Karen Marie Moning, autoare americană de romane fantasy, a ajuns şi pe rafturile româneşti de beletristică cu primul volum din seria MacKayla Lane, Febra neagră, publicat de Editura Leda.
Despre Febra neagră pot spune doar atât: o poveste captivantă despre invazie, unde zânele au rol de invadatori necruţători.
Ce s-ar întâmpla dacă peste zi lumea ta s-ar nărui, persoane dragi sufletului tău ar fi rupte din lumea ta de necruţătoarea moarte? Ce s-ar întâmpla dacă ai descoperi brusc că tu nu eşti cine credeai că eşti? Ai căuta răzbunare? Alinare? Te-ai ascunde în nisip ca un struţ?
MacKayla Lane, la cei douăzeci şi doi de ani ai săi, are o singură grijă, aceea de a avea un corp cu un bronz impecabil şi de a-şi asorta perfect nuanţele de roz. Barman temporar până îşi va găsi ambiţia de a face ceva important cu viaţa ei, Mac trăieşte o viaţă frumoasă şi liniştită în provincialul oraş Ashford, Georgia. Totul se schimbă la o sută optzeci de grade însă, când este anunţată că sora şi cea mai bună prietenă a ei, Alina, este găsită moartă.
Alina Lane, la douăzeci şi patru de ani, ambiţioasă, fiică şi soră model, îşi găseşte sfârşitul pe o alee lăturalnică din Dublin, Irlanda, unde venise să studieze la un colegiu de prestigiu. Moartea ei nu numai că este una prematură, dar rămâne şi o enigmă pentru cadrele de poliţie care nu găsesc nici un indiciu cu privire la asasin şi clasează cazul în scurt timp.
Nemulţumită de acţiunea întreprinsă de poliţie, Mac hotărăşte să meargă ea însăşi în Irlanda pentru a găsi indicii ce ar putea ajuta la găsirea făptaşului. Aici va descoperi nu numai că Alina şi-a ţinut viaţa secretă, dar şi că teritoriul irlandez ascunde o lume nouă şi înfricoşătoare. Mac va păşi cu ochii închişi în lumea zânelor, o lume lipsită de dulcegăriile din basmele copilăriei, o lume ascunsă pentru ochii normali ai oamenilor, dar nu şi pentru ochii lui Mac se pare.
Fae sau Tuatha De Danaan este împărţită în Seelie, Tărâmul Luminii şi Unseelie, Tărâmul Întunericului. Pe cât sunt zânele luminii de frumoase pe atât de urâte sunt zânele întunericului, iar când falia dintre lumi se deteriorează, atât frumosul cât şi urâtul transformă lumea oamenilor în sursă de hrană.
Căutând să dezlege enigma cuvântului „şii-sadu” de care îi vorbeşte Alina în ultimul mesaj pe care i-l lasă, Mac îl va întâlni pe Jericho Barrons, o enciclopedie umană a supranaturalului care este în căutarea cărţii magice a zânelor Sinsar Dubh. Despre Sinsar Dubh, Mac va înţelege în scurt timp că este un trofeu râvnit nu numai de Barrons, ci şi de zâne, vampiri şi mafioţi.
Dispreţuindu-se reciproc, domnişoara Lane şi Barrons, vor începe o colaborare stângace, fiecare folosindu-se de cunoştinţele celuilalt în încercarea de a-şi găsi răspunsuri la propriile enigme.
Cine şi de ce a ucis-o pe Alina? Cine este Barrons cu adevărat? Cine este Mac? Cum au reuşit Zânele Seelie şi Unseelie să ajungă printre oameni? Cine va găsi Sinsar Dubh primul şi-i va folosi puterea pentru a stăpâni lumea?
Karen Marie Moning scrie despre o lume invadată de zâne, despre nişte zâne pentru care timpul este infinit, iar oamenii sunt doar o sursă de hrană. Febra neagră este un fantasy care îţi dă în aparenţă toate informaţiile din primele pagini, doar pentru a te amăgi, ca în final să ai o multitudine de informaţii de urmărit şi zero răspunsuri găsite. Când zici că ştii deja unde te poartă povestea, te trezeşti că de fapt n-ai aflat nimic concret despre nimeni.
Mac însăşi este o contradicţie pentru imaginaţia mea de cititor: un barman care poartă doar roz şi perle, un adult care acţionează ca un copil impulsiv şi lipsit de raţiune. În partea opusă, Barrons, în ciuda aerelor şi comportamentul lui de mercenar, se comportă întocmai ca un tată protector fiind cu ochii pe Mac mai mult din spirit responsabil decât pentru a-şi apăra investiţia.
Sfatul meu este să citiţi Febra neagră nu pentru faptul că te prinde în mrejele poveştilor cu zâne cât, mai ales, pentru faptul că te va pune să aştepţi cu nerăbdare continuarea.
Ştiam cât de important este să zâmbeşti indiferent dacă eşti trist. După o vreme începi să te înveseleşti. Aceeaşi strategie era valabilă şi în cazul curajului.
Alte recenzii de la Karen Marie Moning:
Probabil 🙂
Dar eu inca incerc sa imi fac curaj sa citesc o astfel de carte 😉