Screenshot
Câteodată poveștile tragice sunt spuse prea blând.
De multe ori m-am întrebat de ce unele drame extrem de puternice sunt descrise cu cuvinte foarte simple, liniare, subtile. Cuvinte care nu lovesc ci doar ating. Nu cutremură ci doar pișcă ușor. Nu strigă, nu plâng – doar spun.
O poveste ca aceasta ar trebui să ne răscolească adânc, nu doar să ne provoace o ușoară senzație de disconfort.
Nigeria este cea mai bogată țară din Africa. Din nefericire, peste 100 de milioane de nigerieni trăiesc în sărăcie, cu mai puțin de 1 dolar pe zi.
Adunni este o fată de paisprezece ani, cu o mare dorință de cunoaștere. Știe că școala este singura ei șansă de a scăpa de sărăcie, de a se distanța de prejudecăți și de a avea o viață mai apropiată de normalitate. Prin învățătură, ea se poate afirma, poate fi văzută, auzită.
Învățătura este vocea ta, Adunni. Ea vorbește pentru tine chiar dacă tu nu deschizi gura. Și va vorbi până când Dumnezeu o să te cheamă la el.
Am mai întâlnit asta în cărți: setea de cultură, pasiunea pentru studiu, visul de a avea acces la cât mai multe informații. Nu este ceva nou.
Dar aici, vocea prin care ni se transmite această dorință este cu adevărat specială.
Limbajul este cel al unui novice – un limbaj brut, neșlefuit, de elev începător, care nu este nativ.
Iar aceasta, cred eu, este una dintre calitățile autentice ale cărții.
Moartea e înaltă ca un copac iroko, fără corp, fără carne, fără ochi, numai gură și dinți. O mulțime de dinți, subțiri cât creionul și ascuțiți ca o lamă, ca să mușcă și să omoară cu ei. Moartea nu are picioare, dar are două aripi de cuie și săgeți. Poate zbura și omorî pasărea din zbor, poate s-o lovește în aer și s-o aruncă la pământ, să i se zdrobesc creierii. Poate și să înoată, să înghite peștii din râu.
Speranțele ei se năruie însă când mama sa este răpusă de boală. Adduni rămâne la mila tatălui său, care o vinde unui soț bătrân și sever – Morufu.
Morufu este bogat și își dorește cu orice preț un fiu. El mai are două neveste, dar amândouă i-au dăruit fete.
Respectul lui față de latura feminină este atât de redus, încât nici nu își amintește numele tuturor fiicelor sale, iar prima născută are exact vârsta noii soții.
Experiența lui Adunni în noua ei casă este lipsită de orice umanitate. Suferința ei este sfâșietoare, chiar dacă, așa cum am spus, trăirile sunt redate mult mai blând decât ar cere intensitatea lor.
Prima soție, Labake, este geloasă și răzbunătoare, chiar mai rea decât soțul ei.
A doua, însă – Khadija– este mai permisivă, și de ea se atașează Adunni ca de o ancoră salvatoare. Dar ea are un secret scandalos, iar Adunni este atrasă în el, involuntar.
Khadija se deovedește a fi, până la urmă pierzania, cât și salvarea ei, aceste două ipostaze fiind mereu în competiție.
Așa cum visele se pot nărui într-o clipă, la fel și speranța poate renaște.
Adunni găsește șansa de a fugi din casa lui Morufu, dar viitorul are tot atâtea sorți de deznădejde cât are și prezentul.
Am înțeles, până la final, de ce totuși aceste cărți – cu un impact emoțional atât de puternic – nu strigă.
Pentru că nu este nevoie. Pentru că impactul adevărat nu constă în zgomot, ci în autenticitate.
Povestea – poveștile acestea – sunt autentice!
Drama a fost trăită întocmai cum a fost descrisă.
Durerea a existat exact în acea formă.
O comparație cosmeticizată ar fi: ca atunci când ingredientele sunt naturale și gustul este divin, dar aspectul nu atrage clienții.
Am învățat din această carte că sinceritatea, simplitatea, autenticitatea și adevărul sunt mult mai valoroase decât durerea, suferința, eșecul sau neputința.
Am simțit ca și cum Abi Daré vine în fața noastră și se confesează, spunând lucruri greu de spus, de înțeles și de acceptat.
Iar asta, cred că până la urmă, ne poate mișca mult mai mult decât ar face-o orice lovitură, cutremur, urlet sau plânset.
Pentru că ne onorează…
Atunci am promis în sinea mea că, și dacă n-o să am nimic în viață, o să merg la școală, și liceu, și facultate și o să mă fac învățătoare, pentru că nu vreau să am orice fel de voce…
Vreau o voce care se aude tare.
Recomand din tot sufletul această carte! Imposibil de uitat.
Alte recenzii de la Abi Daré:
