Copilăria – acea vârstă a inocenții, gingășiei și purității. Adesea obișnuim să ridicăm copii la rang de divinitate, îi numim îngerași, îi considerăm ființe nevinovate… Ei bine, acest roman sparge standardele. Golding vrea să demonstreze contrar ideilor majorității, că germenele răului se află și în copii.

Un grup de copii scapă cu viață din catastrofa prăbușirii unui avion și încearcă să supraviețuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Veți vedea felul în care se modelează și se schimbă caracterele unor copii, cum sălbăticia își va pune amprenta și ce consecințe va aduce aceste schimbări.

Cu ochii strălucitori, cu gurile deschise, triumfători, savurau dreptul de a domina. Se simțeau înălțați: erau prieteni.

Golding reușește să analizeze natura umană într-un mod profund. Îți zguduie ideile preconcepute și te face să meditezi asupra unor dileme eterne: Sunt oare întotdeauna adevărul și binele triumfătoare? Cel corect este și cel învingător? Poate umanitatea fi condusă de oameni înzestrați cu calități de lideri și care luptă pentru binele comun; sau totuși despoții și tiranii avizi de putere ne conduc? Poate fi rațiunea mai puternică decât instinctele sau totuși nu ne diferențiem prea mult de animale? Ce contribuie mai mult la modelarea caracterelor: fondul genetic sau mediul (societatea)?

Deznodământul este și el pe potrivă și de un simbolism aparte. De fapt, întreaga operă este bogată în metafore frumos voalate care dau dreptul la interpretări diferite.

… molopsiți de lacrimile lui, ceilalți copii începură și ei să tremure și să plângă în hohote. Iar în mijlocul lor, Ralph, nespălat, cu părul încălcit, murdar la nas, plângea sfârșitul nevinovăției, bezna inimii omenești și caderea în gol a adevărului, a înțeleptului său prieten Piggy.

Nu este o lectură ordinară. Aș zice chiar că este o lectură incomodă. Te scoate din zona de confort, îți prezintă o altă realitatea. Îți arată ceva neintuit și neprevăzut, uneori chiar neverosimil. Cu siguranță este o carte care merită atenția, cel puțin pentru diversificare.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Taisia CruduFost redactor211 articoleToate articolele

Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted