilor, mărturiseşte crima comisă în urmă cu treizeci de ani, cum, din dragoste, şi-a înlăturat soţul ce ar fi putut altera vieţile tuturor.

Dolores Claiborne aduce o parte a suspansului din La răscruce de vânturi, narând cu uşurinţă drama universală şi, în acelaşi timp, unul din blestemele femeii: închiderea într-o căsnicie cu o persoană pe care nu o iubeşte şi viaţa ca un calvar alături de aceasta. King utilizează premisa conform căruia cei mai mari criminali ai planetei sunt… femeile, fie din iubire, fie din cauza abuzurilor soţului. Prin aceste fapte, Dolores devine un prototip valabil pentru psihologia vindicativă a mamei, care îşi pune copiii mai presus de orice.

Ritmul este mereu alert, povestitoarea venind mereu cu secrete despre viaţa ei şi prezentând contextul în care s-a aflat. Deşi a procedat după multă meditaţie, asemenea oricărui criminal, Dolores are remuşcări, dar nu ca în cazul Verei. Alături de Raskolnicov din Crimă şi pedeapsă, aceasta întregeşte galeria protagoniştilor cu sânge rece, însă destinul ei este de a compensa răul făcut cu o faptă bună.

Dolores Claiborne are un substrat psihologic deasupra căruia se întemeiază, transformând pe cineva, care ar putea fi oricare dintre noi, să pună mai presus de orice viitorul copiilor decât viaţa grea de dincolo. Aşadar, rămâne o mamă-eroină, oricât de amărâtă i-ar fi fost soarta şi oricât de multe chinuri va mai înfrunta.

 

Titlu: DOLORES CLAIBORNE
Autor: Stephen King
An apariție : 2015
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 248
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3359

Alte recenzii de la Stephen King:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Alexandru Niță a fost redactor Booknation.ro și a scris 32 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandru Niță aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments