Intempestiv și inoculant, zeu labirintic al literaturii realiste combinată cu o doză de misticism și nuanțe ale științelor exacte, scriitorul Aldous Huxley revarsă șuvoiul netăgăduitului său talent în nenumăratele capodopere oferite cu onestitate și mare angajament posterității.
Printre capodoperele sale, fără a îndrăzni o anumită ierarhizare, se numără și romanul ” Geniul și zeița”, scris de către aldous Huxley în anul 1955, la vârsta de 61 de ani, când nu entuziasmul juventuții și nici zbuciumul maturității, ci vizionarismul unui experimentat individ trecut prin furcile caudine ale vieții.
Deși o parte a criticii literare a îndrăznit să-l acuze de faptul că a strecurat printre rândurile acestei cărți o doză de cinic mercantilism, totuși îndrăznesc să-i contrazic, afirmând că Aldous Huxley își păstrează autenticitatea chiar și-n ” Geniul și zeița” care narează un subiect oarecum șablonardist, aproape scenarist.
Povestea adulterului dintre milfica Katy Maartens și junele John Rivers este cu mult mai mult decât o poveste oarecare, atât din pricina modalității de abordare, dar mai ales datorită exonerării anumitor fapte aparent reprobabile, prin justificări adiacente strecurate cu dibăcie în comportamentele celorlalți.
Chiar și adulterul lui Katy Maartens își afla anumite circumstanțe atenuante, suficient de verosimile încât să le dea de gândit cititorilor, aceștia trezindu-se subit prinși într-un dans oscilatoriu între culpabilizare și exorcizare, ca o nejustificată întârziere a mânei ruletistului sub tremurul îndoielii.
Aldous Huxley, cu o ușoară tentă de modernism, lipsit totuși de exacerbările mamonismului literar, rămâne același neîndurător dramaturg, precum o furtunoasă ploaie de vară iscată din nimic, care mușcă din țărână cu o furie diabolică și totuși constructivă.
Scriitorul britanic ne oferă o dramă cu un final zguduitor, în care nimic nu mai poate fi așa cum a fost, căci viața familiei Maartens este deja anatemizată de viforul necuvintelor.
O carte penetrantă și a naibii de bună!
Lectură plăcută!





