🔥 CARTEA ÎN LINIȘTEA NATURII ARE REDUCERE PE:
În liniștea naturii de Georgiana Oancea este una dintre cele mai scurte, dar și profunde povestiri pe care am citit-o. Pe cât de scurtă este, pe atât de mult mi-a atras atenția. Are puține pagini, puține personaje – cu efect și cu scop precis, dar și câteva teme interesante, de o sensibilitate aparte. Citind povestea Elenei, am identificat teme precum: vinovăția, singurătatea, comuniunea om-natură, , dorința de pedepsire – ca personajul principal să nu se mai simtă vinovată pentru evenimentele din trecut, nevoia de regăsire, răsplata binelui și iubirea față de aproapele – sau lipsa indiferenței în fața suferinței.
În liniștea naturii, pentru mine, a fost un salt în timp. M-a dus în satul bunicilor, în casa părintească a tatălui, în care vacanțele de vară sunt imposibil de uitat – chiar și după zeci de ani. Cu ajutorul Elenei, am retrăit în casa în care brânza, laptele și mămăliga erau delicioase oricând, dar savurate, pe îndelete, în serile în care furtunile ne adunau pe toți în camera mică, luminată de flacăra lumânărilor și zâmbetele colorate ale nepoatelor. Casa bunicilor nu era izolată, dar liniștea pe care o simțeam întotdeauna, acolo fiind, era o adevărată bucurie.
Cartea scrisă de Georgiana Oancea m-a bucurat și întristat, deopotrivă. Mi-a reamintit de cei care m-au iubit atât de mult, dar care s-au mutat, pentru totdeauna, în sufletul meu. Povestea asta, emoționantă, mi-a redeschis rana dorului pentru cei pe care nu-i mai am aproape de ceva timp. Am simțit paginile acestea precum mângâierea bunicii. Parcă-i auzeam vocea caldă rostind povestea Elenei și a Anei.
Elena este cea în care m-am văzut precum într-o oglindă. Chiar dacă voiam să nu găsesc asemănări între noi, nu aș fi avut cum să fac asta. Elena a trăit în căsuța izolată de prezența fizică a altora și era fericită alături de toți ai casei – din care nu lipsea nimic din ceea ce le era necesar. Joaca era fericirea copilelor, iar munca responsabilitatea adulților.
Dacă îți place recenzia cărții ÎN LINIȘTEA NATURII, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Georgiana Oancea
Viața Elenei, sora mai mare s-a schimbat în ziua în care, din cauza unui accident, fata nu a mai știut drumul spre casă. A fost readusă, în siguranță, în sânul familiei, dar din acea zi vinovăția i-a umbrit fiecare etapă a vieții. Ce se întâmplă atunci când, un copil simte că și-a dezamăgit părinții – deși acestea nu-i mai spun nimic în legătură cu situația? Înțelegi că nu e nevoie de cuvinte care să exprime supărarea cuiva. Corpul, chipul și tăcerea vorbesc despre sentimente și emoții, fără să fie nevoie de cuvinte.
Cam cât de marcată să fi fost Elena de întâmplarea din copilărie – în care a fost adusă acasă de bătrânul ursuz? Răspunsul e dureros de simplu. Am avut senzația că acel episod a blocat-o pe Elena acolo, în propria copilărie – și o ține captivă – cu, și fără voia ei. Ceea ce mă face să trag o concluzie la fel de tristă: rușinea și vinovăția nevindecate pot face rău chiar și la maturitate.
De fapt, Elena nu a plecat niciodată din povestea în care vinovăția i-a aparținut, dar nu s-a îndepărtat nici de locul natal. Vinovăția de care se tot acuza Elena nu o ajuta niciodată să vadă adevărul – vedea totul din perspectiva vinovăției, a rușinii, mereu cu ochi critic.
Crezi că Elena rămâne în casa părintească sau se întoarce în căsuța sărăcăcioasă? De ce ai rămâne într-un astfel de loc, de ce să te blochezi când, ai alte oportunități, la oraș – și de viață, studiu, evoluție. Orașul este viitorul chiar și pentru o familie care poate nici măcar nu se gândea la oportunitatea de a o lua de la început.
Cele două surori au parte schimbare, viața își urmează cursul firesc și le îndepărtează de casa în care au crescut. Amândouă descoperă că pot avea parte de viitor luminos, de o viață împlinită ce le asigură binele la care toți visează, speră, muncește și se încrede. Elena se căsătorește, iar planurile nu lipsesc din viața de familie. Ana e și ea la casa ei, alături de propria familie.
Mai poate ceva să le întunece fericirea? Umbra dureroasă acoperă, încă o dată, sufletul și întreaga viață a Elenei. Există ceva care o determină să renunțe la confort. Face acești pași spre trecut poate și pentru că nu înțelege și nu are răspuns la întrebări precum ”De ce mie?”. Când doare prea tare, nu contează nici semnele de întrebare, nici răspunsurile, nici purul adevăr. Elena simte că nu mai are niciun drept – sau rost să trăiască în mijlocul lumii. Nevoia de singurătate e normală, dar nu va o va lăsa, prea curând să privească adevărul cu ochi larg deschiși, cu sufletul eliberat de emoțiile din trecut
Îți spun doar că acolo, departe de civilizație, de viața agitată plină de probleme, ea nu e complet singură, ci are alături un prieten de nădejde – unicul suflet cu care Elena pare să se înțeleagă, pe care se bazează, cu care împarte tot ce are.
Atunci când simți vină până și atunci când respiri, știi oare că viața te va ajuta să descoperi adevărul, fără să țină seama de câte ori va trebui să repeți acest test? Fix asta vreau să spun: Elena va trebui să se convingă singură despre ceea ce nu acceptat niciodată despre propria persoană.
– Ce vânt te aduce așa aproape de civilizație?
–Vântul schimbării.
– Plec înapoi în oraș
(…)
– Nu-mi plăcea cine am devenit. Mă învinovățeam prea mult. Cred că am greșit venind aici. Toată lumea mi-a zis, dar am crezut că știu mai bine.
– Nu-i nimic. Acum știi mai bine.
Vina o face să se retragă. Se simte responsabilă pentru realitatea pe care o trăiește, dar și pentru bătrânul care a salvat-o în copilărie. Acest bătrân care se purta urât cu ea nu este doar salvatorul ei din trecut. Cunva, Elena, vrea, ca acum când el e singur, bătrân și suferind, să se transforme în salvatorul ei. Repet, tataia, așa cum ea îi spune, nu mai e. De fapt, e mai mult decât o ființă care îi reamintește de Dumnezeu și credință. Ba chiar îi spune într-o zi, că tot vine și nu-l lasă să moară.
Cine este și ce vrea să spună bătrânul, de fapt? După multe zile, după multe nopți geroase, după multe drumuri la casa bătrânului, Elena știe, vălul pică de pe ochii și sufletul ei. Prea târziu? E bine oricând, decât deloc.
Adevărul e că nu poate purta pe suflet toate vinovățiile pământului. Și, în sfârșit, acceptă și ea asta.
În liniștea naturii spune povestea unor suflete nevinovate – umane sau necuvântătoare. O astfel de poveste evidențiază cât de mult ne poate influența trecutul, cât de mult se poate schimba neiertarea de sine și refuzul de a lăsa trecutul acolo unde îi este locul.
În liniștea naturii poți vedea adevărul pe care nu ai reușit să-l deslușești nicăieri în altă parte, fără voci exterioare – care să repete la infinit aceeași propoziție despre nevinovăție, căci până nu te convingi chiar tu de adevăr – oricât de evident ar fi, până nu reușești să simți că este și adevărul tău, nu doar al celor din jur.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA ÎN LINIȘTEA NATURII CU REDUCERE DE PE:
Alte recenzii de la Georgiana Oancea:
