Femei pe rug m-a dus cu gândul la Blestemul mării datorită cadrului în care este amplasată povestea. Mi-aș fi dorit mai multă acțiune și un ritm mai alert, dar a fost captivantă și ușor de parcurs.
Cartea are la bază evenimente reale istorice. Este vorba de prigoana iscată împotriva așa-zișilor eretici de către puritanii creștini pe la sfârșitul secolului al 17-lea. O mulțime de oameni nevinovați au fost acuzați de vrăjitorie și arși pe rug. Cadrul poveștii este insula norvegiană Vardø unde în iarna anului 1617 are loc o tragedie. În timp ce bărbații erau ieșiți pe mare la pescuit, o furtună puternică, iscată din senin le înghite bărcile și îi ucide pe toți cei ieșiți în larg. Pe insula rămân doar femeile, copiii și bătrânii. Supraviețuirea nu este ușoară. Insula este izolată de continent, hrana lipsește cu desăvârșire, principala sursă fiind peștele, iar superstițiile și prejudecățile par a exista doar pentru a le condamna pe aceste femei, deja lovite de tragedie, la moarte prin înfometare.
Maren este protagonista centrală a cărții care în urma dezastrului petrecut pe mare rămâne fără tată, frate și logodnic. Într-o clipă, marea i-a spulberat atât trecutul, cât și viitorul. A rămas cu o mamă resemnată și speriată și o cumnată care parcă este urmărită de ghinion. Nu este destul că și-au pierdut bărbații, tații, fiii și frații, dar deasupra lor planează și pericolul de a fi acuzate de vrăjitorie. Femeilor nu le este permis să iasă pe mare. Aceasta este o treabă de bărbat și orice femeie care ar face acest lucru ar putea fi acuzată de erezie și trimisă pe rug.
Singurii bărbați în putere de pe insulă sunt preotul și trimisul împăratului, Absalom Cornet, un scoțian habotnic a cărui misiune este să restabilească ordinea și bunul-simț printre aceste femei care și-au uitat locul și rostul și se consideră independente. Ceea ce pentru femeile de pe insulă sunt acțiuni care să le asigure supraviețuirea, pentru Absalom este vrăjitorie și pierzanie. Este convins că femeile au ales diavolul în detrimentul lui Dumnezeu și ajuns pe insulă la aproape doi ani de la tragedie este determinat să curețe sufletele acestora, cu foc dacă de bunăvoie nu se poate.
S-ar putea spune multe despre aceste femei năpăstuite și vitregite de soartă. Un singur lucru ar fi neadevărat: că nu sunt puternice. Aici, în ținutul acesta unde natura te pândește la fiecare streașină de casă, unde doar o clipă de neatenție e suficientă pentru a fi nimicit, doar cei puternici supraviețuiesc. Maren este printre cei puternici, dar are fricile, temerile, frustrările și mai ales secretele ei. Iar aici secretele te pot trimite pe rug.
Este o poveste de dragoste, o dragoste interzisă, o dragoste imposibilă, care se aprinde cu forța unui rug, dar care va dăinui în inima lui Maren pentru eternitate. Am empatizat total cu ea, i-am înțeles neputința, frustrarea, șovăiala, trădările și m-am bucurat că în ciuda soartei potrivnice n-a renunțat și a ales lupta chiar dacă șansele ei sunt minime. Am admirat-o în special pentru puterea altruismului de care a dat dovadă, a alegerii pe care a făcut-o, sacrificându-și fericirea pentru siguranța celor pe care-i iubește. Mediul în care a fost crescută este parte din ea și și-a pus amprenta asupra caracterului și credințelor sale. Știe ce presupune supraviețuirea pe insula pe care a fost născută, e conștientă că nu oricine poate face față provocărilor pe care natura le aruncă și de aceea nu riscă viața altora.
Alte recenzii de la Kiran Millwood Hargrave:
