M-a contrariat această carte și m-a luat prin surprindere deoarece citind sinopsisul te aștepți la altceva. Karolina Ramqvist scrie o carte despre o carte sau, mai degrabă, ne expune pas cu pas munca de documentare și obstacolele cu care s-a confruntat în perioada în care a încercat să scrie o carte despre experiența tragică a unei femei, petrecută cu mai bine de 500 de ani în urmă.
Amănuntele despre viața Margueritei de la Rocque se pierd în negura timpului. Nu a avut un rang princiar înalt, nu s-a căsătorit cu un nobil renumit, dar a avut parte de o experiență teribilă când, plecată într-o expediție de explorare, este abandonată pe o insulă pustie situată undeva de-a lungul coastei Canadei în apele Atlanticului de Nord. Ce a determinat acest abandon? Cât a durat? Cum a supraviețuit? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care autoarea caută răspunsul pentru a construi povestea.
Informațiile despre Marguerite sunt sporadice și neclare. Nu știm unde s-a născut, când sau în ce familie. Legătura ei de rudenie cu Jean-François de La Rocque de Roberval există, dar nu e sigur dacă acesta îi este unchi, văr sau frate. Povestea ei este menționată în scrierile reginei Marguerite de Navarra și ale istoricilor Belleforest și Thevet și acestea constituie principalele puncte de documentare pentru autoarea noastră.
Roberval era bine văzut la curte, fiind bun prieten cu regele Francis I care i-a oferit posibilitatea să conducă această expediție de colonizare a Lumii Noi. Călătoria a fost înspăimântător de grea și de lungă, dar pentru Marguerite finalul a fost devastator. Este acuzată de imoralitate, că a păcătuit, că și-a distrus reputația având o legătură cu unul dintre bărbații aflați la bordul corăbiei. Există suspiciunea ca totul să fie o intrigă pusă la cale de ruda ei care ar fi putut beneficia de moștenirea fetei în cazul dispariției acesteia. Dar nimic nu poate fi dovedit și aceasta rămâne doar o supoziție a autoarei. Unul dintre multe fire posibile pe care l-ar fi putut folosi în construirea poveștii.
Singurele informații certe și menționate în scrierile vechi este că fata a fost abandonată pe insulă împreună cu o slujnică și cu bărbatul iubit și că după câțiva ani a fost găsită de un echipaj de pescari și s-a reîntors în Franța, singură. De aici i se pierde urma. Nici măcar modul în care a supraviețuit pe insulă nu este sigur. Dar autoarea face supoziții, trasează intrigi, caută soluții și rescrie povestea Femeii-Urs.
Adevărul este că Femeia-Urs este mai puțin despre Marguerite și mai mult despre ce implică și ce presupune scrierea și documentarea unei cărți pentru o autoare tânără, mamă a trei copii, cu multe responsabilități, griji și temeri. Este de fapt o analiză a vieții de zi cu zi a autoarei, prinsă între îndatoririle de mamă și tentativa de a scrie o carte. Nu este ușor să mergi pe firul istoriei și să delimitezi realitatea de ficțiune, mai ales când informațiile sunt atât de fragmentate, subiective și contradictorii. Autoarea este conștientă că ar putea să facă aceeași greșeală pe care au făcut-o și alți scriitori de ficțiune istorică și să se îndepărteze de realitate, furată de propria imaginație. Își dorește ca această poveste să spună adevărul despre această femeie care a supraviețuit în condiții extreme cu mijloace minimale, aproape inexistente timp de doi ani pe o insulă populată doar de animale sălbatice. Dorește să înțeleagă ce a trăit această femeie, să o portretizeze cât mai aproape de adevăr, să-i ghicească mentalitatea și sentimentele, să-i redea trăirile și modul în care a reușit să depășească tragediile. Povestea Margueritei se transformă într-o obsesie pentru autoare care, scriind această carte, n-are nici cea mai mică idee care va fi rezultatul final și cât de bine o să îi iasă. Împărțindu-și timpul între scriere, maternitate și documentare, autoarea își analizează viața și reflectează la echilibrul precar și inconstant dintre rolul de mamă și cel de scriitoare.
Aș fi ipocrită dacă n-aș recunoaște că aș fi fost mult mai încântată de o ficțiune curată despre Femeia-urs decât de o carte despre scris, dar a reușit să mă țină ancorată în lectură până la final, poate din cauza aromei de feminism pe care o degajă.
Alte recenzii de la Karolina Ramqvist:
