Parcurgând cartea, am tot avut sentimentul de déjà vu, un déjà vu emoțional, plin de stare de bine, de cunoscut, ceva ce am mai găsit și în alte lecturi de suflet.
Mi-am amintit! Lectura romanului „Înainte să moară Brejnev”, de dl Iulian Ciocan, m-a băgat în aceeași stare de confort interior, am trăit lectura „ca acasă”. Același fler al vremurilor de altă dată, melancolic, l-am sesizat și în romanul „Генерал и его семья”, de Timur Kibirov.
Deși o carte foarte poetică, în cel mai direct sens posibil, toate aceste pauze de poezie își găsesc foarte bine locul în istorie, iar personajele sunt diferite, dar specifice unei perioade pline, dar moarte.
De la Vasile Ivanovich la Steopka, de la copt la crud, nu lasă Kibirov cititorul in neștire! Autorul aduce istoria fiecăruia pe tavă, cu toate recuzitele ce-I privește, pune cap la cap toate piesele de puzzle, iar imaginea unei saga de familie ia proporții, prinde viteză, abundă în savoare și detalii.
Imaginea perfectă a romanului ar fi: alb-negru, undeva pe fundal se ițește antena unui radio preistoric, dar veșnic, care se grăbește să dea tovarășilor motiv de reflecții/discuții; soția, Traviata, în capot de mătase fină, sparge ouă pentru omletă; Steopka, fiul mamei, e deja la masă, se pregătește să îmbuce, în cadru apare capul familiei, generalul Vasile Ivanovich, în uniformă proaspătă, aburindă încă de la fierul de călcat din fontă bine încins, cu un mic început de burtă pe care stă întins să crape un nasture mic, alb; o cuprinde de după umeri pe soția sa frumoasă, ei doi se privesc îndelung, dar apare Anna, fiica rebelă, care se luptă să-și demonstreze individualitatea și care nu observă dezamăgirea de pe chipul părinților, și frica de pe cea a fratelui, știind deja că dimineața se va lăsa cu voci ridicate și uși trântite.
Desigur!, o imagine falsă, banală, care prezintă rutina multora de început de zi, de început de roman de cursă lungă, cu hârtoape și lirism.
Personajul meu preferat – Traviata, mama. Pe lângă numele neobișnuit, muzical, această femeie întruchipează „acea” femeie din copilărie: cu părul pomadat, buzi rujate, grațioase, și cu rotunjimi acoperite de rochie de import, cu Krasnaia Moskva pe la încheieturi, cu blană de nurcă și cu fes asortat, pe mici tocuri, și cu punga de cumpărături în mână. Atât de frumoasă, dar regretată. Ca și numele, ca și pasiunea generalului pentru muzica clasică, ecoul ei aruncă unde peste tot în roman.
Citind, duci un dialog cu autorul, creând un fel de lectură interactivă, iar Kibirov îți spune ce și în ce ordine te va lăsa să-i cunoști povestea.
Alte recenzii de la Timur Kibirov:
