Recenzie “Eu sunt 70072” de Lidia Maksymowicz si Paolo Rodari

de | sept. 29, 2024 | Memorii, Recenzii cărți

Unele amintiri sunt îngropate atât de adânc încât mintea face asta intenționat, știind că inima nu le-ar putea face față dacă ar fii scoase la iveală.

Nimeni nu își cunoaște limitele până când nu este forțat să le atingă.

Instinctul de supraviețuire lucrează singur, peste puterile noastre, ca un “virus” care a pus stăpânire pe tot ceea ce suntem și care ne poartă cum vrea, unde vrea, când vrea.

Mă numesc Ljudmila, în familie mi se spune Luda, am cinci ani, m-am născut în Belarus, în regiunea Vitebsk, la graniță cu Polonia[…]p.24

Luda ajunge la Birkenau împreună cu mama sa și bunicii săi. Este separată instant de toți și ca un pocnet de degete realitatea ei se schimbă, devenind un alt diapozitiv, din altă poveste, total diferită.

Luda este martora unor imagini și evenimente pe care nimeni, niciodată nu ar trebui să le vadă, cu atât mai mult un copil. Negreșit ele îi vor marca firul vieții, fără cale de întoarcere.

Realitatea, normalitatea sunt atât de diferite pentru fiecare dintre noi!

A mânca pe săturate, a te odihni, a vorbi, a călători, a fi liber lucruri firești dar atât de neprețuite!

Un copil a cărui realitate se formează prin micile repere pe care le are în proximitatea lui, nu înțelege și nu poate reacționa la atrocitățile pe care le trăiește.

Pe măsură ce zilele trec “copilăria” ei merge înainte din inerție, fiecare clipă fiind câștigată datorită sorții, norocului și acțiunii universului pe care nimeni nu o înțelege.

O lume făcută din tăcere; a mea, așa cum mi-am dat seama curând, era singurul răspuns posibil în fața torționarilor. Tăcerea este singura mea șansă de supraviețuire. Învăț să tac din instinct, fără să mi-o spună cineva, fără să-mi explice cineva. Nu am învățători în lagăr, nu am prieteni, nu am nimic. Sunt singură cu instinctul meu.p.25

Apoi se întâmplă ceva: acțiuni care ies din rutină, unii sunt evacuați, alții eliminații, explozii și incendii care distrug dovezile ororilor.

Atunci când trupele rusești intră în lagăr și deținuții sunt eliberați, în loc să se dezlănțuie haosul și toți să fie copleșiți de libertatea nesperată, și unii și alții sunt mai degrabă surprinși, confuzi și le este greu să reacționeze.

E ciudat să nu mai vedem nemți în jurul nostru. Suntem liberi, dar nu suntem pe deplin conștienți de acest lucru.Unele barăci sunt pustii. În altele însă au rămas câțiva oameni care se arată acum timid. În depărtare, doi băieți cară trupul unei persoane dragi spre o groapă. Îi încropesc o înmormântare așa cum pot ei. A rămas o urmă de viață în această imensă întindere a morții.p.68

Luda este luată din lagăr de doamna Bronislawa și apoi înfiată de aceasta, devenind sau încercând să devină o nouă persoană, un copil normal: Lidia.

Deși cele mai dureroase amintiri încep să își piardă puterea asupra ei, Lidia nu are o adolescență liniștită. Ea suferă pentru ruptura rădăcinilor ei native și oricât de mult își apreciază noua familie și oricâtă recunoștință le-ar purta, amintirea mamei biologice, abandonul ei și nesiguranța iubirii reciproce a acesteia îi încarcă sufletul. 

Nu poate fii fericită cu adevărat până nu știe ce s-a întâmplat cu mama ei la ieșirea din lagăr. Își dorește din toată inima ca ea să fie în viață și cumva e convinsă de asta, o simte cu putere, o știe!

Într-o zi decid să mă pitesc într-o viroagă ascunsă de tufișuri, de lângă curtea casei.[…] Rămân acolo, pitită în ascunzătoarea mea. Nu am nicio intenție să ies. Mă gândesc la cum era când venea doctorul Mengele în baracă să ne ia. […]Închideam ochii și, în sinea mea, vorbeam cu mama. Nu mă vor prinde, îi spuneam. O să rezist, pentru tine. În adâncitura dintre tufișuri închid ochii și tot cu ea vorbesc. N-ai cum să fii moartă, îi spun. Într-o zi mă vei găsi și vom fi iar împreună.p.89

Eu sunt 70072 nu este doar o poveste tulburătoare a unui copil supraviețuitor al Holocaustului ci este povestea unui copil “oarecare” pierdut, părăsit, nedorit, care nu își poate găsi liniștea, oricât de multe motive ar avea să o aibă deja.

Fetița care a supraviețuit “Îngerului Morții”, a fost nevoită apoi să îi supraviețuiască și Îngerului Vieții neîmplinite!

Titlu: Eu Sunt 70072
Autor: Lidia Maksymowicz și Paolo Rodari
Traducător: Maria Dosei
An apariție : 2022
Editura: BOOKZONE
Nr. Pagini: 150
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 9810

Alte recenzii de la Lidia Maksymowicz și Paolo Rodari:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Înțepătura de albină” de Paul Murray
Recenzie ”Înțepătura de albină” de Paul Murray

Înțepătura de albină a fost favorită în 2003 la Booker Prize și chiar dacă a pierdut în favoarea unei capodopere, e adevărat, rămâne o carte care mie mi-a plăcut tare mult. Este însă o cărămidă care pune pe tapet o familie ce se destramă sub presiunea socială a unei...

Recenzie ”Prophet Song” de Paul Lynch
Recenzie ”Prophet Song” de Paul Lynch

The thing that hath been, it is that which shall be; and that which is done is that which shall be done; and there is no new thing under the sun. Senzația cu care am rămas pe toată lectura cărții, dar și după ce am terminat-o este că a fost scrisă cu scopul de a...

Recenzie ”Violonista” de Hariett Constable
Recenzie ”Violonista” de Hariett Constable

A fost cândva o fetiță pe care a iubit-o numai muzica Anna Maria della Pietà s-a născut dintr-o mamă care nu i-a putut oferi nimic, o prostituată. A fost abandonată la Ospedale della Pietà, locul unde copiii nedoriți sunt lăsați să crească printre ziduri care ascund...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Elena Batis este redactor Booknation.ro de 1 an, 5 luni, 21 zile și a scris până acum 70 articole. Se află pe poziția 9 din 16 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Elena Batis aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments