Recunosc că m-am convins greu să o încep și am plecat la drum cu inima strânsă. Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Sunt încântată de scriitură, de traducere și de poveste, chiar în această ordine. Deși probabil înainte de poveste, m-a captivat foarte tare unul dintre personaje care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să dea și titlul romanului.
Ambientul epocii este atât de bine creionat încât degajă culori și arome, iar personajele au aure de mister, neconvențional și ocult încântătoare. O mamă ce sfidează regulile nescrise ale comunității, un bunic care le încalcă pe cele scrise, un tată care le ignoră pe ambele, trei frați minori și ciuma. Aceștia ar fi pilonii care susțin povestea și o ajută să prindă contur.
Povestea începe în vara lui 1596, în Stratford, unde gemenii unei familii sunt amenințați de ciumă. Autoarea ne poartă din trecut în prezent și descoperim concomitent atât povestea lui Hamnet cât și începuturile poveștii de dragoste dintre părinții lui. Este un roman de atmosferă, static, ce pune interes pe gândurile și emoțiile personajelor, nu pe acțiune.
Agnes, mama lui Hamnet, este un personaj remarcabil, o femeie independentă, un spirit liber, care nu respectă eticheta vremii, care preferă traiul în mijlocul pădurii decât printre alți oameni. Este cunoscută, ca și mama ei, ca vindecătoare, cunoscătoare de leacuri pe bază de ierburi, clarvăzătoare și o mare iubitoare de animale. A avut o viață aspră și plină de greutăți în casa mamei vitrege alături de fratele său cu care are o relație deosebită. În momentul căsătoriei, este sigură că și-a găsit sufletul pereche, dar în ciuda dragostei, cei doi tineri au o relație complicată, cu multe probleme cauzate de ceilalți membri ai familiilor lor.
Agnes este o curiozitate pentru toți oamenii din jurul ei. Pentru mama vitregă este o pacoste care i-a făcut numai probleme, pentru socrul său este o toantă pe care, în ciuda caracterului lui aspru, o privește cu îngăduință ca pe un copil, pentru soacră este femeia care i-a amăgit băiatul, o ticăloasă căreia îi curge sălbăticia prin vine, pentru gemenii ei este locul cel mai sigur din lume, pentru bărbatul ei este cea mai frumoasă femeie de pe pământ, cea care îl cunoaște mai bine decât se cunoaște el, pentru fata ei cea mare este cea care dintr-o singură privire îi poate descoperi toate secretele.
Agnes este fascinantă în simplitatea ei. Mintea ei este ascuțită ca un ac și receptivă la orice semn exterior. Vede tot dinainte să se întâmple, dar le păstrează pentru ea deoarece oamenii nu-i privesc cu ochi buni prevestirile. Este o mamă devotată și oricât de atentă este, tragedia tot o lovește. E imposibil să nu empatizezi cu durerea ei, atât de intensă, atât de asumată, atât de sufocantă. Agnes, cea care a salvat toți bolnavii din oraș, cea la care vine toată lumea după leacuri, cea atât de pricepută, nu își poate salva propriul copil. Durerea ei este teribilă, vina copleșitoare. Toată viața și-a jurat că nu va permite ca vreunul dintre copiii ei să moară. Că se va pune stavilă în calea morții, arătându-și colții și blocându-i intrarea. Și-a jurat că nu se va odihni, nu va dormi, va lupta, va riposta, va desface nedesfăcutul și copiii ei vor trăi. Asta a jurat de la prima viziune. Dar luându-se la trântă cu soarta se trezește sfărâmată în bucăți și călcată în picioare și împrăștiată în vânt și vina, lacrimile și durerea o doboară, o fărâmă ca pe o ceașcă spartă de podea.
Agnes este personajul meu preferat și omul în jurul căruia se învârte întreaga familie și întreaga carte, dar Hamnet este cel care pune lucrurile în mișcare. Pentru mine moartea lui nu a fost cauzată de ciumă, am ales să merg pe varianta realismului magic și să cred că a fost doar un troc, un pact de sânge, sacrificiul suprem pe care a decis să-l facă cu moartea pentru a salva viața sorei sale. Deorece Hamnet nu-și putea imagina lumea fără jumătatea lui, nu se credea capabil a supraviețui unei astfel de pierderi. Am fost influențată și de adevărul istoric în care cauza morții lui Hamlet nu este cunoscută ca fiind ciuma.
„Hamnet are din nou senzația aceea pe care a avut-o toată viața: că ea este cealaltă parte a lui, că ei doi se potrivesc precum jumătățile unei nuci. Că, fără ea, el este incomplet, pierdut. Tot restul vieții va avea o rană deschisă, într-o parte, acolo de unde i-a fost smulsă ea. Cum poate să trăiască fără ea? Nu poate. Este ca și cum i-ai cere inimii să trăiască fără plămâni.”
Recomand cartea, recomand stilul scriitoarei, este una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta și mi-a amintit de Devoratoarea de păcate din cauza epocii evocate.
