Romanul ” Femeia de hârtie” al scriitorului libanez Rabih Alameddine poate fi considerat un veritabil festin, cu metafore extrem de elaborate și anumite analogii înțepătoare care mușcă viermănos din crusta închistatei societăți.
Plasându-ți acțiunea într-o societate libaneză nu prea însetată de literatură, fiind mult prea ocupată cu instinctul de supraviețuire bine transmis din generație în generație din pricina războaielor care par a nu se mai sfârși vreodată, romancierul libanez creează un personaj oarecum proustian, în persoana bătrânei Aalia Sobni, în vârstă de 72 de ani. care, trăind într-un apartament scorojit, plin de cărți și hârtii, traduce cu asiduitate din marile capodopere universale.
” Literatura îmi dă viață, iar viața mă ucide.” Acesta este laitmotivul existențial al lui Aalia Sobni, care găsește în freamătul marilor prozatori elixirul unei continue întineriri lăuntrice care o ajută să supraviețuiască într-o excesiv de islamizată societate în care literatura este percepută ca o chestie vetustă și inutilă, care nu face altceva decât să irosească timpul și să slăbească puterea de cugetare a credincioșilor.
Pentru personajul principal al romanului literatura este simțită și trăită ca o defibrilare sau ca o resuscitare, reușind să împletească într-o pânză a speranței trecutul, prezentul și viitorul, prin susurări de vise, gânduri și idealuri, uneori rumegate pe îndelete, alteori înaripate de impulsurile dezertărilor din chingile canonice. Astfel că fiecare carte citită și apoi tradusă, poate fi asemuită cu o dulce otravă, blestem și binecuvântare, lumină și întuneric, mai mereu amestecând trăirile între strigăt și oclusiv.
Anumite pasaje din cărțile citite de Aalia, ba chiar anumite cărți pe de-a întregul, se comportă precum veritabile organe ale trupului, netezind anumite cute, înseninând privirea, răsfirând buzele în surâsuri și cabrări, sineala anumitor concepte și idealuri literare devenind sanguinitatea existențialismului bătrânei traducătoare care este conștientă de faptul că niciodată nu se va opri din această muncă într-o pasiune arzătoare.
O care molipsitoare și mângâietoare!
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Rabih Alameddine:
