Am de mult timp cartea aceasta în lista de must read și habar n-am de ce mi-a luat așa mult timp să ajung s-o citesc având în vedere cât de mult mi-a plăcut. Am auzit multe lucruri bune prin online și de data asta chiar au fost pe bună dreptate deoarece a fost scrisă pe gustul meu. Stilul, scriitura îmbină umorul sarcastic și subtil cu un vocabular divers, aducând pe tapet multe cuvinte mai puțin populare și frecvente în limbajul uzual, dar care oferă o notă de originalitate și prospețime, construind astfel un fel de basm modern. E adevărat că există multe clișee și multe situații repetitive, că acțiunea nu este alertă și de multe ori stagnează, dar aceste lucruri nu mi-au diminuat deloc plăcerea lecturii pe care am savurat-o permanent.
In „Femeile lui Lazăr” de Marina Stepnova ne sunt prezentate trei personaje din generații diferite și cu personalități distincte. Singurul numitor comun este că niciuna dintre ele nu i-a aparținut de fapt lui Lazăr chiar dacă au făcut categoric parte din viața lui într-un fel sau altul.
Pe două dintre ele, Marusia și Galina, le-a iubit necondiționat și le-a contopit una într-alta, făcând o adevărată obsesie pentru fiecare în parte. Pe cea de a treia, pe Lidocika, n-a apucat să o cunoască, dar îmi place să cred că dacă ar fi cunoscut-o probabil ar fi iubit-o cât pe celelalte două la un loc. Mi-a plăcut foarte tare porția de realism magic de care autoarea s-a folosit pentru a stabili o legătură între Lidocika și Lazăr, altfel imposibilă. Este într-adevăr una dintre slăbiciunile mele această tehnică și îmi resuscitează sentimentalismul.
Lazăr este un geniu în adevăratul sens al cuvântului, este un om cheie în conceperea bombelor atomice pentru sovietici, este respectat și de neatins datorită capacităților sale intelectuale și în ciuda faptului că este evreu și trăiește în perioada stalinistă și sovietică. Dar Lazăr, în ciuda minții ascuțite și a erudiției, dă senzație de analfabet sentimental, așa cum îmi par marea majoritate a personajelor masculine rusești. Este incapabil să vadă realitatea, dar apt pentru iubire necondiționată. E atât de orb și pornit încât poate deveni un blestem pentru cealaltă parte implicată în relație. Este un excentric în marea majoritate a timpului, ursuz și pierdut în cercetările lui științifice. Cu toate astea, are simțul umorului și savurează o porție bună de râs. Dar nu cu oricine.
Lazăr a primit doua șanse la fericire, dar ambele sunt imposibile din start. Dar cu toate acestea, el s-a considerat fericit deoarece n-a fost capabil să vadă adevărul. Și adevărul e că Marusia, nevasta celui mai bun prieten care are cu 30 de ani mai mult decât el, este mult prea fadă și doar o gospodină ternă, nu bijuteria de femeie pe care și-o imaginează el, în timp ce soția lui era dezgustată de iubirea lui pe care era obligată să o primească și să o tolereze.
Femeile lui Lazăr este o poveste de familie care se întinde pe o perioadă de aproape un secol. Are acțiunea plasată într-un oraș din Rusia, Ensk, și este o poveste de dragoste sau, mai bine zis, o poveste despre urmările lipsei acesteia. Pentru că fiecare dintre femei – Marusia, Galina Petrovna și Lidocika, suferă din cauza lipsei de dragoste. Marusia tânjește după dragostea unui copil, Galina după cea a unui bărbat și Lidocika își jelește mama, înecată accidental de mult prea tânără. Marele avantaj al poveștii este că reușește să te țină în suspans până la ultimele pagini. Până la final stai în așteptare, cu teama că pasul decisiv nu va fi făcut și totul a fost în zadar chiar dacă acest final are un ușor iz de telenovelă.
Personal mi-a plăcut Lazăr Lindt cu toate excentricitățile și obsesiile lui. Mi-a plăcut mult mai mult decât mi-au plăcut femeile lui, singura cu care am rezonat un pic, mai ales la final, a fost Lidocika. Marusia și Galina Petrovna, atât de diferite, nu mi s-au părut deloc credibile, poate din cauza lipsei de nuanțe. Oamenii nu sunt doar buni sau răi, ci au și părți bune și părți rele. Stepnova a încercat să le uniformizeze culoarea și din cauza asta rezultatul a fost suspect și exagerat. Cele două caractere sunt diametral opus construite: Marusia este o sfântă, o martiră, o Mama Dolores, o femeie, o soție, o gospodină perfectă, aflată la o vârstă respectabilă, în timp ce Galina este un aisberg de indiferență, egoism, cinism și răutate umană, veșnic tânără chiar și la 40 de ani când devine bunică și surogat de mamă pentru nepoata ei Lidocika, incapabilă în tinerețe să-și iubească fiul și la fel de incapabilă să-și crească și educe nepoata la maturitate. Personaje albe sau negre, pentru Stepnova cale de mijloc nu există, decât poate în ceea ce-l privește pe Lazăr, dar asupra căruia din păcate nu insistă. El este doar liantul, magnetul care strânge povestea celor trei femei laolaltă și cel care le influențează decisiv destinele. Multumesc Libris.ro pentru carte.
O saga de familie ce urmărește trei generații de femei în care se regăsesc detalii și despre viața oamenilor, despre mentalități, ierarhii sociale, traiul de dinainte și de după război, frica de autorități, despre politica catastrofală și ortodoxismul habotnic, în perioadele principalelor evenimente marcante ale secolului al XX-lea: revoluția, dictatura și reforma post-sovietică.
Alte recenzii de la Marina Stepnova:
