Fraiero! dă startul unei noi colecţii de romane incendiare marca Quantum. Una care va solicita în biblioteca ta un raft exclusivist 18+. În ciuda scenelor explicite şi a limbajului licenţios, Fraiero! nu este însă un roman stilul Fifty Shades sau secrete romanticoase din viaţa de cuplu, ci jurnalul unei adolescenţe cu toate rebeliunile şi eroticul din dotare tipic fiecărei vârste. Încă din primele pagini suntem informaţi că toate evenimentele şi personajele acestei cărţi sunt reale. Mai puţin numele. Nu de alta, dar cum însuşi autorul zice, era mai uşor să modifice numele personajelor din carte decât să fie necesar să şi-l schimbe pe-al lui odată publicat romanul.
„-Te-ai simţit bine la mine acasă? Ce părere ţi-ai făcut despre mine?”
„-M-am simţit bine, iar tu eşti o persoană ornamentală.”
„-Adică?”
„-Adică, nu faci nimic!”
Nu i-am mai răspuns.
Recunosc că la finalul poveştii am meditat la faptul că cel puţin câteva din bordurile Clujului îşi vor muta domiciliul undeva prin aproprierea lui Ciprian Pop. Numărul acestor migrări dubioase vor depinde, bineînţeles de numărul cititorilor acestui roman şi de cât de repede vor face aceştia conexiunea între propriile amintiri şi interacţiunile de-a lungul vremii cu autorul.
Nu făceam nimic toată ziua, iar pe ultima sută de metri mă grăbeam. De obicei, oamenii care întârzie sunt cei care au prea mult timp. De ce? Pentru că ştiu că mai au timp.
Revenind la prezent şi lăsând deoparte previziunile, Fraiero! este un roman plin de haz ce nu te va lăsa să întorci nici măcar o foaie fără să nu-ţi ştergi lacrimile de râs din colţul ochilor, cu un protagonist ireal de real în aventurile cărora este inevitabil să nu ne simţim şi noi părtaşi. Ne vom trezi pe nesimţite purtaţi în propriile aventuri şi amintiri încercând să găsim asemănări între adolescenţa noastră şi adolescenţa lui Cipri. Unii dintre noi vom avea senzaţia că am trăit în altă lume sau nu am trăit deloc, după caz.
Înainte să adorm, am văzut că aveam un apel pierdut de la mama lui Andrei, aşa că am sunat-o înapoi.
-Da, sărut-mâna, am văzut că m-aţi sunat.
-Salut, Cipri. Am o întrebare. Nu ştii de ce şi-a băgat Andrei geaca în frigider?
-Habar nu am, i-am zis eu, pufnind pe nas.
P.S. De ce am dormit în parcare? Cred c-am vrut s-o păzesc, dacă tot mi-am lăsat maşina la restaurant. Bine că nu m-am dus la Andrei acasă, că sigur dormeam în frigider în locul gecii.
Cipri este emblema tipică a tuturor tinerilor dornici de distracţie, sex şi… distracţie. Nopţi nedormite, aventuri cu duimul, acţiuni lipsite de logică şi amintiri pe baza cărora faci haz la bătrâneţe sau scrii o carte la tinereţe. După caz şi posibilităţi. Din toată această alergătură plină de râsete, o singură parte este repetitivă: ghinionul lui Cipri a cărui paşi se intersectează mereu cu cei ai lui Cupidon. Face ce face şi se trezeşte lovit de câte o săgeată a netrebnicului.
Niciodată să nu regreţi ceea ce te-a făcut fericit într-un moment anume. Nu regretam că m-am simţit bine. Regretam că s-ar putea să se afle.
Ca într-un deja-vu repetitiv, Cipri este constant îndrăgostit şi dezamăgit. Ba e Laura, ba e Dana, ba Antonia, chiar şi de Izabela în ciuda statutului de prietenă de suflet, Cipri trebuie să fie îndrăgostit, să piardă constant şi să înece moliile iubirii cu propriile lacrimi de frustrare şi ciudă contra propriei persoane. Ca apoi, să o ia de la capăt.
Iubirea e ca un fluture pe care îl ţii în mână. Dacă îl ţii prea strâns, moare. Dacă îl laşi prea liber, zboară. Învaţă din asta, că toată lumea o ştie!
Fraiero! este acel jurnal plin de peripeţii, idei bune care s-au dovedit a fi proaste, cu dorinţa de a fi mereu în evidenţă, dar şi căutări ale propriei persoane. Suntem elevi, mereu certaţi cu sistemul, făcând pe clovnii la orele de curs, cu părinţi târâţi în faţa profesorilor, elevi arătaţi mai tot timpul cu degetul, sau cei vizaţi în caz de dezastre… intenţionate. Cochetăm cu iubirea, ne lăsăm înghiţiţi de valul de fluturi, facem dovezi intense de iubire şi ne prăbuşim la primul abandon al iubitei. Ne ridicăm, ne ştergem genunchii de praf şi o luăm de la capăt.
Când faci un lucru prost, trebuie să ai grijă să tragi pe cât mai mulţi după tine.
Citind, am descoperit un personaj hazliu, menit să fie cel cu veselia, indiferent de situaţie, cu o doză de sarcasm amestecat cu umor la purtător. Apoi, am descoperit un îndrăgostit neobosit. De ce zic? Fiindcă în ciuda tuturor rateurilor el continuă să persiste în căutarea dragostei. Dar am descoperit şi sinceritatea din spatele cuvintelor drăgălaşe. Acele gânduri „murdare” pe care nu le-am spune cu voce tare fiindcă am „speria” spectatoarele. Şi nu m-am putut abţine să nu mă întreb cum ar arăta un astfel de jurnal şi din perspectiva unei femei. Ar fi o experienţă, nu? Să punem în balanţă ce gândim cu adevărat atunci când ne ascundem în spatele cuvintelor frumoase.
-Ştii, eu doar voiam să ne completăm unul pe celălalt. Atât, nimic mai mult, mi-a zis ea.
-Dar ce dracu’ credeai că suntem? Integrame?
Fraiero! este un roman sincer care ne permite într-o oarecare măsură să aruncăm o cheadă în mintea bărbaţilor atunci când suntem pudrate cu cele mai frumoase cuvinte dezvăluindu-ne totodată şi de unde tentaţia lor spre testarea „puicuţei” din curtea vecină. In acelaşi timp, Ciprian Pop le permite celor din propria tagmă să adere la fraza: Oh, din astea şi eu am făcut!
P.P.S.: Ema, te urăsc din tot sufletul! FRAIERO! Să ştii că acesta este acel „Fraiero!” de pe copertă.
Aha, să nu uit: Cine o fi Ema? Cei care vor să fure startul şi să arunce un ochi la final, luaţi-vă gândul. Trebuie să citiţi tot pentru a desluşi misterul. Şi pentru a vă satisface curiozitatea puteţi comanda acest roman de pe site-ul Editurii Quantum Publishers, precum şi din librăriile partenere.
Distracţie plăcută! Pardon! Lectură plăcută!
Îmi venea să strănut, la un moment dat, şi încercam din răsputeri să mă abţin, că-mi era frică să n-o dobor. N-am văzut în viaţa mea o femeie atât de slabă! Din lateral, arăta ca un semn de circulaţie fără indicator. Cel mai cumplit a fost când a ajuns lângă mine, s-a prezentat şi mi-a întins mâna să i-o pup. Deci, dacă mă mai pui vreodată să mă duc să pup schelete sau moaşte, să ştii că te reneg.
Alte recenzii de la Ciprian Pop:
