Femeia nisipurilor de Kobo Abe era printre primele cărţi citite din palmaresul asiaticilor. Avea să rămână printre favoritele mele şi să mă îndemne să citesc mai mult din cultura asiatică. Mereu am avut ceva pentru ei, pentru modul cum vorbesc, cum înţeleg viaţa, cum meditează şi cum filosofează pe teme existenţiale.
Femeia nisipurilor este acel tip de carte care te chinuie puţin la începutul lecturii, dar care va schimba ceva definitiv în tine şi în modul tău de gândire. Te-ai gândit vreodată ce înseamnă o viaţă fericită, împlinită sau ce înseamnă să te simţi viu? Eu da, de multe ori şi puţine cărţi m-au ajutat să ajung un pic mai aproape de un răspuns la aceste întrebări.
Femeia nisipurilor nu este o carte despre magie, despre vreo femeie care ia formă din bobii nisipului, este vorba despre regăsirea eului unui om, despre devenirea lui spirituală, despre descoperirea sensului vieţii, despre lupta de evadare dintr-un mediu ostil în care află de fapt ce îl face să se simtă util, dorit, viu.
În cărţile asiaticilor numele nu sunt importante şi nu le reţin pentru că îmi ingreunează lectura şi fără ele sensul cărţii rămâne acelaşi, acţiunea contează. Un om cu o viaţă neinteresantă, fără vreo calitate scoasă din comun, pleacă în căutarea unei anumite insecte pentru colecţia sa. Ajunge pe o plajă pustie unde îl prinde noaptea căutând insecta misterioasă. Un localnic îl înştiinţează că ultimul autobuz spre civilizaţie a plecat şi că va trebui să petreacă noaptea în satul de acolo. Îi oferă cazare în casa unei văduve si acesta acceptă, dar ceea ce nu ştie el încă e că locul în care ajunge va fi locul în care va fi ţinut captiv. Va fi răpit şi obligat să muncească pentru a trăi. Zilele ce vin se succed cu o lentoare bolnava pentru că satul în care va trăi e unul în care pentru a trăi a doua zi, oamenii trebuie să dea laoparte nisipul ce ziua va ameninţa să dărâme colibele oamenilor. Casele sunt conectate între ei printr-o legătură invizibilă, dar ştiută de toată lumea: dacă la o casă nu se munceşte o noapte, vor fi acoperiţi de nisip rând pe rând, iar casa în care va fi el cazat avea nevoie de o mână bărbătească. La început va încerca de mai multe ori să evadeze, dar fiecare încercare dă greş. El credea că viaţa sa e în afara acestui sat care pare că nu a auzit de civilizaţie, dar cu timpul se va îndrăgosti de femeia care are grija de el, vor avea un acord tacit: ea îi oferă mâncare, adăpost şi trupul ei, iar el munceşte pentru casa devenită acum a lor. Se observă e întoarcere la modul medieval de viaţă unde tehnologia nu există, nici mari complicaţii ale vieţii cotidiene, nici probleme ca plictiseala, stresul sau depresia. Se impune o întrebare: care societate şi mod de viaţă e mai bolnav? Al nostru, ca oameni moderni sau al oamenilor nisipului?
Perioada petrecută în acest sat e marcata de mai multe încercări de a evada, încercări care îi trezesc la viaţă partea sălbatică, masculină, partea dominată de forţă si dorinţa primitiva de a fugi şi de a se salva. Romanul cuprinde introspecţiile omului care trece mai multe praguri ale disperării până ajunge să se obijnuiască, cu noua viaţă, noul mod de viaţă şi când are ocazia să plece, oare o va mai face?
Au trecut 7 ani de la dispariţia bărbatului şi nimeni nu l-a căutat. Fosta lui familie a uitat de el. E declarat mort, dar oare e el chiar mort in groapa cu nisip în care trăieşte acum sau e mai viu ca oricând pentru că are o nouă familie în care e apreciat, iubit, are un copil pe drum şi un scop în viaţă? Are acel sentiment că ceea ce face salvează de la moarte pe alţii ca şi cum ar fi un erou? Ca li cum viaţa lui are sens acum şi deşi trăieşte ca într-o societate medievală se simte mai bărbat ca oricând?
Oare câte trebuie să i se întâmple unui om pentru a se trezi din amorţeală şi a se simţi viu, util, dorit, potrivindu-se undeva? Câţi ani din viaţă ne petrecem pentru a afla unde ne locul şi care ne e menirea in viaţă?
Cred că nisipul e o metaforă pentru orice lucru ne face să vrem să luptăm pentru a trăi, pur şi simplu pentru a exista. Acel lucru care exact înainte de a muri ne aduce aminte de cât de frumoasă e viaţa şi ne convinge să vrem să trăim.
Pentru o lectură care stimulează gândirea, meditaţia şi căutarea interioară, recomand cu căldură Femeia nisipurilor.
Alte recenzii de la Kobo Abe:
