Recenzie „Inima-i un vânător singuratic” de Carson McCullers

de | mart. 22, 2019 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

inima-i un vanator singuratic de carson mccullersDeși este prima ei carte și a fost scrisă la vârsta de doar 23 de ani, “Inima-i un vânător singuratic” de Carson McCullers este unul dintre cele mai bune romane americane de ficțiune.

Acțiunea cărții este setată într-un mic oraș din sudul Americii.

Povestea principală redată în scriere este cea a vieții unui surdomut, John Singer

Însă chiar dacă el este cel despre care se vorbește cel mai mult, în juru-i gravitează alte câteva personaje. Atrase precum fluturii de noapte de lumină, acestea sunt fascinate de surdomut și de personalitatea lui.

Fiecare dintre persoanele amintite de scriitoare în carte găsesc sprijin și ascultare în natura amabilă și înțelegătoare a bărbatului care nu vorbește.

Proprietarul unei cafenele la care mănâncă John Singer în fiecare zi, o fetiță care dorește cu disperare să crească, un socialist care bea mereu, dar și un doctor de culoare cult, dar frustrat. Cu toții găsesc o alinare în persoana surdomutului, în fața căruia își deschid inimile, știind că nu vor fi criticați, ci înțeleși.

Singer este confidentul tăcut care le schimbă la toți viețile în modalități pe care nu și le-ar fi putut imagina

Cartea “Inima-i un vânător singuratic” de Carson McCullers este emoționantă, sensibilă și foarte umană. Nici nu îți va veni să crezi că este scrisă de o fată de doar 23 de ani. Asta pentru că romanul explorează în detaliu singurătatea și sufletul uman, exact cum ar face-o un fin psiholog. Fiecare personaj din carte, inclusiv John Singer, este în căutarea înțelegerii din partea celorlalți. Dar și a iubirii, care poartă diferite forme.

Fiecare personaj încearcă în diferite modalități să evadeze din viața înghesuită a micului oraș în care locuiește sau muncește. Atunci când prietenul surdomut al lui Singer înnebunește, personajul nostru principal se mută în casa Kelly. Acolo îl va întâlni Mick Kelly, fetița pasionată de muzică a proprietarilor. Ca o paranteză, acest personaj este oarecum bazat pe firea autoarei.

Vei afla despre Mick că este o puștoaică cu o minte matură, care se simte singură și trăiește în două lumi. Lumea interioară în care visează la viitor, la pasiunile sale și la ce ar putea fi. Și lumea exterioară, lumea reală, în care își trăiește viața fizică, dar care o nemulțumește profund. Dar în ceea ce privește aceste lumi, doar surdomutul John Singer este prezent în ambele.

Cele patru personaje care gravitează în jurul surdomutului calm și seren simt că acesta le înțelege problemele

De aceea își exprimă gândurile intime și visele în monologurile cu el. Dar nici Singer nu este atât de fericit pe cât cred alții. Deși pare mulțumit de viața lui, el tânjește după prietenul său, surdomutul grec, în lipsa căruia se simte incomplet. Deși este un suflet amabil și cald, nu înțelege de ce toată lumea trage spre el și îi caută compania ca să i se destăinuie.

Iar finalul imaginat de Carson McCullers este unul la care nu te-ai fi așteptat. Te dă peste cap. Și te face să dorești să reiei anumite părți din carte pentru a observa mai fin și sufletul lui John Singer.

“Inima-i un vânător singuratic” de Carson McCullers este un roman care te va face să simți tot felul de senzații. Și care te va ajuta de asemenea să meditezi asupra vieții omenești, a prieteniei și a singurătății.

Titlu: INIMA-I UN VÂNĂTOR SINGURATIC
Autor: Carson McCullers
An apariție : 2013
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 312
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2131

Alte recenzii de la Carson McCullers:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 18 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments