Cu siguranță că romanul ”Fata cu portocale” al scriitorului norvegian Jostein Garder este o frescă a iubirii, o pertinentă idealizare a celui mai pur și neîntinat sentiment al înnobilării senzoriale. motiv de împliniri și clădiri de ceruri mătăsoase și molipsitoare.
Post-modernismul scriitorului scandinav dansează sinuos între mainstream și descriptivism amănunțit, creionând cu o abilitate demnă de invidiat un bulgăre de inocență acaparatoare în care lacrima și zâmbetul împletesc onestitatea unui trăirism aparte, în care personajele se cunosc treptat, într-un ritm crescendo care își crește vibrațiile tectonice odată cu fiecare clipă a șuvoiului extrovertirii.
Jan Olav își spovedește povestea îndrăgostirii la mai bine de 10 ani de la trecerea sa în neființă, prin intermediul unui manuscris ajuns printr-un favorabil concurs de împrejurări chiar în mâinile destinatarului, adică ale fiului acestuia, Georg Roed, valoarea testimoniară a emoționantelor rânduri creând între cei doi o indestructibilă simbioză senzorială.
Cu o tonalitate maleabilă, povestea scriitorului norvegian se avântă impetuos peste coridoarele lăuntrice ale cititorilor, vălurindu-se când incandescent, când rece, prin intermediul unei expresivități aproape simpliste, dar care totuși reușește să mângâie prin mușcături și să muște prin mângîieri, coagulând într-=un mîrunt grăunte de existență o intensitate colosală, aproape devastatoare, care umezește priviri și purifică suflete, urcând și coborând prin eterna luptă a omului dintre ceva și altceva.
O carte îmbietoare!
Lectură plăcută!
