Așezând existența lumi între scrupulozitatea detaliilor și superficialitatea unei societăți aflate mai mereu în căutarea unui spațiu comod și convenabil, marele maestru Eugene Ionesco, pentru care termenul de monstru sacru mi-se pare terifiant de neîncăpător, scrie romanul ” Însinguratul” cu verva pătimașului care încă nu a renunțat la speranța aflării unei motivații, aparent izbăvitoare și necesară.
Freamătul întrebărilor și tumultul răscolitoarelor căutări pare că se ascund după dansul fiecărui semn de punctuație, într-un urlet recesiv, prins în flux-refluxul cotidianului care, analizat bucată cu bucată, devine angoasant și sinistrozic, răsfirându-și insignifianța clipelor ciobite de nenumăratele tentative ale remodelării.
Ajutându-se de tehnica propozițiilor scurte, Eugene Ionesco creează impresia unei realități monotone, trăită strop cu strop sub avalanșa clipelor care vin și pleacă într-un ritm amețitor și derutant, mândru sau gheboșat, mult prea firesc în oclusiva lui desfășurare, mereu petrecută aproape pe nesimțite, ca o părere sau ca un zvon care abia reușește să miște frunzele imperturbabilului copac al vieții cu sărutări împovărate de o inexplicabilă spaimă spongiformă. Spaima că în spatele oricărui lucru se află un sens anume, pe care o să reușească vreodată să-l elucideze întru totul, mai mereu preferând să-i dea sensul care se află cel mai la îndemână, temându-se, probabil, că altfel, ar descoperii ceva care ar anula totul.
Omul, obligat să trăiască cu propriul sine clipă de clipă, prins în cascada de gânduri care uneori îi oferă senzația de sufocare, ajunge adeseori la însingurare, poate ca o abruptă și absurdă formă de autodepășire a condiției umane, poate ca un scut ridicat în calea celorlalți. Cine știe?
Între necesitate și moft, voință și dorință, Dumnezeul lor și Dumnezeul tău, individualismul, uneori omogen, alteori terifiant de entropic, ajunge să fie din ce în ce mai expansiv și capricios, vălurindu-și dulcegăriile și otrăvirile prin filosofii ale nefilosofilor . O aprigă luptă, eternă și imuabilă, între ceva și altceva, se desfășoară în sufletul personajului din ” Însinguratul”, cu zvâcnetul aprig al răspopirilor, al prozelirii banalității din care acesta mușcă lacom, disecându-și propriile neputințe care nu au nimic maiestuos.
O carte absolut fabuloasă, pe care vi-o recomand cu mare drag!
Alte recenzii de la Eugene Ionesco:
