„Homo Sapiens. O istorie plină de speranță” este o carte de nonficțiune scrisă de istoricul olandez Rutger Bregman.
Mi-a plăcut încă de la început pe ce mizează scrierea – a demonstra că oamenii nu se nasc răi și egoiști, ci altruiști și buni la inimă. În plus, autorul nu lasă pur și simplu această credință în aer, ci o bazează pe atâtea mărturii și situații reale care au arătat de-a lungul timpului că oamenii sunt buni și că avem deja o istorie plină de speranță, așa cum zice și subtitlul acestei cărți.
Rutger Bregman oscilează de-a lungul scrierii între teorii și exemple, fapte istorice și experimente care indică ori faptul că ne-am născut răi și egoiști, ori că ne-am născut buni, și că suntem de fapt mai mult decât apți de prietenie și empatie.
Cartea „Homo Sapiens. O istorie plină de speranță” demonstrează că umanitatea se află într-o criză continuă de identitate
Dar tocmai compasiunea și prietenia sunt și au fost cei mai importanți factori în evoluția și reușita supraviețuirii noastre ca specie.
Istoricul începe mai întâi a prezenta credința generalistă care pare să fi acaparat lumea de când e și care e acceptată atât de psihologi cât și de filozofi, de gânditori din vechi timpuri cât și de cei moderni. Aceea că oamenii sunt răi. Aceasta este o credință care umple mereu titlurile ziarelor și parcă este înnăscută odată cu apariția fiecăruia dintre noi.
Suntem învățați și citim că ființele omenești sunt egoiste de la natură și că tot ceea ce au în cap este doar binele personal.
Și dacă nu ar fi chiar așa? Cum am fi reușit să ajungem atât de departe în viață și să supraviețuim mai mult decât oamenii de la început sau decât dinozaurii? Doar pentru că ne-am omorât unii pe alții și ne-am distrus între noi? Nu prea cred. Și asta încearcă să demonstreze și autorul acestei cărți de nonficțiune.
Rutger Bregman oferă o altă perspectivă asupra ultimilor 200.000 de ani din istoria omenirii
Antropologul reușește să ne ofere speranță, încercând pas cu pas să demonstreze că suntem predispuși către bunătate, către cooperare mai degrabă decât spre competiție. Că suntem mai înclinați să ne încredem unii în ceilalți decât să ne pândim și să credem mereu ce-i mai rău despre cei din jur.
Acest instinct se pare că ar avea o bază fermă care pornește de la începuturile lui Homo Sapiens. Mi-au plăcut mult studiile de caz și exemplele din cărți corelate cu cele din viața reală legate de firea omului și de comportamentul lui în diferite situații reale sau provocate.
Întâlnim printre altele exemple precum cazul real, total diferit, de cartea „Împăratul muștelor”, solidaritatea soldaților de pe câmpul de luptă, nerespectarea autorității din experimentele cu închisoarea, și mai ales povestea adevărată a fraților gemeni total diferiți unul de altul care au salvat un popor.
Astfel, istoricul Rutger Bregman ne arată că a crede în generozitatea și în solidaritatea omului nu este optimism, este mai mult decât atât – este realism
Și se pare că ceea ce gândim atrage fapte ca într-o oglindă. Atunci când credem doar rău despre oameni, vom vedea doar rău și egoism în societate. Dar dacă vom avea o perspectivă mai luminoasă asupra omenirii și o vom vedea ca realism, atunci vom pune baza adevăratei schimbări în lume. Recomand călduros această lucrare.
Alte recenzii de la Rutger Bregman:
