Cu o sinceritate smulsă direct din inimă afirm că m-am ferit grav de cartea asta. La început părea exact tipul de lectură superficială, o poveste de dragoste clișeică, în stilul lui Green, dar Rainbow Rowell a reușit fără doar și poate să mă impresioneze până la lacrimi.
Cartea urmărește povestea dintre Eleanor și Park, care nu e de dragoste, și, de fapt, nu e nici măcar o poveste. Dacă în avangarda romanului protagoniștii aproape că se urăsc, considerându-se reciproc niște ciudați, lucrurile deviază și ajung să fie un singur suflet separat de două trupuri.
Nu am crezut că voi spune asta, dar sunt recunoscătoare Editurii Art pentru că a tradus această carte. Cred că Eleanor & Park este cea mai profundă lectură de care am avut parte vreodată. Profundă și totodată extrem, extrem de dură, a reușit cu fiecare pagină să mă trezească la realitate și să-mi întărească impresiile despre Universul crud și rece în care trăim, vrând-nevrând. Eleanor & Park este o adevărată materializare a efemerității umanului, a faptei, a sentimentului.
Cred că ești frumos. Fascinant. Ca oamenii aceia din miturile grecești care făceau zeii să nu mai vrea să fie zei.
Ceea ce mi s-a părut inedit a fost ideea cărții în sine. În timp ce autori cunoscuți și supraapreciați preiau tema clasică din romanele de dragoste ( fata bună se îndrăgostește de băiatul rău, cel mai adesea), Rainbow Rowell a reușit să sintetizeze adevărata însemnătate a dragostei între coperți.
Holding Eleanor’s hand was like holding a butterfly. Or a heartbeat. Like holding something complete, and completely alive.
Eleanor & Park nu e clasica poveste care se termină cu bine-cunoscutul Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, nu. Eleanor & Park e povestea care nici măcar nu se termină, care continuă în Tine la nesfârșit, ca o anexă a unui alt Tu.
