Cu o tentă autobiografică, atent zugrăvită în pertinente culori, romanul ”Inocenții” de Ioana Pârvulescu emană aburii parfumați ai unui idealism arcadian care smulge cititorilor nostalgii și reînvierea timpurilor de altădată, fără ca, nici măcar pentru o secundă, , senzația de irosire a timpului să se strecoare în sufletele celor care au avut prilejul de a deschide această minunată apariție editorială.
Ordonarea cronologică a capitolelor, dar și comunicarea liberă și jucăușă, sunt principalii garanți ai unei cărți pe care nu ai cum să nu o îndrăgești, în special datorită unei anumite aristocratice diplomații a subtilei expresivități, ca și cum sineala acestui scris onest cuprinde totuși în șuvoiul indubitabilei cursivități un sens în plus, o virgulă care adaugă un plus de mister, de cauterizare a unei răni care a existat sau nu dincolo de jocul juventuții în care expansivitatea entuziasmului ridica spre tâmplele nemărginitului templu celest aripi de imaculate iluzii.
Romanul ” Inocenții” este un fagure extrem de hrănitor, cu întâmplări culese din realitatea unui cotidian privit prin dioptriile unei necesare asumări a tot ceea ce a fost și poate că încă mai este, paginile oferite de către Ioana Pârvulescu constituind o pildă aparte, una lipsită de aroganța superiorității, dorind doar să ajute la pansări și repansări de trăiri, unele dintre ele duse doar până la jumătatea drumului, nu ca o lașitate, ci ca o asigurare că filele albe ale existenței încă mai pot fi impregnate cu cerneala întâmplărilor, poate nu la fel de entuziaste, dar totuși reale, palpabile și magnetizante.
Povestea a patru puișori de om învăluiesc Tâmpa în onirismul inocenței într-o redefinire a nemărginirii paradisiace prin intermediul nimicurilor blânde transformate în miracol. Din punctul meu de vedere, și sincer sper că nu numai, cuvintele Ioanei Pârvulescu sunt mesaje scrijelite pe coaja împlinirilor care, pe vremuri, nu aveau nevoie de tânguiala justificărilor, revărsând astfel, cu o debordantă nonșalanță, amănuntele unei lumi boeme care reușea cumva să găsească îndestularea lăuntrică chiar și-n puținul întâmplărilor aparent banale.
O carte extraordinară. Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Ioana Pârvulescu:
