Recenzie „Orașul Oaselor” (Instrumente Mortale #1) de Cassandra Clare

de | oct. 4, 2017 | Beletristică, Fantezie, Recenzii cărți, Suspans

Toată lumea a auzit de Cassandra Clare și de seria Instrumente Mortale. Dacă nu de cărți, atunci de serial și tot a auzit.

Ei bine, și eu, ca un mic melculeț, am ajuns în rând cu lumea și am început seria.

În primul volum suntem introduși în lumea vânătorilor de umbre prin protagonistă, Clary. Ea are Vederea, poate vedea demoni, vânători de umbre și toate creaturile, dar nu știe asta, până într-o noapte, când la un club frecventat de foarte mulți tineri, vede un tip cu un păr deosebit de albastru, o fată extrem de frumoasă, și încă doi băieți periculoși, care par să aibă arme la ei.

Poate lucrurile nu stau atât de ciudate pe cât crede Clary, dar atunci când curiozitatea o face să-i urmeze pe acești tineri într-o cameră retrasă, devine martora unei scene ieşite din comun . Iar totul devine și mai ciudat când se dovedește că este singura care vede aceste persoane.

Primind interdicția de a se întoarce în acel club, după ce a „dat o alarmă falsă” și cu cel mai bun prieten care o privește suspicios, Clary se întoarce acasă, unde o altă veste o buimăcește complet. Jocelyn Fray îi mărturisește fiicei sale decizia de a se muta, însă Clary știe că ea îi ascunde ceva. Și este complet sigură de asta când un telefon o roagă să nu se întoarcă acasă.

Ea simte că ceva nu este în regulă, iar când intră în apartamentul lor, mama ei e de negăsit. Ceea ce găsește de fapt, este de o mie de ori mai groaznic. Un demon ravener, unul îngrozitor, o face să regrete că în urmă cu doar câteva clipe a pocnit vânătorul de umbre chipeș și a fugit singură acasă. Însă pentru propria viață, i se trezesc instincte și este în stare să facă orice.

Clary este atrasă în noua lume și aparține ei mai mult decât crede ea inițial. Odată ce ea hotărăște să o găsească pe mama sa, află secrete din ce în ce mai întunecate, din ce în ce mai oribile. Lupta pare să pornească între toate speciile, iar nimeni nu este de încredere. Și când se află că Valentine este cel care a răpit-o pe Jocelyn, lucrurile devin „nasoale”. Foarte, foarte nasoale.

Nevoită să se acomodeze în noul univers, protagonista încearcă să înțeleagă cât mai multe detalii necunoscute de ea. Detalii pe care ea le credea doar povești. Și poate s-ar putea concentra mai bine dacă vânătorul de umbre n-ar prezenta un ciudat interes față de ea. Iar acei ochi aurii… O, acei ochi, o vor duce în multe belele.

Orașul Oaselor este un roman fantasy destul de reușit. Și spun destul, pentru că, doar din punctul meu de vedere, modul de scriere mai lasă pe alocuri de dorit.

Despre lumea pe care o creează, nu pot să comentez. Chiar am savurat fiecare detaliu și totul a fost bine pus la punct, însă la unele pasaje pare să treacă rapid prin acțiune și uneori pare foarte detașat.

Personaje bine conturate și amuzante, plus un plot intrigant, cartea chiar este bună. O lectură ușoară, specifică adolescenților și poate fi citită și de cei care nu prea sunt adepți elementelor fantasy.

Acum știu doar că trebuie să termin odată volumul doi, pentru că pur și simplu, imediat ce te prinde povestea, nu o poți lăsa baltă. Chiar și în timpul orelor mă întreb oare ce vor mai face vânătorii mei de umbre în capitolul/volumul următor.

Chiar o recomand. Seria, cartea, sau autoarea. Cei care au citit vreau să mă ferească de spoilere, iar cei care s-au decis acum să o citească, le urez lectură plăcută!

Titlu: ORAȘUL OASELOR (INSTRUMENTE MORTALE #1)
Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2014
Editura: LEDA EDGE
Nr. Pagini: 480
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4637

Alte recenzii de la Cassandra Clare:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments