Oare câţi dintre noi, nu ne-am trezit, măcar o dată, angajaţi într-o discuţie al cărei punct de plecare fusese unul cu totul şi cu totul altul?
Care dintre noi nu s-a abătut, măcar o dată, de la adevărata idee, trezindu-se implicat într-o dezbatere fără legătură cu ideea incipientă?
Şi, mai ales, câţi dintre noi putem afirma că întotdeauna am reuşit să ducem o conversaţie la bun sfârşit fără a ne abate de la ideea de început sau fără a aduce în discuţie şi idei din sfere fără legătură atât între ele cât şi cu ideea începută?
Gusta Beck, proprietar al unui magazin de jucării moştenit din generaţie in generaţie, poartă cititorul într-un trecut-prezent continuu fără a se abate din drumul său, purtându-şi ascultătorii neobosit prin poveştile sale de viaţă.
Pornind de la cel dispărut care îmi intră în prăvălie şi pleacă fără să plece, de parcă nici n-ar fi venit, Gusta Beck face o întreagă intruziune în anii copilăriei şi a existenţei sale de la naştere, când primeşte numele de Gusta, nume ce fusese destinat fratelui pe care nu avea să-l aibă, până în momentul rememorarii dispariţiei inspectorului Christian Martin, ce venise la un moment dat să investigheze cazul clientului care ar fi dispărut fără să plece şi plusul de inventar apărut fără să fi intrat nimeni pe uşă cu el; de la adultul negustor de jucării din prezent, până la copilul care mai ieri furase maşinuţa albastră de pe raftul magazinului pentru a părea brav în ochii verişorului mai mare; de la un simplu inventar al ghiozdanelor cu cap de câine până la tăcerea bolnavă al lui Daniel Witteck.
Ca într-un carusel născut din Decameronul lui Boccacio, Hanu’ Ancuţei al lui Sadoveanu şi şarmul lui Poirot al Agathei Christie, cititorul este purtat într-o lume a trecutului renăscut prin simpla sa povestire pentru că fără scurta trecere a inspectorului Christian Martin printre jucării, multe ar fi rămas uitate, aşa cum se uită un vis nepovestit.
La câinele fidel demonstreză că firea omului iubitor de conversaţie şi povestitor înrăit se va pierde întotdeauna printre naraţiuni care mai de care mai diferite, abătându-se necontenit de la firul povestirii şi purtând interlocutorul pe noi meleaguri ale amintirilor pentru că începutul e doar amăgire, iar sfârşitul se rătăceşte printre multe alte poveşti.
Alexandru Sincu împleteşte un roman pentru toate gusturile: al celor ce se dau în vânt după cărţile poliţiste, celor ce adoră suspanul, dar şi celor ce nu se pot despărţi de romanele clasice.
Începutul e doar amăgire, iar sfârşitul se rătăceşte printre multe alte poveşti.
Alte recenzii de la Alexandru Sincu:
