Raquel este profesoară de literatură, este tânără și ambițioasă, dar se hotăraște să accepte un post într-un orășel de provincie care este și locul natal al soțului ei, fapt care o și determină să accepte această relocare fără multe promisiuni. Sunt proaspăt căsătoriți, dar relația este complicată și oarecum toxică pentru Raquel. Soțul nu are un job stabil (este scriitor aspirant) și interesele lui sunt destul de dubioase. Dar femeia este hotărâtă să facă tot ce poate, chiar și compromisuri ce nu o avantajează deloc pentru a salva această căsnicie. Mi-a plăcut că este perseverentă și nu cedează ușor, dar în același timp, mi-a dat senzația că este prea naivă și prea ușor de influențat și manipulat.
După ce-și preia atribuțiile la noul job și intră în contact cu elevii, descoperă că profesoara pe care o înlocuiește, Elvira, s-a sinucis. Relația cu elevii este din prima clipă foarte tensionată și chiar din prima zi, Raquel se trezește cu un bilet anonim în geantă care sună a amenințare: Ție cât o să-ți ia până te sinucizi? Relațiile contemporane dintre profesori și elevi continuă să mă ia prin surpindere cu lipsa de respect și a barierelor de bun-simț. Dar eu sunt de modă veche. Oricum e evident și din această poveste că lejeritatea și intimitatea din aceste relații nu au rezultate și urmări pozitive.
Intriga se complică cu fiecare pagină, există foarte multe răsturnări de situație. Raquel, încercând să rezolve misterul morții Elvirei și suspectând că aceasta a fost ucisă, intră în tot felul de alianțe periculoase și primește din ce în ce mai multe amenințări anonime. Problema ei cea mai mare este că cei care încearcă să o sperie îi cunosc trecutul și o șantajează cu dezvăluirea unui secret, o aventură cu cel mai bun prieten al soțului său. Bineînțeles că neștiind de unde vin amenințările, Raquel bănuiește pe toată lumea și nu mai are încredere în nimeni. Fiecare persoană cu care intră în contact reprezintă pentru ea un posibil suspect.
Lucrurile pe care le află despre Elvira sunt contradictorii, era foarte iubită de elevi, dar totuși suspectată că avea o relație cu unul dintre aceștia, era foarte frumoasă și avea poftă de viață, dar totuși se sinucide, divorțase de soțul ei, dar acesta pare că încă o iubește și este convins că a fost ucisă.
Povestea este spusă din perspectiva lui Raquel ceea ce ne ajută să înțelegem temerile și regretele cu care se confruntă în plan psihologic. Își dorește să-și salveze căsnicia și totuși simte că secretul pe care îl ține față de soțul său nu constituie o bază bună pentru consolidarea relației. Vrea să-și ajute soțul să-și găsească un job stabil, dar nu are încredere în el și îl suspectează de consum de droguri. Este stresată atât de situația cu care se confruntă la școală, cât și de situația nesigură de acasă.
Este o carte cu o intrigă antrenantă, dar i-a lipsit coordonarea. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc și care nu par credibile. Este o poveste despre minciună și secrete, despre cum acestea pot distruge încrederea și relațiile, este despre regret și vină, dar și despre relații toxice și abuz.