Mi-am dorit o carte despre femeia și artista, Frida Kahlo, simbolul luptătoarei pentru viață. Frida – cea fără noroc. Frida – cea distrusă fizic din adolescență. Frida – comunista înflăcărată. Frida – feminista convinsă. Frida – bisexuala pasională. Despre Frida și relațiile ei toxice. Copil rebel, liceeană teribilistă, militantă comunistă, indiancă tehuană, soție trădată, zeiță adorată, mamă fără copii, martiră fascinantă de moarte. Frida – 100% mexicancă.
Frida nu prea are nevoie de prezentare. E deschizător de drumuri, e genială și neînfricată din orice unghi ai privi-o. A învins poliomielita, a învins un accident fatal și devastator. A reușit să iasă din umbra unui mare artist și să atragă luminile rampei pe propria persoană prin stilul extravagant, colorat și original. A depășit tristețea celor trei avorturi și a neputinței de a fi mamă. Frida, înainte de orice, este viață și culoare. Este o latină cu inima fierbinte, este bucățică ruptă din pământul patriei ei, este plină de curaj și insolență, este forța gândurilor și ideilor sale, Frida este colosală. Își urmează pasiunea pentru pictură cu disperarea omului care se îneacă. Momentele dedicate picturii sunt singurele momente când uită de durere, de corpul ei frânt, de trădări, dezamăgiri și amăgiri. Reușește să cucerească elita culturală și politică a vremii și îi cad toți la picioare fermecați: de la Picasso la Troțki, Frida a înnebunit generație după generație. Frida a avut sclipirea de genialitate și talentul înnăscut pentru a îngenunchia inimi.
A refuzat să renunțe la viață pentru că de murit, oricine poate muri. S-a încăpățânat să meargă înainte, în ciuda durerilor înnebunitoare de spate, în ciuda piciorului care refuza circulația, în ciuda corsetelor incomode, în ciuda trădărilor, în ciuda dezamăgirilor, Frida a ales întotdeauna viața pentru că moartea îi era prea aproape și ar fi fost o lașitate să se salveze în acest mod lipsit de orizont. Cunoștea moartea de la 6 ani, a văzut-o și nu prea i-a garantat cine știe ce surprize, de altfel îi lipsea culoarea și ea iubea culoarea, doar viața îi putea oferi curcubeul la care visa. Și și-a desenat propriul curcubeu, un curcubeu care susține și azi, după un veac, legenda.
Născută în Ciudad de Mexic în 1907, an pe care nu l-a vrut și s-a declarat născută în 1910 odată cu revoluția mexicană, Frida, ajunsă la adolescență și devastată fizic de un accident, îl cunoaște pe Diego Rivera, marele pictor muralist, cu care va forma un cuplu legendar (elefantul și porumbița) în ciuda diferenței de vârstă de două decenii dintre ei. Dedicați amândoi culturii populare indiene, comunismului și picturii vor rămâne împreună în ciuda trădărilor, minciunilor și toxicității relației dintre ei. Frida va deveni o emblemă a suferinței ascunse sub masca indolenței, curajului și umorului și își va transpune toată această durere în zeci de autoportrete ale femeii transformate în idol genial și adorat. Interesele ei vor fi adevărate paradoxuri și le va reda în picturile sale: viața și moartea, cruzimea și dragostea.
De ce aș dori picioare dacă am aripi să zbor?
Apropiată de tată care a văzut în ea fiul pe care nu l-a avut, având o relație distantă, marcată de teamă și admirație cu propria mamă, ia lecții de desen și fotografie și visează să facă medicina. Accidentul teribil îi spulberă șansa de a merge la facultate. Îi frânge coloana, dar nu voința și tenacitatea. Copil al revoluției, crescând într-o epocă plină de schimbări politice și sociale, pasionată de poezie și literatură, respiră prin ambii plămâni renașterea culturală a Mexicului. Imobilizată în pat, luni de zile, se dedică cu pasiune picturii. Își definește imaginea exotică și senzuală cu un stil vestimentar bazat pe costumele tradiționale ale indiencelor tehuana, cu nelipsitele sandale și rebozo mexicane, cu mărgele, talismane, cercei și inele, cu pieptănături complicate împletite superb cu flori colorate. Nu face artă, respiră artă. Comparată cu suprarealiștii, Frida declară că ea nu-și pictează visele, doar realitatea. O realitate a durerii și a suferinței, a cruzimii și a violenței. Și-a inventat un stil personal, dominat de umor și aciditate, profund și crud ca amărăciunea vieții, sumbru și monstruos, cu mesaje șocante.
Am băut ca să-mi înec amarul, dar blestematul ăsta a învățat să înoate.
Mi-aș fi dorit mai multă forță pentru personajul din carte și mai puțină romanțare. Frida a făcut o pasiune de o viață și o obsesie pentru Diego, dar supusă și docilă nu a fost niciodată. Caracterul ei pasional și clocotitor nu permitea ca aceste trăsături să o definească. Am citit în paralel și Cartea secretă a Fridei Kahlo unde am regăsit-o pe Frida mai reală și mult mai credibilă. Replicile au fost mai interesante, mai lipsite de naivitate. Și bineînțeles, rețetele mi-au părut delicioase, marcă înregistrată Frida, care iubea să gătească.
Frida Kahlo, o poveste de viață dedicată feminismului, culturii mexicane, comunismului și dragostei.
Alte recenzii de la Caroline Bernard:
